Biserica „Sfantul Nicolae” din Bari daruita crestinilor ortodocsi rusi

6 Februarie, 2009 § Lasă un comentariu

Biserica Sfântului Ierarh Nicolae din Bari (Italia) va fi dăruită de către statul italian comunităţii creştinilor ruşi. Ceremonia din 1 martie a.c., prevăzută iniţial pentru data de 6 decembrie 2008, a fost amânată de evenimentele din Patriarhia Rusă: trecerea la cele veşnice a Patriarhului Alexei şi alegerea noului patriarh al Moscovei şi întregii Rusii. La acest transfer de proprietate vor participa preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano şi omologul său rus, Dimitri Medvedev, după cum precizează www.orthodoxie.com .

Catedrala Sfantul Nicolae din Bari

Bari, orasul situat pe tarmul Marii Adriatice, in sud-estul peninsulei, este un important loc de pelerinaj intrucat aici se afla biserica ce adaposteste moastele Sfantului Ierarh Nicolae, facatorul de minuni, sarbatorit la 6 decembrie. Situat pe coasta Adriaticii, orasul Bari este capitala regiunii italiene Puglia si a provinciei Bari.

In secolul al treilea Bari era un port infloritor al regiunii Peucezia, care ocupa partea centrala a Apuliei (Apulia este numele vechi al regiunii numite astazi in limba italiana Puglia). Dupa ce a rezistat invaziei grecesti, Bari a fost cucerit de romani si a dobandit statutul de „municipium”. In anul 840 Bari a fost ocupat de catre saracini, fiind recastigat in anul 870 de catre bizantini. Orasul devine principalul centru italian din punct de vedere politic, militar si comercial din intreg Imperiu Roman de Rasarit. Dominatia bizantina va lua sfarsit in anul 1071.

Catedrala Sfantul Nicolae a fost construita in sec. al XVII-lea pentru a adaposti moastele Sf. Nicolae, furate din Mira Lichiei (astazi localitatea Demre aflata in sudul Turciei de astazi) de un grup de marinari din Bari.

Constructia Catedralei (Basilica di San Nicola, in limba italiana) va incepe in anul 1089 si se va termina in anul 1197.

Catedrala Sfantul Nicolae este o biserica sudica a Italiei, ce pastreaza o importanta deosebita pentru Europa si lumea crestina. Aceasta este un important centru de pelerinaj atat pentru italieni cat si pentru crestinii ortodocsi din estul Europei.

Constructia acesteia s-a realizat in 110 ani, in timpul dominatiei italo-normande a Apuliei. Ridicarea acesteia este pusa in legatura cu furtul moastelor Sfantului Nicolae din Turcia, de catre niste negustori. Potrivit legendelor, sfantul, trecand prin oras in drumul sau spre Roma, l-a ales pe acesta (orasul Bari) drept loc de inmormantare al sau. Papa Urban II a venit in Bari pentru a sfinti asezamantul in anul 1089. Elias, abate al unei manastiri din apropiere – Sfantul Benedict – a fost numit prim arhiepiscop. Edificiul a fost deschis oficial in anul 1197, in prezenta vicarului imperial, episcopul Conrad de Hildesheim, si a numerosi alti episcopi, prelati si nobili.

Architectura bisericii este interesanta. Biserica are mai degraba forma patrata, semanand mai mult cu un castel decat cu o biserica. Acest lucru este intarit de prezenta a doua turnuri masive in lateralele fatadei. Cu siguranta a fost folosita pe post de castel in multe randuri de-a lungul istoriei.

Interiorul este format dintr-o nava si doua abside, despartite prin coloane de granit si pilastri. Prezbiteriul este separat de restul edificiului cu ajutorul a trei arce sprijinite pe coloane de influenta bizantina. Deasupra acestora se afla „matroneum”, un loc gen tribuna pentru femei, ce deschiderea spre nava bisericii. Basilica a fost prima biserica cu aceasta forma de arhitectura, alcatuind un model ce va fi ulterior imitat de multe alte cladiri ale regiunii.

Din punct de vedere al bogatiilor, Basilica gazduieste una dintre cele mai semnificative sculpturi romanice din sudul Italiei – este vorba despre o „catedra” adica un tron episcopal, terminat la sfarsitul secolului al XI-lea pentru Elias.

In biserica se mai afla si pretioasele mosaicuri ce paveaza podeaua din cripta si prezbiteriul. Cibonium-ul este cel mai vechi din regiune, fiind de asemenea, decorat cu mosaicuri; acesta are patru coloane impodobite cu imagini si sculpturi de animale, figuri mitologice.

Cripta Sfantului Nicolae, cu 26 de coloane sustinand capiteluri bizantine si romanice, pastreaza moastele Sfantului.

