„Zile sfinte fost-au, dar s-au dus… în căutarea timpului pierdut”

21 Octombrie, 2008 § Lasă un comentariu

Cronica unei sfinte sărbători

Sărbătorirea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi au început sâmbătă, 11 octombrie 2008, de la ora 7:00, cu Miezonoptica şi Utrenia săvârşite în Catedrala Mitropolitană. Pelerinii, în număr mare deja, veniţi în Iaşi cu o zi mai înainte,  au aşteptat cu înfrigurare spirituală să ia parte la întreg ritualul hramului Sfintei Parascheva. După cele două slujbe premergătoare, de la ora 9:00 a urma Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, rostit de Înalt Preasfinţitul Teofan – Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul – Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor şi, respectiv, de câţiva arhimandriţi. După acest moment, ceremonialul a continuat cu scoaterea în procesiune prin poarta Sfânta Parascheva a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva şi a raclei cu cele 33 de moaşte de sfinţi. Ierarhi, preoţi, diaconi, psalţi şi simpli pelerini au cântat cu toţii împreună Troparul Sfintei Cuvioase: „Întru tine Maică…”. În tot acest răstimp clopotele răsunau de bucurie, bucuria sfântă din fiecare toamnă la hramul ocrotitorului nostru. Procesiunea a continuat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, iar, după câteva opriri pentru rostirea ecteniilor, întreg soborul, purtând pe umeri sfintele moaşte, a intrat pe poarta „Sfântul Andrei” şi moaştele sfinţilor au fost depuse spre închinare pe baldachinul din faţa Catedralei.

Această procesiune a fost urmată la ora 10:30 de Sfinţirea apei (Aghiazma mică) şi Sfântul Maslu, în curtea mitropoliei lângă Biblioteca Mitropoliei „Dumitru Stăniloae” şi, în paralel, Sfânta Liturghie în Catedrală; protos a fost părintele Valerian, iar împreună slujitori au fost ieromonahul Ambrozie de la Schitul Icoana – Neamţ, diaconul Mihai Ciolpan şi ierodiaconul sârb Cleopa; răspunsurile la strană au fost date de corul Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi – „Basileus” – dirijor profesor Mihai Ursachi.

Întreaga zi de sâmbătă pelerini din toate colţurile ţării, rânduiţi într-un lung şir uman, au aşteptat să se închine la moaştele Sfintei Parascheva pentru a-i cere ajutor în necazurile abătute asupra lor, pentru a-i vindecare trupească, cât şi vindecare sufletească.

„Plâng de bucurie, am fost bolnavă şi m-a vindecat. Să dea Dumnezeu să ajung şi la anul”; „A fost băietul bolnav, l-a lovit un cal, a fost operat, l-am lăsat în spital şi am venit aici. Nemâncată, neodihnită, că acolo stăteam, la el. Şi Dumnezeu m-a ajutat şi s-a făcut bine” spuneau unii dintre pelerini în faţa reporterilor Realitatea TV.

Pe cele patru străzi centrale pe care s-a întins rândul format de pelerini au fost amplasate megafoane pe stâlpi pentru ca închinătorii să poată asculta slujbele desfăşurate la Mitropolie; în timpul dintre slujbe au fost difuzate înregistrări cu Acatistul şi Paraclisul Sfintei Parascheva, Acatistul Sfântului Nifon precum şi alte slujbe. O idee binevenită! Însă după câteva zile petrecute prin curtea catedralei mitropolitane, miercuri am avut parte de un moment interesat: discutând cu o prietenă ce venise să se închine pentru că în catedrală urma să înceapă slujba Vecerniei, difuzoarele au amuţit preţ de câteva de minute. Atunci am realizat ce bună era liniştea…

Sâmbătă după amiază la ora 16 a început Slujba de Priveghere (Ceasul al IX-lea, Vecernia, Litia, Utrenia şi Paraclisul Sf. Cuv. Parascheva) în Catedrala mare. După slujbă, plimbându-mă cu câţiva prieteni apropiaţi printre corturile comercianţilor de obiecte şi cărţi bisericeşti, am avut bucuria de a întâlni câţiva părinţi români, nevoitori în Sfântul Munte Athos la Schitului Sfânta Ana, Sfântul Dimitrie – Lacu şi, respectiv, Schitul Colciu. Aceşti monahi, la propriu, şi-au adus spre vânzare rucodelia. Astfel am putut cumpăra la preţuri modice: metaniere, tămâie, iconiţe, icoane litografiate sau înrămate ş.a. 100% „hands-made”. Văzând atâtea lucruri frumoase am zăbovit minute bune cumpărând pliculeţe de tămâie cu parfumuri care de care mai minunate şi iconiţe cu Maca Domnului „Axion Estin”, „Prodromiţa” sau „Cucuzeliţa”. Bucuria ne-a fost răsplătită cu o sticluţă cu apă de la Izvorul Sfântului Athanasie Athonitul şi de la Izvorul de la Mânăstirea Iviron.

Duminică, 12 octombrie, ora la 07.00a început Miezonoptica, apoi Acatistul Mântuitorului şi Ceasurile, în Catedrala mare, iar de la 09.30 s-a oficiat Sfânta Liturghie.

