Grigore Lese la Biserica „Sfanta Cruce” din Patrauti – Emisiune TVR Cultural

7 Februarie, 2011 § Lasă un comentariu

Construită în anul 1487 de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Biserica „Sfanta Cruce” din Pătrăuţi este:

  • cea mai veche biserică păstrată dintre ctitoriile voievodului
  • cea mai veche biserică ortodoxă Monument Unesco din România
  • cea mai veche biserică construita în stil moldovenesc
  • biserica cu cea mai veche pictura interioara si exterioara din Moldova

Mai multe informaţii despre istoricul si arhitectura bisericii, despre pictura exterioară şi cea interioara si despre obiectivele din preajma bisericii, precum si o galerie de imagini gasiti pe site-ul bisericii http://patrauti.ro/ .

Anunțuri

Dor de Sâmbăta

26 Septembrie, 2008 § Lasă un comentariu

În luna iulie a anului 2005, fiind în vacanţă, am hotărât să merg la Mânăstirea Brâncoveanu din localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. După un drum destul de lung şi cu câteva peripeţii, am ajuns, la ceas de seară, la marea lavră făgărăşeană.

Întreaga obşte se afla la privegherea de sâmbătă seara. Cu toată osteneala călătoriei, am reuşit să particip la aproape întreaga slujbă a utreniei şi cred că a fost una dintre cele mai frumoase slujbe la care am participat vreodată. Glasul blând al părinţilor ce cântau la strană era ca o mângâiere pentru mine, momentul culminant fiind după citirea Sfintei Evanghelii. Cu vocea lui parcă tânguitoare şi cu puternicul accent ardelenesc, avva Teofil a rostit Psalmul 50. Un fior puternic îmi cuprinsese inima gândindu-mă că mă voi putea întâlni cu bătrânul ale cărui conferinţe le ascultasem în nenumărate rânduri. Slujba şi-a urmat cursul normal şi, spre final, după împărţirea litiei, am ieşit în curtea mănăstiri. Era deja noapte şi aerul rece de munte m-a cuprins imediat. Fiecare monah îşi îndrepta paşii în tihnă spre chilia sa, iar părintele stareţ îl însoţea pe bătrânul Teofil spre chilia sa căutând sfat pentru cine ştie ce necaz. Imediat ce am coborât scările paraclisului, l-am întâlnit pe ieromonahul Matei care ştia de venirea mea. Cu chipul său blând, tânărul părinte m-a condus spre locul unde aveam să fiu cazat. Pe drum mi-a relatat câteva informaţii despre istoricul mânăstirii.

Aşezată în dreptul Marii Ferestre a Sâmbetei, Mânăstirea Brâncoveanu a fost ctitorită de domnitorul Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti (1688-1714), în jurul anului 1696. Voievodul martir, înfiinţează aici o „Şcoală de grămătici”, un atelier de pictură în fresco şi o mică tipografie pe care le instalează în noua incintă. În 1762 începe, în Transilvania, calvarul bisericilor şi al mânăstirilor ortodoxe, când generalul Bukow distruge mai mult de 150 de aşezăminte. Multă vreme însă, administraţia austro-ungară nu s-a atins de Mănăstirea Sâmbăta. Cu toate acestea , profitând de faptul că în 1782 s-a dispus desfiinţarea tuturor ordinelor călugăreşti, curtea de la Viena, la cererea administraţiei catolice şi la insistenţele episcopului greco-catolic Grigorie Maior, a trimis în 1785, pe generalul Preiss, care a dărâmat mânăstirea brâncovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica a fost adusă în stare de ruină.

Cinstea de a deveni al doilea ctitor al mânăstirii i-a revenit I.P.S. Nicolae Bălan, care a început restaurarea bisericii în anul 1926. Sfinţirea a fost făcută în anul 1946, după război. Mai jos de biserică, la circa 50 de metri, marele mitropolitul a reconstruit şi vechea clopotniţă a mânăstirii. Tot ca o lucrare de înnoire se înscrie şi renovarea şi extinderea altarului din pădure, unde se săvârşesc slujbele religioase în aer liber.