In biserica se afla si mormantul lui Bona Sforza (secolul al XVI-lea), din marmura. Muzeul bisericii detine numeroase si importante opere de arta, incluzand si o colectie de sfestnice din secolul al XII-lea, donate de catre regele Charles I de Anjo

Biserica a fost renovata la sfarsitul secolului al XIII-lea, in 1456 si in secolul al XVII-lea. In secolul al XX-lea renovarea a dus la indepartarea multor adaosuri baroce, lasandu-se doar tavanul de lemn, inramand imagini ale lui Carlo De Rosa.

Manastirea Sfintii Trei Ierarhi

29 Ianuarie, 2009 § 1 comentariu

401px-ro_is_trei_ierarhi_2008

Pe o veche si pitoreasca strada ieseana, nu departe de Curtea Domneasca, in Ulita Domneasca (actualul Bulevard Stefan cel Mare) batranul nostru targ pastreaza o adevarata comoara a arhitecturii romanesti. Se inalta aici biserica Trei Ierarhi, o biserica ce „nu-i chip s-o descrii cu limba sau cu pana”, dupa cum o descria turcul Evlia Celebi.
Ctitorie a fericitului domnitor destoinic al Moldovei vreme de 20 ani, Vasile Lupu, a fost construita intre anii 1635-1639. Finalizarea bisericii a notat-o ctitorul in placa de piatra, in limba slavona, pe fata sudica a bisericii:”Io Vasile voievod…am zidit aceasta ruga, in numele Sfintilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul si Ion Gura de Aur. S-a sfintit cu mana arhiepiscopului Varlaam la 7147 (1639) mai 6.”

Biserica „Treisfertitelor” implineste o dorinta a ctitorului, „visul bizantin”, reflectand aspiratia spre lumea bizantina, combinand structuri si forme traditionale cu materiale pretioase si o decoratie fastuoasa.

Monumentul, perla a arhitecturii feudale e asemator cu manastirea din Galata dar nu are proportiile acesteia.

Bolta cuprinde doua registre suprapuse de patru, respectiv opt arce de bolta dispuse oblic care reduc diametrul clopotnitei.

Goticul se face vizibil la contraforturi, la armatura de piatra a ferestrelor, profilul usilor.

Pictura a fost realizata de cei mai vestiti mesteri: Sidov Pospeev, Iacob Gavrilov impreuna cu pictorii moldoveni Nicolae Zugravul cel batran si Stefan. Acestia au invesmantat peretii exteriori cu „aur si lazur” si au uimit pe cei mai pretentiosi cunoscatori de arta.

Tablourile erau „aidoma cu niste fiinte insufletite”, picturi ca la Trei Ierarhi se gaseau mai rar: „asemenea zugraveli impodobite, numai la Atena, in templul divinului Platon, daca se mai gasesc.”

Tot exteriorul bisericii fusese imbracat in dantelarie din piatra sculptata, cu brauri deosebite si aurite ce uimeau pe toti vizitatorii impresionati de migala sculturilor si stralucirea ce i-o dadeau razele de soare in zilele luminoase.

„In intregime din piatra fatuita, iar pe dinafara este toata sculptata cu o maiestrie artistica ce uimeste mintea…nu este nici cat un deget, ca sa nu fie acoperit cu sculpturi” (Paul din Alep)

Aceasta fastuoasa dantelarie in piatra ii confera marea originalitate si frumusete.

Pentru strane, sfesnice si alte mobile se folosise abanosul si chiparosul, unele mobile fiind incrustate cu fildes din Orientul indepartat si din Turcia.

La finalizare pietrele ei de marmora poleita straluceau si scanteiau „de parca ar fi frunzele de pe un pergament luminos.”. Cel care le priveste ramane uimit de felul cum mesterul sculptor a cioplit marmura cu dalta sa.

Usa de la intrare avea canaturile „lucrate in sidef curat, cu fir si solzi de argint si cu frumoasa argintarie in relief, cu inflorituri negre.”

Locasul e inconjurat de un zid ca o cetate, un turn patrat la intrare cu „un orologiu si clopote mari”. Era impodobit cu pietre taiate cu sculpturi si cu „marmura neagra prinsa intr-un fel de coroana.”

Tronul era lucrat cu foi de aur si acoperit cu o cupola pe care se afla o cruce si doi vulturi.

Exteriorul imbina modele orientale, geometrice din Georgia si Armenia. Stilul renascentist se imbina armonios cu cel baroc.

Atinsa de napastile bataliilor, jefuita si arsa, zguduita de cutremure prin lucrarile de restaurare biserica si-a vazut distrusa pictura interioara originala. „Ascunzand spartaturile acoperisului si crapaturile peretilor, ctitoria lui Vasile Lupu, imbracata in borangic de raze palide veghea taina catorva cruci si pietre roase de vreme din vechiul cimitir, peste care zbura vaietul surd al unui clopot, clatinat de unde noptii sau de aripa prea cucernicelor buftnite.”