După-amiază, în ducele Târg al Ieşilor au fost aduse moaştele Sfântului Nifon al Constantinopololului. În premieră pentru Biserica Ortodoxă Română, moaştele au fost transportate de la Roman la Iaşi pe calea aerului cu un elicopter al Ministerului Apărării. Delegaţia ce a însoţit moaştele Sfântului Nifon a fost condusă de Mitropolitul Irineu al Olteniei, care, la coborârea din elicopter, a declarat:  „Ca să aibă şi o importanţă simbolică, sfintele moaşte ne vin întotdeauna din cer, acesta a fost gândul nostru”.

Aici trebuie menţionat că începând de pe 10 octombrie, în Moldova, a avut loc o procesiune cu sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nifon. Astfel, moaştele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, au ajuns pentru prima dată la Oneşti cu ocazia sărbătoririi a 600 de ani de atestare documentară a Episcopiei Romanului. Credincioşii s-au putut închina acestora la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh”, acolo unde s-a săvârşit, începând cu ora 18.00, slujba Vecerniei. Pe 11 octombrie, sfintele relicve au ajuns la Borzeşti. Aici, creştinii ortodocşi au putut asista şi la slujba de resfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, slujbă ce a fost oficiată de un sobor de 10 ierarhi. Sâmbătă după-amiază, moaştele Sfântului Nifon au plecat la Roman, unde au rămas la Catedrala Episcopală pană duminică, 12 octombrie, când, după Sfânta Liturghie ce a fost oficiată de un sobor 15 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, au pleca spre Iaşi.

Revenind la cronologia zilei de duminică, la ora 19 a început Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva pe traseul: poarta „Sf. Gheorghe” a Catedralei mitropolitane, strada Crişan, strada „Sf. Andrei”, strada Palat. În fruntea soborului a mers monahul Mitrofan ce bătea toaca chemându-i parcă pe ieşeni la rugă; urmau maicile din obştile mănăstirilor ieşene, corul „Basileus” al Seminarului Teologic din Iaşi, ipodiaconii cu ripide, cruci şi prapuri apoi peste 100 de preoţi şi câţiva diaconi ce tămâiau racla Sfintei Parascheva ce era purtată pe umeri de opt preoţi. Soborul era încheiat de IPS Teofan al Moldovei şi Bucovinei, PS Sebastian al Slatinei şi PS Calinic Botoşăneanul. Nu trebuie uitaţi nici credincioşii, care au participat în număr mare. Pe traseul pelerinajului puteau fi văzuţi la ferestre oameni cu lumânări aprinse în mâini cântând „Întru tine Maică…”. Soborul de preoţi care purtau racla Cuvioasei Parascheva au făcut popasuri la fiecare răscruce de drumuri precum şi la fiecare biserică întâlnită în cale.

În faţa Bisericii „Sf. Nicolae” – Domnesc a avut loc ceremonia de primire a moaştelor Sf. Ierarh Nifon, aduse de IPS Mitropolit Irineu (în jurul orei 19.30).  Pelerinajul a urmat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, intrându-se în curtea Mitropoliei pe poarta „Sf. Parascheva”. Aici moaştele celor doi sfinţi au fost aşezate pe baldachinul de pe esplanada Catedralei mitropolitane pentru a fi venerate de către pelerini.

Luni dimineaţă între orele 07.00 – 11.00 în Catedrala mare s-au săvârşit Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie. La Sfânta Liturghie au participat Preasfinţitul Macarie Drăgoi, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române pentru Europa de Nord, şi Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Alături de ei a slujit un sobor de preoţi şi diaconi. La sfârşitul Sfitei Liturghii cei doi ierarhi au ţinut scurte cuvinte de învăţătură, după care au mers în palatul mitropolitan unde s-au întâlnit cu IPS Teofan şi ceilalţi ierarhi invitaţi anul acesta la hram.

Luni după-amiază, la Centrul de Conferinţe „Providenţa”, începând cu ora 17.00, s-a desfăşurat a V-a ediţie a concursului coral „Cântaţi Domnului” ce a reunit şase coruri din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Pe lângă mulţimea de spectatori au mai fost prezenţi Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; PS Sebastian, Episcopul Slatinei; PS Macarie, Episcopul Episcopiei Române a Europei de Nord; PS Andrei Făgărăşanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor. Premiul I a fost obţinut de Corul „Armonia” al Liceului de Artă „George Apostu” din Bacău, premiul al II-lea de Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi şi premiul al III-lea de Corul Colegiului de Artă din Suceava.

Seara a continuat cu una din „surprizele duhovniceşti” ale acestui hram: Slujba de priveghere a Sfintei Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie) în Catedrala mare ce început la ora 20.00 şi s-a terminat puţin după ora 3. La Vecernie, Litie şi Utrenie au participat PS Macarie Drăgoi şi PS Andrei Făgărăşanul slujind pe scena amenajată pe esplanada din curtea Mitropoliei. Credincioşii au putut sta atât afară cât şi în interiorul catedralei. La sfârşitul Litiei, P.S. Macarie a ţinut un nou cuvânt de folos pentru credincioşii prezenţi la slujbă cât şi pentru cei aşezaţi la rând pentru închinare. Sfânta Liturghie a început la ora 1, fiind oficiată de un sobor de preoţi din Mitropolie. Răspunsurile l-a strană au fost date de către corul „Altarul” al Catedralei, care, ca în fiecare an, au înfrumuseţat slujba de priveghere. Bucuria hramului a fost şi mai mare atunci când un număr impresionant de credincioşi s-au cuminecat.

