Proiectul “Schimb de Carte Ortodoxă”… de Laurenţiu Dumitru

8 ianuarie, 2009 § Lasă un comentariu

Inspiraţie. De când am aflat de schimbul de carti, iniţiat de inimoşii de la bookblog.ro, m-am tot gandit ca ar fi bine-venit si un… „schimb de carte ortodoxă”.

Mai concret… E vorba, mai precis, de organizarea propriu-zisă a unor Întâlniri, la un ceai, care să ofere posibilitatea tinerilor cititori de carte ortodoxă să se cunoască între ei, să schimbe impresii despre cărţile citite, să împrumute din cărţile lor, la schimb sau nu, şi altora.

Argumente. Se pot înşirui nenumărate motive pentru care un astfel de demers are un real folos sufletesc.

  • Puţini îşi pot permite să cumpere toate cărţile dorite care apar pe la librării, tarabe sau pangare. Prezentarea unor titluri de carte în cadrul Întâlnirii, împărtăşirea bucuriei lecturii cu ceilalţi, schimbul de carte, nu poate fi decât benefic şi întăritor pe cale.

  • Tinerii noştri ortodocsi nu se prea cunosc între ei. În lumea noastră aflată în derivă socotesc că ortodocşii ar trebui să strângă rândurile, să formeze mici enclave pentru a se întări unii pe alţii, întru dragostea lui Hristos. Mai ales cei aflaţi la început de drum pe „calea Bisericii”, fiind înconjuraţi de prieteni „lumeşti”, se simt deseori atraşi înapoi, spre vechile obiceiuri. Demersul acesta îi poate ajuta să cunoască tineri ca şi ei, iubitori de Dumnezeu, să împărtăşească din propriile trăiri, să lege prietenii.

  • Nu peste tot există, din păcate, viaţă parohială animată sau organizaţii ASCOR foarte active (iar unii au şi depăşit vârsta studenţiei şi, din discreţie, nu se mai implică în activiţăţile acestora); aşa că, în lipsa acestora, astfel de Întâlniri pot deveni mici oaze de bucurie duhovnicească.

Cine poate organiza Întâlnirile „Schimb de carte ortodoxă” în oraşul lui? Orice tânăr energic, trăitor în Biserică, iubitor de Ortodoxie şi de carte ortodoxă care crede din tot sufletul în folosul unui astfel de proiect. Nu e necesar să fie teolog (cu diplomă), deşi n-ar fi rău; spun asta pentru că nu-mi pot asuma răspunderea pentru eventualele duhuri eterodoxe care-i bântuie pe unii, măcar că au râvnă. Dacă astfel de ocazii se vor ivi şi voi afla de ele, voi numi un alt organizator sau, în lipsa unei alternative, nu voi mai posta Întâlnirile din acel oraş (nădăjduiesc însă să nu fie cazuri de acest fel)… O altă condiţie – organizatorul ar fi bine să fie utilizator de net, să putem ţine lesne legătura.

Cine poate veni la Întâlnirile „Schimb de Carte Ortodoxă”? Toţi cei interesaţi de cartea ortodoxă, dornici de a schimba impresii şi a împrumuta cărţi. Organizatorul poate invita preoţi, profesori de religie, editori sau autori de carte, când se iveşte ocazia.

Locaţii. Organizatorul se va ocupa să aleagă un spaţiu cât mai decent, cât mai cu gust – o ceainărie, o cafenea liniştită. Rezervarea meselor se va face din timp, estimându-se, să zicem, o prezenţă de 10-12 persoane/Întâlnire (e doar o estimare!). În oraşele în care există librării/ceainării/prăvălii ortodoxe care au un spaţiu adecvat pentru lansări, vizionări, expoziţii, conferinţe, ar fi potrivit să găzduiască ele Întâlnirile „schimbului de carte ortodoxă”. Pot fi luate în vedere şi spaţiile anexe ale unor biserici, acolo unde există îngăduinţă şi interes.

Rolul meu. La prima vedere toată acestă poveste nu e o mare ispravă, însă lucrurile nu se pot organiza prea uşor dacă nu ai un instrument media care să-ţi permită o popularizare adecvată în spaţiul ortodox. Blogul meu are o medie de 1.100 vizitatori/zilnic (5.700 vizitatori unici RO/săptămânal), aşa că pot să coordonez online Întâlnirile „Schimb de carte ortodoxă” găsind organizatori în diverse oraşe şi postând anunţurile cu Întâlnirile din ţară (şi din diaspora, dacă e cazul) precizând exact ziua, ora şi locul (socotesc potrivit să se organizeze lunar, nu de alta, dar să ai vreme să citeşti cartea împrumutată…), preferabil vinerea, sâmbăta sau duminica. Mai apoi voi posta şi impresii/poze de la Întâlniri, dacă voi primi de la organizatori. Am iniţiat o categorie aparte pe blog „Schimb de carte ortodoxă”, locaţie în care se vor regăsi toate postările legate de prezentul proiect. Voi posta probabil şi pe blogul CarteaOrtodoxa.ro, o altă pagină, specializată pe recenzii, de care mă ocup ocazional (căci au o tematică comună).

Rugăminte. Rog pe cei ce vor să organizeze sau să participe la Întâlnirile de „Schimb de carte ortodoxă” să lase comment la această postare. Voi încerca, în măsura timpului pe care-l am, să discut cu fiecare şi să lămurim detalii. Nadăjduiesc ca din luna ianuarie 2009 să începem treaba.

Cum poţi promova acest Proiect? În primul rând vorbind şi altora despre el, iar când se va cunoaşte exact locaţia, ziua şi ora, anunţând pe cei interesaţi (personal sau pe net). Cei care deţin bloguri, pot prelua bannerul de mai jos cu link direct către această postare!

http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/12/21/proiectul-schimb-de-carte-ortodoxa/

banner1.jpg

Laurenţiu Dumitru
Coordonator „Schimb de Carte Ortodoxă”
mail: orthograffiti at yahoo dot com
Proiect susţinut de Revista OrthoGraffiti, Cartea.Ortodoxa.ro şi Librarie.net

P.S. Aştept comentariile şi propunerile ieşenilor!

Where Am I?

You are currently browsing the Schimb de carte ortodoxă category at Cidade de Deus.