Timpul s-a facut resimtit estompand din stralucirea decoratiei de altadata dar i-a lasat in schimb sobrietatea varstei.

Putini sunt vizitatorii care banuiesc dureroasele ei trairi si ale ctitorului, incrustate cu lacrimi de sange in piatra peretilor dantelati. A trecut prin grele incercari. Pradata de trupele straine, incendiata de tatari, de ostile polone, deteriorata de cutremure..

Aici si-au gasit odihna alaturi de ctitori voievodul Dimitrie Cantemir si primul domn al Tarii Romanesti, Al I Cuza. Nisele sepulcrale in care se afla osemintele se gasesc in peretii laterali ai pronaosului.

Socotita catedrala mitropolitana pe vremuri aici au luat fiinta colegiul Vasile Lupu, temelia viitoarei Academii Domnesti si o tiparnita unde se imprima Marturia ortodoxa si Cazania mitropolitului Varlaam.

Timp de o vreme o importanta si mai mare o capata biserica prin aducerea moastelor Sfintei Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei.

Cu o vechime de mai bine de 350 de ani biserica a devenit o autentica vatra de cultura si spiritualitate, boltile turlei Trei Sfetitelor afumate de lumanarile si facliile a patru secole, cu ograda adormita dupa zidurile zdrelite de nenumaratele asedii si parjoluri ramand azi marturie a unui stralucitor locas din Ulita Mare.

sursa: www.iasi.com

Pentru cei ce doresc a se bucura de hramul mănăstirii: Slujba de priveghere (Vecernie, Litie, Utrenie) va începe la ora 17,  joi 29 ianuarie; iar în ziua propriu-zisă de hram, slujba va începe la ora 7:30 (Sfanta Liturghie în jurul orei 9:30). La Sfânta Liturghie va participa şi IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.


Manastirea Sfantul Pavel Tebeul – Egipt

15 Ianuarie, 2009 § Lasă un comentariu

Sf. Antonie cel Mare si Sf. Pavel Tebeul

Manastirea Sfantului Pavel Tebeul, cunoscut si ca Pavel Anahoretul, (Deir Anba Bula) este o manastire a crestinilor ortodocsi copti din Egiptul de Est, si este situata in muntii din apropiere Marii Rosii. Aceasta se afla la o distanta de aproximativ 155 de kilometri distanta de Cairo.

Manastirea mai este cunoscuta si cu denumirea de „Manastirea Tigrilor”. Aceasta denumire ce atrage atentia provine, probabil, de la austeritatea locului si de la „adancul pustiei” in care a fost intemeiata aceasta manastire.

Scurt istoric

Manastirea Sfantul Pavel Tebeul dateaza inca din secolul al V-lea. Manastirea a fost intemeiata chiar deasupra pesterii in care s-a nevoit Marele Pavel Anahoretul. Prima mentionare istorica despre aceasta manastire apartine pelerinului Antoninus Martyr, un cetatean din Placentia, care, intre anii 560-570, a vizitat mormantul Sfantului Pavel Anahoretul.

Primii calugari care au vietuit in manastire este posibil sa fi fost cei melchiti, insa ei nu au ramas pentru multa vreme aici, caci dupa acestia au venit si au ramas in manastire calugarii egipteni si sirieni.

Calugarii sirieni au ocupat manastirea pe o durata intinsa de timp, in prima jumatate a secolului al XV-lea ei fiind inca in manastire. Dupa aceasta data, prezenta lor in manastire nu mai este consemnata de nici un document.

Potrivit unei marturii etiopiene izolate, cel de-al 70-lea patriarh ortodox copt, Gabriel al II-lea (1131-1145), a fost exilat in Manastirea Sfantul Pavel Tebeul timp de trei ani de zile.

Ca majoritatea manastirilor egiptene, si aceasta a avut mult de suferit de pe urma atacurilor triburilor de beduini. Cel mai greu atat al beduinilor a fost cel din anul 1484, cand majoritatea calugarilor au fost omorati, intreaga biblioteca fiind si ea arsa.

Manastirea a fost reconstruita putin mai tarziu, sub purtarea de grija a patriarhului Gabriel al VII-lea de Alexandria (1526-1569), care a trimis aici un grup de zece calugari ai Manastirii Siriene. Calugarii sirieni au refacut obstea si au pus in randuiala slujbele si complexul monahal.

De-a lungul celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea, manastirea a fost din nou supusa atacurilor beduinilor. Acestia au atacat de doua ori manastirea, calugarii fiind fortati, in cele din urma, sa paraseasca definitiv locul.