Având în inimi o bucurie asemănătoare cu cea din noaptea de Înviere, ne-am îndreptat cu toţii spre casă înfriguraţi, mulţumind Domnului pentru o aşa mare binecuvântare.

În ziua propriu-zisă de prăznuire a hramului, pe 14 octombrie, mii de credincioşi s-au adunat dis de dimineaţă în curtea catedralei pentru a participa la cea de-a doua Sfântă Liturghie, săvârşită de această dată pe scena amenajată afară. A fost o premieră pentru Iaşi, căci în ultimii ani de hramul Sfintei Parascheva se bucurau doar politicienii puteau participa la Slujba oficiată în Catedrală. De această dată politicienii şi simplii credincioşi au participat împreună la Sfânta Liturghie, săvârşită de un sobor de ierarhi,preoţi şi diaconi. Protos a fost IPS Teofan, iar împreună slujitori: IPS Irineu al Oltenie, IPS Petru al Basarabiei, IPS Pimen al Sucevei, IPS Andrei al Albei, PS Timotei al Aradului, PS Adrian episcop emerit al Europei Occidentale, PS Sebastian al Slatinei, PS Macarie al Europei de Nord, PS Calinic Botoşăneanul, PS Andrei Făgărăşeanul, PS Ioachim Băcăoanul şi PS Corneliu Bârlădeanul.

Atmosfera a fost una plină de bucurie, bunăcuviinţă şi pace.  Credincioşii s-au adunat în faţa scenei, însă cei ce nu au mai putut ajunge din cauza aglomeraţiei au putut vedea slujba pe doua ecrane uriaşe instalate în acest scop. Vremea din aceste zile de sărbătoare a fost nemaipomenit de călduroasă şi însorită, după ani de zile în care a plouat sau a fost extrem de frig. Poate că este binecuvântarea noului ierarh…

Cuvântul de învăţătură de după citirea Sfintei Evanghelii a fost rostit de IPS Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, iar IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a ţinut predică spre finalul slujbei. La final a urmat închinarea la Sfintele moaşte.

Ca în fiecare an acest moment a stârnit nemulţumirea unora, presa locală acuzându-l chiar pe vlădică cum că ar fi inventat „coada la moaşte pentru politicieni”. Însă acesta este un obicei mult mai vechi, fiind, din contra, mult scurtat faţă de anii trecuţi.

A urmat agapa hramului în sala „Iustin Moisescu” pentru politicieni şi episcopi; credincioşii au primit sarmale din partea Primăriei Municipiului Iaşi.

În tot acest răstimp miile de pelerini veniţi din toate colţurile ţării au continuat să se închine la raclele cu moaştele celor doi sfinţi: Sf. Parascheva şi Sf. Nifon.

Ziua s-a încheiat cu slujba Vecerniei la ora 17.00.La aceeaşi oră, la Primărie, IPS Teofan a primit din partea edilului şef al oraşului titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşului Iaşi.

Miercuri, 15 noiembrie, a fost ultima zi a hramului Sfintei Parascheva. Dimineaţa a început cu Miezonoptica, Ceasurile şi Sfânta Liturghie în Catedrală. La ora 9 a avut loc procesiunea de plecare spre Craiova a moaştelor Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Iar de la ora 10, în Sala „Iustin Moisescu” a avut loc binecuvântarea anului universitar pentru Facultatea de Teologie de către IPS Teofan, care a fost însoţit de PS Sebastian al Slatinei şi PS Ioachim Băcăoanul. Au fost rostite două frumoase cuvântări de către Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi, respectiv, de episcopul Slatinei.

La acest eveniment au participat un număr mare de studenţi, corul psaltic al Facultăţii de Teologie, personalul administrativ şi profesorii facultăţii, dar şi profesori de teologie de renume de la facultăţile de teologie din ţară. Prezenţa acestora din urmă a fost motivată de deschiderea lucrărilor în plen a simpozionul „Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie – izvoare ale vieţii veşnice” la care au participat. Apoi, până seara, lucrările acestui simpozion s-au desfăşurat apoi, pe secţiuni, în Sala Coloanelor şi cea de consiliu din Facultatea de Teologie. Printre participanţi au fost: Pr. Prof. D. Constantin Necula, Pr. Prof. Dr. Constantin Mihoc, Pr. Prof. Dr. Constantin Coman şi alţii.

În această zi a fost rândul ieşenilor să vină să se închine la moaştele Sfintei Parascheva până la ora 17,30, când, în cadrul unei procesiuni conduse de IPS Teofan, racla cu sfintele relicve a fost mutate în catedrala veche. Şi astfel s-a încheiat un nou hram al Sfintei Parascheva.

Zile sfinte fost-au, dar s-au dus… în căutarea timpului pierdut

Moaştele Sfântului Nifon la Roman

12 Octombrie, 2008 § Lasă un comentariu

O delegaţie a Mitropoliei Olteniei condusă de IPS Părinte Mitropolit Irineu Popa, însoţeşte, începand de pe 10 octombrie, procesiunea cu sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nifon în Moldova.