Al treilea ctitor al Mânăstirii Sâmbăta de Sus este I.P.S. Antonie Plămădeală. Acesta a rezidit din temelie incinta mânăstirii, lucrare începută în anul 1985. Sub îndrumarea sa directă, s-au făcut reparaţii capitale şi s-a restaurat pictura din biserică, iar incinta, în stil brâncovenesc, a fost ridicată din temelie.

În prezent, obştea mânăstirii numără 40 de vieţuitori, fiind condusă de părintele stareţ Arhim. Ilarion Urs.

După un somn reconfortant, a doua zi, am participat la Sfânta Liturghie, la care a luat parte un număr impresionant de pelerini din întreaga ţară, cuvântul de învăţătură fiind ţinut de părintele Teofil Pârâian.

În tradiţia monahală ortodoxă, bătrânii monahi îmbunătăţiţi du-hovniceşte, spre sfârşitul vieţii, adună în jurul lor ucenici cărora le lasă moştenire experienţa lor duhovnicească. Urmând această tradiţie, şi bătrânul Teofil şi-a luat drept ucenic de chilie pe părin-tele Matei. Acesta, toată după-amiază, mi-a fost ghid prin mănăstire şi prin împrejurimi. Cu această ocazie, părintele mi-a povestit multe întâmplări despre părintele Arsenie Boca. Astfel am aflat istoria pietrei uriaşe din curtea mănăstirii, a iazului în formă de A, a numeroaselor decoraţiuni din curte, a izvorului din pădure, a peşterii din munte şi a altora, toate acestea având legătură, într-un fel sau altul, cu avva Arsenie. În timpul plimbării prin incinta mănăstirii, ne-am întâlnit cu una dintre fostele ucenice ale părintelui. Era o femeie gârbovită ce parcă transmitea prin chipul ei severitatea duhovnicului ei. Plină de evlavie, bătrâna i-a sărutat mâna ghidului meu şi apoi şi-a urmat drumul în tihnă spre camera unde era găzduită. După cum mi-a mărturisit părintele Matei, această femeie venea la Mănăstirea Brâncoveanu de aproximativ 70 de ani. Uimitoare statornicie!

După o plimbare de câteva ore, am fost condus la Academia de la Sâmbăta, unde eram cazat, dar nu înainte de a primi vestea că, a doua zi, urmează să merg în chilia părintelui Teofil pentru o binecuvântare şi un cuvânt de folos. Am adormit destul de greu, gândindu-mă la vizita ce urma să i-o fac bătrânului părinte.

În cea de a treia zi, m-am trezit dis-de-dimineaţă. Am mers la slujbă, după care, având acelaşi ospitalier însoţitor, am mers în trapeza mănăstirii, unde am luat micul dejun împreună. A urmat vizitarea muzeului, amenajat la standarde înalte prin grija vrednicului de pomenire I.P.S. Antonie Plămădeală, după care am vizitat biblioteca, unde se găsesc peste 70.000 de volume. Atât exponatele muzeului, cât şi cărţile din bibliotecă sunt în întregime donaţia mai sus pomenitului mitropolit.

După tot acest periplu cultural a urmat momentul culminant al zilei – întâlnirea cu părintele Teofil Pârâian. Chilia sa se afla la parterul corpului sudic al mânăstirii, chiar sub bibliotecă. Am intrat cu mare sfială în acest loc. Am găsit un bătrân cu plete albe cu chipul plin de bucurie care, tehnoredacta o scrisoare la maşina de scris, în ciuda neputinţei de ordin fizic, părintele fiind orb. Fiind prezentat de părintele Matei, mă apropii de avva Teofil pentru a lua o binecuvântare. Şi ce binecuvântare am primit! În loc de clasica blagoslovenie, bătrânul m-a strâns puternic în braţe. Nu vă închipuiţi câtă bucurie am simţit în acel moment! După acest emoţionant moment introductiv a urmat un cuvânt de folos. „Credinţa noastră nu este o credinţă care ne angajează faţă de nişte reguli„.

La aceste cuvinte gândind, am plecat de la Mânăstirea Brâncoveanu sperând într-o cât mai grabnică revenire.

Where Am I?

You are currently browsing the Locuri şi oameni category at Cidade de Deus.