Manastirea Sfantul Pavel Tebeul a ramas parasita timp de 119 de ani. Renasterea vietii monahale din aceasta manastire se datoreaza Patriarhului Alexandriei, Ioan al XVI-lea (1676-1718), care a adus aici un grup de calugari din Manastirea Sfantului Antonie cel Mare. Tot el este si cel care a dirijat o ampla restaurare a manastirii, incepand cu anul 1701.

Manastirea Sfantul Pavel Tebeul pastreaza inca multe dintre manuscrisele ce au trecut prin mainile calugarilor de aici. Dintre acestea, mentionam doar varianta in limba copta a Sfintei Liturghii si Comentariul Epistolei catre Tit al Sfantului Ioan Gura de Aur.

sil

Complexul monahal

Astazi, manastirea are trei biserici. Biserica Sfantului Pavel Anahoretul, construita sub pamant, in pestera in care au fost gasite, si sunt pastrate si astazi, Sfintele sale Moaste. Celelalte doua biserici sunt inchinate, una Sfantului Mercurie, si alta Sfantului arhanghel Mihail.

Manastirea este inconjurata de niste ziduri inalte de piatra, construite de-a lungul secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea. Zidurile pastreaza si un mare turn de observatie, o veche trapeza, o moara si un izvor. Se crede ca izvorul a servit si Sfantului Pavel drept sursa de apa, de-a lungul vietii sale traite in pestera de aici.

Un al doilea izvor, cunoscut sub denumirea de „Fantana lui Miriam”, este asezat la o distanta de o sute de metri mai spre sud de manastire. Acesta este pus in legatura cu Miriam, sora lui Moise, care, potrivit traditiei, in vremea Iesirii din Egipt, s-a spalat aici.

Biserica din Pestera

Biserica Sfantului Pavel Tebeul, biserica centrala a manastirii, este cunoscuta adesea si sub denumirea de „Biserica din Pestera”. Situata in imediata apropiere a Turnului, biserica se afla la o adancime de 3 metri sub nivelul solului. Aceasta este centrul spiritual al manastirii.

Capatul estic al acesteia este cea mai veche parte a bisericii, acesta fiind totodata si pestera in care se crede ca s-a nevoit Sfantul Pavel Anahoretul. Aceasta parte dateaza, cu siguranta, inca din secolul al V-lea. Partea nordica a bisericii este putin mai noua, datand din perioada medievala a manastirii.

In aceasta bisericuta se ajunge pe o scara atasata unui perete al capelei. Biserica este alcatuita dintr-o nava centrala si trei capele inchinate „Celor 20 de Batrani ai Apocalipsei” (capela nordica), Sfantului Antonie cel Mare (capela centrala) si Sfantului Pavel Tebeul (capela sudica). Capela centrala si cea sudica, cat si partea nevei ce face legatura dintre ele, au fost sapate direct in stanca bruta. Partea nordica a bisericii este zidita de catre monahi din piatra.

Cupola de lemn ce acopera capela este decorata cu pictura: Sfintii Apater si sora acestuia, Irina; alaturi de acestia mai apar si sfintii Isidor, Apa Iskhirun, Iacob si Iulian, toti sfinti soldati. Aceste picturi au fost realizate de catre calugarii manastirii in anul 1713, inlocuind probabil o pictura mai veche a cupolei.

Pictura ce imbraca peretii pesterii dateaza cam din aceeasi perioada. Aceasta infatiseaza scene si personaje biblice: Arhanghelii Mihail, Gavriil si Rafail; cei trei tineri din cuptorul de foc, Anania, Misail si Azaria, numiti si Sadrac, Mesac si Abed-Nego de catre ofiterul regelui Nabucodonosor (Daniel 3, 10-26).

Cele mai valoroase picturi se afla insa in capela centrala a Sfantului Antonie cel Mare, acestea datand inca de la inceputul secolului al IV-lea. Reprezentarile de aici ni-L infatiseaza pe Hristos pe tronul de judecata, Buna Vestire, Sfantul Ioan Botezatorul, ingeri si arhangheli.

Moastele Sfantului Pavel Tebeul sunt pastrate intr-o lacra de marmura, in partea sudiva a navei bisericii. O traditie a locului marturiseste faptul ca acestea au fost duse la Constantinopol in anul 1240, mai apoi ajungand in Venetia (1381). Cu adevarat, o racla din Biserica Sfantul Iulian din Venetia pastreaza o particica din sfintele sale moaste.

Biserica Sfantul Mercurie

Asezata chiar deasupra bisericii din pestera, Biserica Sfantul Mercurie (Abu al-Seifein) dateaza de pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Un element interesant al acestei biserici este iconostasul, ce poarta podoabe din fildel. Biserica Sfantul Mercurie este legata de „biserica din pestera” printr-o scara mult mai larga.

Multe biserici din Egipt sunt inchinate acestui mare sfant, cea mai mare si cunoscuta fiind cea din Vechiul Cairo. Aceasta biserica este folosita doar o singura data pe an, in saptamana anterioara Marelui Post al Pastilor.