Astfel, moaştele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, au ajuns pentru prima dată la Oneşti cu ocazia sărbătoririi a 600 de ani de atestare documentară a Episcopiei Romanului. Credincioşii s-au putut închina acestora la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh”, acolo unde s-a savârşit, începand cu ora 18.00, slujba Vecerniei.

Pe 11 octombrie, sfintele relicve au ajus la Borzeşti. Aici, crestinii ortodocsi au putut asista şi la slujba de resfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, slujbă ce a fost oficiată de un sobor de 10 ierarhi.

Sâmbătă după-amiază, moaştele Sfântului Nifon au plecat la Roman, unde vor rămane la Catedrala Episcopală pană duminică, 12 octombrie, când, după Sfânta Liturghie ce va fi oficiată de un sobor 15 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, vor pleca spre Iaşi.

Moaştele Sfântului Ierarh Nifon au fost aduse în ţară de domnitorul Neagoe Basarab, mâna şi capul acestuia fiind păstrate în biserica ce a fost construită de domnitor la Curtea de Arges. Din porunca Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 25 octombrie 1949, acestea au fost aduse la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova unde se găsesc şi astăzi.

Iaşul a îmbrăcat straie de sărbătoare

12 Octombrie, 2008 § Lasă un comentariu

De dimineaţă întreg Târgul Ieşilor e din nou cuprins de bucurie: Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva a început! Pelerini din întreaga ţară şi nu numai au început să sosească în oraş încă de aseară (10 octombrie). O mare de oameni au participat dimineaţă la procesiunea de mutare a moaştelor Sfintei Parascheva din Catedrală de pe explanadă pe baldachin. S-au adunat şi monahii şi mirenii de la diverse mânăstiri sau parohii pentru a-şi vinde rucodelia.

Şi dacă tot veni vorba de „rucodelie”… În această seară, primbându-mă cu câţiva prieteni apropiaţi printre corturile comercianţilor de obiecte şi cărţi bisericeşti, am avut bucuria de a întâlni câţiva părinţi români, nevoitori în Sfântul Munte Athos în zona Schitului Sfânta Ana. Aceşti monahi, la propriu, şi-au adus spre vânzare rucodelia. Astfel poţi cumpăra la preţuri modice: metaniere, tămâie, iconiţe, icoane litografiate sau înrămate ş.a. 100% hand-made. Văzând atâtea lucruri frumoase am zabovit minute bune cumpărând pliculeţe de tămâie cu parfumuri care de care mai minunate şi iconiţe cu Maca Domnului „Axion Estin”, „Prodromiţa” sau „Cucuzeliţa”. Bucuria ne-a fost răsplătită cu o sticluţă cu apă de la Izvorul Sfântului Athanasie Athonitul şi de la Izvorul de la Mânăstirea Iviron. Vă invit şi pe voi să mergeţi să-i cercetaţi pe aceşti părinţi, căci pe lângă rucodeliile ce le puteţi cumpăra, puteţi primi şi cuvânt de folos.

De la ora 16 la ora 20, în Catedrală s-a desfăşurat Slujba de Priveghere (Ceasul al IX-lea, Vecernia, Litia, Utrenia şi Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva). În tot acest răstimp valuri şi valuri de pelerini s-au închinat neîncetat la mult-folostioarea noastră – Sfânta Parascheva.

Plimbându-mă prin curtea Mitropoliei am văzut scena special amenajată pe care se va săvârţi Sfânta Liturghiei  de către soborul de ierarhi în ziua hramului. E prima dată când avem această bucurie, căci în anii trecuţi slujba se săvârşea în interiorul Catedralei, doar politicienii având acces. Însă anul acesta, prin purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pelerinii şi noi toţi vom putea participa la Sfânta Liturghie.

Tot la capitolul „surprize duhovniceşti” poate fi trecută şi privegherea din noapte de 13 spre 14 octombrie, când, tot în Catedrală, se va săvârşi Slujba de priveghere a Sfintei Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie), care va începe la ora 20 şi se va sfârşi dimineaţa în jurul orei 3.

Haideţi să mergem cu toţii să ne bucurăm împreună de praznicul Octrotitoarei noastre şi să o lăudăm pe Sfânta Parascheva!

Întru tine maică, cu osârdie s-a mântuit cel dupa chip;

căci luând crucea ai urmat lui Hristos;

şi lucrând ai învăţat

să nu se uite la trup, căci este trecator;

ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor.

Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură,

Cuvioasă maică Parascheva, duhul tău.

Cazare gratuită pentru pelerinii veniţi la hramul Cuvioasei Parascheva

11 Octombrie, 2008 § Lasă un comentariu

„Centrul de Pelerinaj Sfânta Parascheva” al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în parteneriat cu Protopopiatele Iaşi I şi II, vin în sprijinul pelerinilor de hramul Cuvioasei Parascheva. Pelerinii care vor veni la Iaşi în aceste zile şi vor dori să se cazeze trebuie să meargă mai întâi la Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” din curtea Mitropoliei, iar mai apoi vor fi direcţionaţi către parohiile ieşene. Mai mult decât atât, pe lângă oferirea unui loc de cazare, pelerinii pot primi şi o masă pe zi. Parohiile din cele două protopopiate din Iaşi au trimis tabele cu familiile sau bisericile care pot să-i cazeze pe pelerini de hramul Cuvioasei Parascheva. „Noi am trimis un tabel cu adresele oamenilor care oferă cazare. Centrul de Pelerinaj le centralizează şi îi trimit pe oameni la adresele respective. Ca în fiecare an, oamenii vor fi îndrumaţi de acolo de voluntari, după care vor fi cazaţi”, a declarat părintele Constantin Andrei, protoiereu al Protopopiatului Iaşi I.

În Protopopiatul Iaşi I, cinci parohii îi vor primi pe pelerinii care vor să fie cazaţi de hramul Sfintei Parascheva: parohia „Sfânta Treime” – Canta, parohiile „Sfântul Apostol Toma” şi „Sfântul Nectarie” din cartierul Alexandru cel Bun, parohiile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din cartierul Galata.

Parohiile din Protopopiatul Iaşi II care îi vor caza pe pelerini sunt: „Sfinţii Voievozi” – Roşca de pe strada Eternităţii, „Sfântul Vasile” din Tătăraşi, „Sfântul Ioan cel Nou” – Nicoriţă, „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – Moara de Vânt, „Sfântul Lazăr”, „Sfântul Andrei”, „Sfânta Mahramă a Mântuitorului” din cartierul Cantemir, „Pogorârea Duhului Sfânt” – Bucium, „Sfântul Nicolae” – Ciurchi.

http://www.basilica.ro

Procesiune cu moaştele Sfintei Parascheva – 11 octombrie 2008

11 Octombrie, 2008 § Lasă un comentariu

În această dimineaţă am avut bucuria de a participa la scoaterea în procesiune a moaştelor Sfintei Parascheva din catedrala mitropolitană şi aşezarea lor pe badachinul special amenajat pe explanada din curtea mitropoliei.

Sărbătorirea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi au început astăzi, de la ora 7:00, cu Miezonoptica şi Utrenia săvârşite în Catedrala Mitropolitană. Pelerinii, in număr mare, au ajuns deja la Iaşi, aşteptând cu înfrigurare spirituală să ia parte la intreg ritualul hramului Sfintei Parascheva. După Miezonoptica şi Utrenia, de la ora 9:00 a urma Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, rostit de Înalt Preasfinţitul Teofan – Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul – Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor şi, respectiv, de câţiva arhimandriţi. După acest moment, ceremonialul a continuat cu scoaterea în procesiune prin poarta Sfânta Parascheva a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva şi a raclei cu cele 33 de moaşte de sfinţi. Ierarhi, preoţi, diaconi, psalţi şi simpli pelerini am cantat cu toţii împrună Troparul Sfintei Cuvioase: „Întru tine Maică…”. În tot acest răstimp clopotele rasunau de bucurie, bucuria sfântă din fiecare toamnă la hramul ocrotitorului nostru. Procesiunea a continuat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, iar după câteva opriri pentru rostirea ecteniilor, întreg soborul, purtând pe umeri sfintele moaşte, a intrat pe poarta Sfântul Andrei iar moastele sfintilor au fost depuse spre închinare pe baldachinul din faţa Catedralei.

Această procesiune a fost urmată la ora 10:30 de Sfinţirea apei (Aghiazma mică) şi Sfântul Maslu, în curtea mitropoliei lângă Biblioteca Ecumenică şi, în paralel, Sfânta Liturghie în Catedrală; protos a fost părintele Valerian, iar împrună slujitori au fost ieromonahul Ambrozie de la Schitul Icoana – Neamţ, diaconul Mihai Ciolpan şi un diacon sârb; răspunsurile la strană au fost date de corul Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi – „Basileus” – dirijor profesor Mihai Ursachi.

După amiază, între orele 6.00 – 20.00 vom putea participa la Slujba de Priveghere (Ceasul al IX-lea, Vecernia, Litia, Utrenia şi Paraclisul Sf. Cuv. Parascheva), în Catedrala mare sau pe scena amenajată în faţa acesteia.

Viaţa Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului (11 august)

9 Octombrie, 2008 § Lasă un comentariu

Acest Sfânt Nifon s-a nascut în Tesalonic din parinti binecredinciosi si de bun neam: mama lui, Maria, era din aceasta cetate, iar tatal sau, Daniel, se tragea din Dalmatia. Asezati în Tesalonic, parintii sfântului au avut trei copii: Dimitrie, Nicolae si Maria. Dupa moartea tatalui, fiul cel mare, Dimitrie, a fost luat la curtea domnitorului Tesalonicului, iar cel de al II-lea, Nicolae, a fost dat la învatatura cartilor sfinte, dovedind multa silinta, încât la vârsta de 12 ani stia toata rânduiala slujbelor bisericesti, se îndeletnicea cu citirea sfintelor carti si dorea sa-si adânceasca cunostintele. Pentru aceasta, curând, fara stirea dascalului si a maicii sale, a urmat pe un monah învatat, numit Iosif, cu care a ajuns la Epidar, unde a ramas alaturi de vestitul pustnic Antonie, care nu dupa multa vreme l-a tuns în calugarie, dându-i numele Nifon.