Biserica Sfantul Arhanghel Mihail

Biserica Sfantului Mihail (al-Malak) a fost construita in anul 1777. Un detaliu interesant al acestei biserici este acoperisul: acesta este alcatuit sub forma a 12 cupole. Biserica are doua capele, cea dinspre nord inchinata Sfantului Arhanghel Mihail, iar cea dinspre sud inchinata Sfantului Ioan Botezatorul.

Cu toate ca adevaratul centru duhovnicesc al manastirii este „Biserica din Pestera”, aceasta este insa mult prea mica pentru numarul insemnat de credinciosi care participa la sfintele slujbe. Astfel, Sfanta Liturghie, savarsita zilnic, se oficieaza in Biserica Sfantului Mihail, cea mai incapatoare dintre cele trei biserici ale manastirii.

Trapeza si Moara

Cu toate ca nu mai este folosita astazi, in incinta manastirii se mai pastreaza inca vechea trapeza (locul in care se servea masa). Aceasta dateaza din perioada medievala si este situata in aripa estica a complexului monahal. Axul central al incaperii, de forma dreptunghiulara, este acoperit de un acoperis boltit.

Masa, constand intr-un bloc masiv de piatra, este asezata in central incaperii. In capatul acesteia se afla inca si astazi balconul special pentru lectura; in timpul mesei, un calugar citea de aici sfintele invataturi ale parintilor sau vietile acestora.

In trapeza se ajunge printr-un culoar ingust. Pe partea vestica a culoarului se afla doua camere ce au servit drept loc al functionarii unei mori. Inca se pastreaza imensele pietre de moara ce sfaramau cerealele. Acestea erau miscate cu ajutorul unor scripeti si parghii impinse de animale.

Izvorul Sfantului Pavel Tebeul

Izvorul manastirii, numit dupa Cuviosul Pavel Anahoretul, se afla in partea nordica a complexului monahal. Si astazi izvorul alimenteaza cu apa manastirea; el scoate aproximativ 4 metri cubi de apa pe zi.

Apa acestuia izvoraste dintr-o crevasa a muntelui din apropiere si este pastrata intr-o cisterna speciala. Dupa umplerea acesteia, o mica deschizatura permite surplusului de apa sa porneasca spre un al doilea rezervor. Dupa ce se umple si acest al doilea bazin, apa pleaca spre un al treilea. Primul rezervor este folosit pentru baut si gatit, cel de-al doilea pentru spalat, iar cel de-al treilea pentru irigat.

sursa: crestinortodox.ro

Mânăstirea Sfântul Naum – Ohrida

2 Decembrie, 2008 § 1 comentariu

Manastirea Sfantul Naum – Sveti Naum – este o manastire ortodoxa aflata in localitatea omonima, in regiunea Ohrida, Macedonia. Manastirea si localitatea se afla pe malul Lacului Ohrida, la o distanta de 29 de kilometri de orasul Ohrida, in apropiere de granita cu Albania.

Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum

Orasul „Sfantul Naum” isi trage numele de la sfantul care, in anul 905, a intemeiat renumita manastire de aici. Sfantul Naum al Ohridei este inmormantat in biserica ctitorita de acesta inca din anul 910, anul trecerii sale la Domnul.

Scurt istoric

Manastirea Sfantul Naum din Ohrida a fost construita pe o stanca ce strajuieste malul lacului din apropiere. Din curtea manastirii, o minunata priveliste se intinde sub privirea cuminte a pelerinului: Lacul Ohrid, orasul Pogradec din Albania si crestele muntilor strajeri.

Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum

Biserica originala a Manastirii Sfantului Naum era inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil si a fost construita in anul 900 de catre educatorul slavon Sfantul Naum al Ohridei, ucenicul Sfintilor Chiril si Metodie, contemporani cu Sfantul Clement de Ohrida.

Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum

Manastirea Sfintii Arhangheli a Sfantului Naum, alaturi de Manastirea Sfantul Pantelimon din Plaoshnik a Sfantului Clement de Ohrida, este cel mai vechi monument ecclesial cunoscut din zona Ohridei. Aceasta este o constructie de forma treflata si apartine stilului arhitectural medieval slavon.

Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum

In legatura cu lucrarea Sfantului Naum si a manastirii sale in zona Ohridei avem doar trei marturii istorice pastrate pana astazi. Prima marturie, numita „Viata Sfantului Naum”, provine de la unul dintre ucenicii sfantului. O transcriere a acestei opere, publicata de catre Ivan si Nikola Milosevi din regiunea Debar in secolul al XV-lea, a fost gasita in anul 1906 la Manastirea Zografu din Sfantul Munte Athos.

Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum

Cea de-a doua sursa cu informatii despre Manastirea Sfantul Naum este pastrata intr-o antologie din secolul al XVI-lea. Cea de-a treia si ultima sursa, scrisa in limba greaca, ne-a fost lasata de catre Arhiepiscopul Constantin Cabasila din Ohrida.

Noi informatii despra Manastirea Sfantul Naum au fost gasite in insasi Cronica manastirii, pastrata astazi la Institutul de Istorie din Ohrida. Aceasta dateaza de prin a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Autorul acesteia, preotul Dimitria Petru, originar din Ohrida, ne-a lasat multe informatii in legatura cu staretii, perioadele de constructie si avutiile manastirii.

Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum

Aflam astfel ca in anul 1846, staretul Serafim I intentiona inlocuirea bisericii vechi a Sfantului Naum cu una mai mare, din piatra. Din motive necunoscute inca, dar spre bucuria noastra, batranul a renuntat la a ridica o noua biserica, cea originala ajungand pana in zilele noastre. Tot din aceasta sursa aflam ca, in noaptea dintre 2 si 3 februarie 1875, ansamblul monahal a fost cuprins de un incendiu ce ameninta arderea din temelii a bisericii.

Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum

In timpul cercetarilor ce au avut loc in vremea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, in anul 1955, profesorul Dimce Koco a descoperit ruinele primei biserici de pe acest loc, gasita aici de Sfantul Naum. Astfel, s-a aflat cu greu istoria manastirii, cum ca locasul initial a fost daramat in vremea stapanirii otomane.

Biserica actuala este cea originala a Sfantului Naum, insa nu si prima de pe acest loc. Cu toate ca structura bisericii este cea originala, cu timpul, forma acesteia a fost mult schimbata fata de cum era la inceput.

Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum

Biserica actuala a fost zidita pe locul primului lacas undeva intre secolele XVI si XVII. Aceasta a fost la randul ei reconstruita si imbunatatita de mai multe ori de-a lungul vremii. In vremea Sfantului Naum, biserica a fost restaurata, acesteia adaugandu-i-se un pridvor si un dom central. Domul a fost construit mai inainte de anul 1711, caci astfel iconostasul bisericii, lucrat in acel an si mai inalt decat bolta initiala, nu ar fi putut fi montat.

Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum

In cea de-a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, un alt dom a fost construit deasupra bisericii. Ultima lucrare din Manastirea Sfantului Naum de Ohrida a avut loc in secolul al XVIII-lea, in anul 1799, cand un Paraclis a fost zidit pentru a acoperi Mormantul Sfantului Naum, din partea sudica a bisericii.

Arhitectură şi podoabe

In biserica nu se mai pastreaza nici un fragment de fresca din perioada Sfantului Naum. Potrivit inscriptiilor din biserica, frescele acesteia au fost pictate in perioada de vietuire aici a Parintelui Stefan, in anul 1806. Acestea sunt opera zugravului Trpo, fiul maestrului Constantin din Korcha, Albania.

Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum

Privind frescele, in primul rand sunt impresionante scenele cu viata si minunile Sfantului Naum al Ohridei. Acestea au fost pictate in cel de-al doilea registru, deasupra mormantului din Capela Sfantului Naum.

Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum

Intamplarile minunate prezentate in cele cinci scene pictate aici au fost transmise din generatie. Acestea sunt: imblanzirea ursului; calugarul inspaimantat ce a incercat sa fure trupul Sfantul Naum din mormantul sau; vindecarea celui bolnav psihic; hotul de cai, care a fost prins in zori, la poarta manastirii; si urmele ce au ramas pe piatra din vremea sfantului.

Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum

Intre credinciosi s-a intins credinta cum ca Sfantul Naum este „vindecator al celor bolnavi psihic”. Potrivit unor surse, in anul 1662, in cadrul manastirii functiona un spital pentru astfel de pacienti. Iconostasul bisericii a fost sculptat in anul 1711 si este o adevarata capodopera. Autorii anonimi ai acestuia au fost puternic influentati de sculptura in lemn reprezentativa Sfantului Munte Athos.

Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum

In aceeasi perioada, artistul Constantin a pictat icoanele sfintilor si pe cele praznicale. Cele mai impresionante sunt icoanele ce infatiseaza Rastignirea si Intrarea in Ierusalim. Icoanele iconostasului sunt privite ca unele dintre cele mai valoroase de acest gen de la inceputul secolului al XVIII-lea.