Dupa moartea pustnicului Antonie, calugarul Nifon, plin fiind de râvna învataturii si auzind ca în cetatea Iarda este un dascal foarte învatat, numit Zaharia, a ajuns ucenic al acestuia. Iar când, dupa luarea Constantinopolului de catre turci la 1453, dascalul Zaharia a fost hirotonit episcop, calugarul Nifon s-a dus la Sfântul Munte Athos, asezându-se la început în Mânastirea Pantelimon. Însa dupa o vreme s-a mutat în pestera Krughi, unde a pustnicit, desavârsindu-se în învataturile sfinte.

De acolo a fost chemat de întâistatatorul Lavrei celei mari a Sf. Atanasie ca dascal. Dupa multa vreme, cunoscând ca în Mânastirea Dionisiu, cu hramul Sfântului înaintemergator si Botezator Ioan, se afla multi îmbunatatiti monahi, s-a mutat acolo, unde a îmbracat îngerescul chip al schimniciei si a fost hirotesit, dupa canoane, citet si ipodiacon, iar apoi hirotonit ierodiacon si ieromonah. Nevoindu-se mai mult cu cele duhovnicesti, cu privegherile, cu rugaciunea si cu dragostea fata de toti, Sf. Nifon a ajuns curând a fi în adevar luminator nu numai al Mânastirii Dionisiu ci si al întregului Sfânt Munte Athos, încât puterea întelepciunii lui ajunsese vestita si în cetatea Tesalonicului.

De aceea, dupa moartea mitropolitului Partenie al Tesalonicului, soborul episcopilor si al clericilor alesera ca mitropolit al Tesalonicului pe Sfântul Nifon, care cu toata împotrivirea lui a trebuit sa primeasca. Aici Sfântul Nifon a propovaduit prin alese cuvinte dogmele Bisericii si îndemna pe cei bogati sa ajute pe cei neputinciosi si pe cei bolnavi, de care sfântul purta deosebita grija, chiar daca erau de alta lege, Vestea despre puterea cuvântului si despre faptele Sfântului Nifon s-a raspândit atât de repe-de si de departe, încât când, dupa doi ani, a murit patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nifon a fost facut patriarh al Constantinopolului si a toata lumea. Însa nu dupa multa vreme, la uneltirile unor clerici, Sfântul Nifon a fost izgonit de puterea împarateasca din Patriarhie la Mânastirea Sozopoli. Dar dupa doi ani a fost din nou urcat în scaunul de patriarh al Constantinopolului; însa dupa scurta vreme, la uneltirile unora, împaratul a surghiunit pe Sfântul Nifon în cetatea Adrianopol, unde petrecea pazit de ostasi.

Vestea despre Sfântul Nifon s-a raspândit pâna departe, încât, auzind cele despre sfântul, domnitorul Tarii Românesti, Radu cel Mare (1496-1508) dorind sa-l vada, a capatat, aflându-se la Constantinopol pentru plata tributului, învoirea înaltei Porti sa viziteze pe Sfântul Nifon la Adrianopol. Fiind în fata sfântului, domnitorul Radu cel Mare grai: „Eu, Stapâne Sfintite, doream foarte mult sa ma învrednicesc a vedea fericita ta fata. Slava lui Dumnezeu ca m-am învrednicit a dobândi aceasta astazi; sunt mâhnit însa de ispitirile ce patimesti”. Sfântul Nifon îi raspunse: „Preastralucite Domn, prin multe necazuri ni se cade noua sa intram în împaratia cerurilor, caci zice Domnul ca se cade sa suferim primejdiile acestei vieti cu bucurie”. Acestea si altele asemenea auzind domnitorul Radu cel Mare zise: „Ma rog Arhieriei tale sa vii în Tara Româneasca sa ne înveti pe noi, caci cu totul suntem lipsiti de duhovniceasca învatatura si de pastor învatator; acolo te vei odihni si toti te vor primi cu bucurie. Da-mi cuvântul si voi mijloci la Poarta a ti se da voie”. Si, sfântul învoindu-se, l-a luat domnitorul Radu cel Mare cu sine si l-a dus în Tara Româneasca, la anul 1504, unde toti l-au primit ca pe un Apostol al lui Dumnezeu. Atunci domnitorul Radu i-a zis:

„Te avem pe tine povatuitor si pastor al nostru, ca sa ne povatuiesti pe noi pe calea mântuirii, si sa ai stapânire asupra lucrurilor bisericesti, si orice vei porunci, se va face”. „Ma rog, raspunse Sf. Nifon, ca orice voi face spre îndreptare sa primiti cu bucurie; iar însuti de vei gresi, sa primesti duhovniceasca mea sfatuire, pentru ca daca poporul va vedea ca domnul tarii primeste îndreptare de pocainta, si el cu înlesnire se va îndrepta; si, dimpotriva, daca domnul tarii va calca legile si va defaima sfintele canoane, atunci se va face tuturor mare cadere”. Apoi preaînteleptul Nifon a poruncit sa se adune în sobor toti preotii, egumenii manastirilor si boierii divanului domnesc, carora le-a vorbit îndemnându-i la faptele cele bune. Iar puterea cuvântului sau si întelepciunea sa cea mare atât au miscat inimile celor de fata încât toti au primit învatatura cu bucurie si au hotarât a-si îndrepta naravurile. Dupa aceea Sfântul Nifon a hirotonit episcopi, carora le-a dat toate rânduielile treptei lor de episcopi, sfatuindu-i sa se îngrijeasca de turma lui Hristos.