Manastirea Sfantul Naum din Ohrida - Sveti Naum

Pe una dintre coloanele bisericii se afla inca si astazi doua inscriptii chirilice si glagolitice datand din perioada secolelor X-XII. Aceste inscriptii dau marturie despre dezvoltarea scrierii vechi slavone, glagolitice si chirilice, in regiunea Ohrida.

sursa: www.crestinortodox.ro

Bistriţa, comoara mănăstirilor vâlcene

20 Noiembrie, 2008 § 1 comentariu

bistrita-complex

În satul Bistriţa, din comuna Costeşti, într-o zonă pitorească din ţinuturile Vâlcii, se găseşte Mănăstirea Bistriţa, care adăposteşte una dintre comorile de preţ ale Ortodoxiei româneşti, purtătoare de mari daruri – moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. Acestea vindecă bolile trupeşti şi sufleteşti, aduc ploaia pe timp de secetă şi aduc la biserică mii de pelerini, din toată ţara, mai ales pe 20 noiembrie, dată la care se serbează ziua Sfântului. De numele lăcaşului este legată atât peştera Sfântului Grigorie Decapolitul, în care acesta s-a rugat, cât şi Schitul Păpuşa, aflat la mică distanţă de mănăstire. Mai mult, valoarea cărţilor aflate în biblioteca Mănăstirii Bistriţa, contribuţii de seamă în dezvoltarea culturii noastre naţionale, este recunoscută de învăţaţii vremii şi validată astăzi de oamenii de cultură. Hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, prăznuit în fiecare an pe 15 august, atrage un număr impresionant de credincioşi.

Orice credincios poate citi, înainte de a păşi în biserică, deasupra, pe pisanie: „† Sfânta aceasta şi dumnezeiasca mănăstire pomeneşte-se a fi zidită din temelie de Barbu banul Craiovescul, carele aici şi îngerescul cin al călugăririi mai pe urmă au luat…” (1683).

Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea, a fost atestată documentar pentru prima dată, pe 16 martie 1494, în „Hrisovul de danie” al lui Vlad Vodă Calugărul, deşi ctitoria boierilor Craioveşti (banul Craiovei Barbu şi fraţii săi Pârvu vornicul, Danciu armaşul şi Radu postelnicul) exista încă din jurul anului 1490.

De-a lungul timpului, nu puţine au fost momentele de grea încercare pentru sfântul lăcaş care astăzi se proiectează falnic pe cerul spaţiului vâlcean. În 1509, mănăstirea a fost distrusă din temelii de Mihnea Vodă, într-o bătălie împotriva Craioveştilor. A fost refăcută de banul Barbu cu ajutorul lui Neagoe Basarab (1519). Însă locul avea să se umple de şi mai multă sfinţenie, odată ce, în 1497, marele ban Barbu Craiovescu al Olteniei a adus de la Constantinopol moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul (780-842 d. Hr.), originar din Decapolia Asiei Mici, mare apărător al dreptei credinţe împotriva ereziei iconoclaste. Cea mai de preţ comoară a lăcaşului s-a dovedit purtătoare de mari daruri. Şi astăzi moaştele vindecă bolile trupeşti şi sufleteşti, aduc ploaia pe timp de secetă şi, indiferent de anotimp, umple biserica de pelerini, veniţi de peste tot din ţară.

Locul în care s-a tipărit Liturghierul slavon al lui Macarie

După opinia cercetătorilor, Mănăstirea Bistriţa este locul unde s-a tipărit în ţara noastră prima carte, Liturghierul slavon al egumenului Macarie. Format la şcoala bistriţeană, Neagoe Vodă redactează ampla operă de pedagogie creştină, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie”. Mai departe, galeria oamenilor de cultură continuă cu reprezentantul şcolii slavo-române, ieromonahul Mihail Moxa, autorul primei „Cronici Universale” (1620), care a tipărit, în 1640, „Pravila de la Govora”. De asemenea, ieromonahul Eftimie, egumen al mănăstirii, a redactat în limba română primul act mănăstiresc, cunoscut sub numele de „Zapisul lui Eftimie” (1573). Şcoala bistriţeană de miniaturişti şi copişti şi-a continuat existenţa până în secolul al XVIII-lea.

Despre importanţa cărţilor aflate în biblioteca Mănăstirii Bistriţa în dezvoltarea culturii noastre naţionale, Alexandru Odobescu spunea într-un raport prezentat Ministrului Cultelor: „Prin unele din aceste mănăstiri şi mai ales în Bistriţa şi în Cozia, am găsit, între altele, şi câteva cărţi care, nefiind de trebuinţă serviciului bisericesc, stau aruncate în neîngrijire şi ameninţând a se pierde. Aceste cărţi însă, manuscrise şi tipărite, sunt de o importanţă mare pentru limba noastră şi cea slavonă, precum arta tipografiei în ţară la noi: sunt rare şi care lipsesc în Biblioteca naţională”.

Adăpost pentru un bogat tezaur al spiritualităţii ortodoxe româneşti

Referitor la aspectul fizic al lăcaşului, se poate spune că pictura bisericii a fost realizată de meşterii Dumitru, Chirtop şi Dobromir, de numele cărora se leagă fresca de la Mănăstirea Dealu şi executarea lucrărilor în piatră de la ansamblul Curtea de Argeş.