În vremea aceea un boier din Moldova, rau naravit si facând multe rele, a fugit din tara Moldovei în Tara Româneasca cu femeia si cu copiii sai. Aici, împrietenindu-se cu domnitorul Radu cel Mare, a voit sa-si ia alta sotie, pe sora domnitorului Radu cel Mare, care, cu toate ca stia ca acela este însurat, s-a învoit la aceasta, nesocotind legile parintilor sai si canoanele Bisericii. Aflând una ca aceasta, din plângerea femeii dintâi a aceluia, Sfântul Nifon a chemat pe boierul moldovean si cu blândete l-a sfatuit sa lase femeia cea luata fara lege si sa se întoarca la sotia sa cea dupa lege. Boierul moldovean a mers si s-a plâns domnitorului Radu cel Mare, cautând sa-l întarâte a izgoni pe Sfântul din Tara Româneasca. Atunci Sfântul Nifon, netemându-se de amenintari, s-a dus la domnitor si, aratându-i scrisoarea femeii celei dupa lege a boierului moldovean, i-a deschis Legea dumnezeiasca si i-a aratat ca nu se cade sa defaime cele rânduite de dumnezeiestile canoane. Dar domnitorul Radu cel Mare, lasând la o parte evlavia ce aratase mai înainte, s-a pornit cu salbaticie împotriva Sfântului Nifon, învinuindu-l ca a calcat predaniile si rânduielile tarii si poruncindu-i sa plece din Tara Româneasca.

Atunci Sfântul Nifon a mers la biserica, unde a poruncit sa se strânga tot poporul, pe care învatându-l îndestul, s-a îmbracat în vesmintele arhieresti si a afurisit atât pe boierul moldovean cel fara de lege cât si pe cei ce îl ajutasera la savârsirea acelei faradelegi. Apoi a proorocit câte aveau sa se întâmple Tarii Românesti si cum au sa moara de moartea cea rea si domnitorul Radu cel Mare si boierul moldovean, sfârsindu-se în faradelegea lor. Dupa aceea asezând vesmintele arhieresti pe sfânta masa a iesit din biserica.

Auzind acestea domnitorul Radu cel Mare a dat porunca în tot orasul ca nimeni sa nu socoteasca pe Sfântul Nifon ca arhiereu si nici sa-i dea cinste si cautare; caci cel care-i va da pâine sau altceva, ori îl va primi în casa sa îsi va pierde viata, iar averea lui va trece pe seama domniei. Iar Sf. Nifon s-a dus la marginea unui sat, într-o cascioara mica, unde un fiu duhovnicesc al sau, Neagoe, din familia Basarabestilor, îl hranea pe ascuns. Atunci voievodul Radu cel Mare, mustrat de cuget si temându-se a nu veni asupra lui vreun rau pentru aceasta fapta, a mijlocit sa fie adus Sfântul Nifon din nou la palatul domnesc, unde domnitorul si-a cerut iertare prin fagaduinti de multe daruri. Sfântul însa cunoscând viclesugul domnitorului nu i-a dat iertare si a plecat de la el repetând aceeasi proorocie ce rostise în biserica.

Plecând din Tara Româneasca, Sfântul Nifon s-a dus împreuna cu doi ucenici ai sai, Macarie si Ioasaf, mai întâi în Macedonia, apoi în Pelotonia, si de acolo în Sfântul Munte Athos, la Mânastirea Vatoped, unde a fost primit cu multa evlavie. Iar din Mânastirea Vatoped, Sfântul Nifon a trecut ca un necunoscut în Mânastirea Dionisiu, unde s-a supus la cele mai de rând ascultari, nefiind cunoscut de fratii din mânastire decât târziu prin aratare îngereasca. Si facând multe minuni Sfântul Nifon si-a dat obstescul sfârsit în Mânastirea Dionisiu, la 11 august 1508.

Ajungând domnitor, Neagoe Basarab, care fusese fiu de spovedanie al Sfântului Nifon, a trimis la Sfântul Munte Athos o delegatie ca sa aduca în Tara Româneasca moastele Sfântului Nifon „ca sa curateasca greseala Radului si a altora, care facuse rau sfintiei sale”. Dezgropând trupul Sfântului Nifon si asezându-l în cosciug de lemn, delegatia trimisa de Neagoe Basarab, împreuna cu câtiva calugari din Mânastirea Dionisiu si cu mitropolitul Neofit de Anchialos, l-au adus în Tara Româneasca, unde l-au dus cu alai mare la Mânastirea Dealului si l-au asezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare. În tot timpul noptii în Mânastirea Dealului s-au facut rugaciuni pentru iertarea pacatelor domnitorului Radu cel Mare; iar în revarsatul zorilor Neagoe Voda, care era partas la rugaciune a vazut în atipeala iertarea lui Radu Voda.