Conform documentelor vremii, nu doar boierii Craioveşti, ci şi descendenţii lor „multe au înfrumuseţat şi din nou au făcut această dumnezeiască şi sfântă casă”. În 1683, Constantin Brâncoveanu dăruieşte mănăstirii policandrul ornat cu ouă de struţ, obiecte de cult, cărţi liturgice şi clopotul mare. Tot acesta a reparat aşezământul, care a fost zugrăvit mai apoi în 1820 de marele ban Grigore Brâncoveanu.

Candelabrul poate fi şi astăzi admirat, la fel şi icoana Decapolitului Grigorie, pe care, din orice loc ai privi-o, ai impresia că Sfântul se uită către tine. O altă icoană, de pe la 1830, cu şase feţe, pictată de pictorul Gheorghe Zugrăvescu, impresionează pe cei ce o privesc. Pe primele feţe sunt Mântuitorul, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, iar pe cealaltă sunt cei trei sfinţi ierarhi: Vasile, Grigore şi Ioan (o icoană asemănătoare mai există doar la Mănăstirea Cernica). În bisericuţă se află şi mormântul lui Barbu Craioveanu, care spre sfârşitul vieţii s-a călugărit, purtând numele de Pahomie Monahul.

Din ctitoria Craioveştilor, astăzi se mai poate admira doar bisericuţa bolniţei (1520). Toţi cei care o vizitează rămân impresionaţi de fresca interioară, realizată în tradiţia peleologă târzie, când în Balcani pătrundeau elementele stilistice folosite de iconografii cretani. Ulterior, vornicul Şerban Cantacuzino i-a adăugat un pridvor deschis, de zidărie pe stâlpi de piatră, zugrăvit de Iosif ieromonahul şi Harinte, în stil brâncovenesc (1710). Bisericuţa este închinată Schimbării la Faţă.

De neclintit în „bătălia” cu timpul şi cu momentele de grea încercare

Trecerea timpului şi a evenimentelor care s-au succedat firesc au lăsat urme adânci în zidurile groase ale lăcaşului. S-a mai adăugat cutremurul din 1838, care a grăbit lucrările de demolare şi reconstrucţie a aşezământului, începute în 1846 de Gheorghe Bibescu, şi încheiate de Ştirbei Vodă, la 15 august 1855, când a fost sfinţită biserica mare, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de Gheorghe Tăttărescu în 1850. După 1877, au funcţionat în mănăstire diferite aşezăminte culturale. În 1948, a devenit mănăstire cu obşte de maici, iar mai târziu a fost desfiinţată prin decretul 410/1959. De reţinut că anul 1984 reprezintă începutul unui proces de revigorare a vieţii monahale sub îndrumarea Preasfinţitului Gherasim, prilej cu care se organizează un centru de conservare şi restaurare a bunurilor de patrimoniu: icoane şi cărţi. Din 2003, se va deschide în incinta mănăstirii Bistriţa un muzeu al tiparului şi cărţii bisericeşti vâlcene, puncte de atracţie pentru turiştii interesaţi de cultura atât de bogată a locului.

Păpuşa, schitul închinat Sfântului Grigorie Decapolitul

Aflat în apropierea ctitoriei Craioveştilor, schitul poate fi văzut foarte bine din partea ce duce la peştera Sfântului Grigorie Decapolitul. Aşezământul este situat peste râul Bistriţa, printre arbori şi vegetaţie bogată. După turla octogonală şi pridvorul deschis, se presupune că bisericuţa datează din epoca brâncovenească. A fost zidită în 1712, an în care a fost şi pictată de către zugravul Iosif şi ieromonahul Teodosie.

Schitul este ctitorie a călugărilor bistriţeni, care au închinat-o Sfântului Grigorie Decapolitul. Totuşi, zugrăveala, realizată în aceeaşi epocă, a fost finanţată de membrii familiei Brâncoveanu, printre care se regăseşte şi vornicul Iordache Creţulescu, ginerele domnitorului, căsătorit cu domniţa Safta.

Planul construcţiei este alcătuit din pridvor, naos şi altar. Pridvorul este alcătuit din şase coloane şi două semicoloane cilindrice, cu arcade în semicerc. Pe naos se află o turlă, în plan octogonal, cu o bază paralelipipedică înaltă. Ca elemente decorative, la exterior sunt prezente brâuri de cărămidă aparentă, care înconjură biserica în dreptul streşinei, bazei şi părţii superioare a turlei. La început, aici erau numeroase chilii în care se retrăgeau în linişte călugării cărturari de la Mănăstirea Bistriţa. Astăzi, din vechiul schit nu a mai rămas decât biserica, aflată lângă cimitirul satului, care deserveşte credincioşii parohiei Bistriţa.

sursa: Ziarul Lumina

Where Am I?

You are currently browsing the Pelerin category at Cidade de Deus.