Dupa ce au fost tinute mai multe zile pentru închinarea poporului, moastele Sf. Nifon au fost asezate în sicriu de argint poleit cu aur si înfrumusetat cu pietre scumpe si cu smalt si înapoiate la Mânastirea Dionisiu din Sf. Munte Athos. Calugarii de la Mânastirea Dionisiu au daruit cu bucurie lui Neagoe Basarab capul si o mâna din moastele Sfântului Nifon, care au fost asezate în Mânastirea zidita de Neagoe Basarab la Curtea de Arges.

Programul hramului „Sf. Cuvioasă Parascheva” de la Iaşi, 11-15 octombrie 2008

9 Octombrie, 2008 § Lasă un comentariu

Icoana a Sfintei Parascheva pictata de Florentina Mardari din Iasi

SÂMBĂTĂ, 11 octombrie
– 07.00 – 09.00 – Miezonoptica şi Utrenia.
– 09.00 – 10.30 – Acatistul Sf. Cuvioase Parascheva, apoi scoaterea în procesiune prin poarta „Sf. Parascheva” a moaştelor Sfintei Cuvioasei Parascheva şi a raclei cu 33 părticele de sfinţi, înconjurul catedralei mitropolitane pe B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt, intrarea prin poarta „Sf. Andrei” şi depunerea lor, spre închinare, pe platoul din faţa Catedralei.
– 10.30 – Sfinţirea apei (Aghiazma mică) şi Sfântul Maslu, în curtea mitropoliei lângă Biblioteca Ecumenică.
– 10.30 – 12.30 – Sfânta Liturghie (în Biserica „Sf. Gheorghe”).
– 16.00 – 20.00 – Slujbă de Priveghere (Ceasul al IX-lea, Vecernia, Litia, Utrenia şi Paraclisul Sf. Cuv. Parascheva), în Catedrala mare sau pe scena amenajată în faţa acesteia.

DUMINICĂ, 12 octombrie
– 07.00 – 09.30 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului şi Ceasurile, în Catedrala mare sau pe scena amenajată în faţa acesteia.
– 09.30 – 12.30 – Sfânta Liturghie, în Catedrala mare sau pe scena amenajată în faţa acesteia.
– 16.00 – 20.00 – Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaştelor Sf. Apostol Andrei la Iaşi (Vecernia, Litia, Utrenia şi Paraclisul Sf. Parascheva), pe scena amenajată în faţa Catedralei mari.
– 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor”
Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva pe traseul: poarta „Sf. Gheorghe” a Catedralei mitropolitane, strada Crişan, strada „Sf. Andrei”, strada Palat, ceremonie în faţa Bisericii „Sf. Nicolae” – Domnesc; primirea moaştelor Sf. Ierarh Nifon, aduse de IPS Mitropolit Irineu (în jurul orei 19.30), continuarea pelerinajului pe B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt, intrare pe poarta „Sf. Parascheva” şi depunerea moaştelor celor doi sfinţi pe esplanada Catedralei mitropolitane pentru a fi venerate de către pelerini.

LUNI, 13 octombrie
– 07.00 – 11.00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie, în Catedrala mare.
– 11.00 – Sfinţirea Centrului social pentru copii defavorizaţi „Mia Casa” de la Bârnova.
– 17.00 – 19.00 – Concursul coral „Cântaţi Domnului”, ediţia a V-a (Centrul de Conferinţe „Providenţa”).
– 20.00 – 03.00 – Slujba de priveghere a Sf. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie) în Catedrala mare.

MARŢI, 14 octombrie
– 07.00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva şi Ceasurile, pe scena amenajată în faţa Catedralei mari.
– 09.00 – 13.00 – Sfânta Liturghie, pe scena amenajată în faţa Catedralei mari.
– 17.00 – 21.00 – Slujba de Priveghere a Sf. M. Mc. Gheorghe (Vecernia, Litia şi Utrenia), în Biserica „Sf. Gheorghe”.
Introducerea sfintelor moaşte în catedrală după terminarea închinării credincioşilor.

MIERCURI, 15 octombrie
– 07.00-11.00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile, Sfânta Liturghie şi Acatistul Sf. Cuvioase Parascheva, în Biserica „Sf. Gheorghe”.
– 9.00 – Simpozionul „Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie – izvoare ale vieţii veşnice”
– deschiderea lucrărilor în plen – Sala „Dr. Iustin Moisescu” a Centrului eparhial Iaşi
– desfăşurarea lucrărilor pe secţiuni: în Sala Coloanelor din Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, respectiv în Sala „Dr. Iustin Moisescu” a Centrului eparhial
– 11.00 – Procesiunea de plecare spre Craiova a moaştelor Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului.
– 16.00-18.00 – Ceasul al IX-lea, Vecernia şi Paraclisul Sf. Cuv. Parascheva, în Biserica „Sf. Gheorghe”.

În perioada 11-15 octombrie 2008, Sala Coloanelor a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi va găzdui o expoziţie de carte veche – Biblii şi Liturghiere.

Where Am I?

You are currently browsing the Hramul Sfintei Parascheva 2008 category at Cidade de Deus.