Astăzi s-a spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape…

22 Aprilie, 2011 § Lasă un comentariu

sursa: Portalul Doxologia

Sfântul Nicolae Velimirovici – Inima in marele post (pdf)

13 Martie, 2011 § Lasă un comentariu

O carte plină de folos duhovnicesc, scrisă în duhul aparte al Vlădicii Nicolae, ce îşi doreşte să-l îndrume şi însoţească pe tot creştinul de-a lungul Marelui Post, săptămână de săptămână, în această tainică călătorie a inimii către învierea lăuntrică şi împreună-petrecerea cu Hristos, Paştile cele noi şi sfinte.

Multumiri calduroase Editurii Predania pentru posibilitatea oferita de a descarca gratuit aceasta carte!

sursa: Editura Predania

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2011

13 Martie, 2011 § Lasă un comentariu

Preaiubitului cler, cinului monahal
şi dreptmăritorilor creştini
din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl
şi de la Iisus Hristos, Domnul nostru,
iar de la noi arhiereşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, iubiţi credincioşi şi credincioase,

Dăm slavă bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să începem urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti, în care ne străduim, fiecare după putere, să-L însoţim pe Mântuitorul Hristos pe drumul Crucii pentru a muri şi a învia împreună cu El, adică pentru a muri faţă de păcat şi a învia pentru sfinţenie şi fapte bune. Toată viaţa noastră creştină este, de fapt, o moarte şi o înviere împreună cu Hristos Domnul, un efort continuu de a împlini făgăduinţa făcută la Botezul nostru, şi anume că ne lepădăm de Satana şi de toate lucrările lui şi ne unim cu Hristos spre a-I sluji Lui, ca unui Domn şi Împărat, pentru a deveni asemenea Lui în smerenie şi milostivire. Posturile de peste an şi, cu deosebire, Postul cel Mare, al Sfintelor Paşti, sunt prilejuri deosebite în care ne întărim în credinţă şi sporim în iubire milostivă, pe de o parte prin lupta cu patimile egoiste, prin înfrânare de la mâncare şi băutură, de la plăcerile trupeşti şi de la toată fapta cea rea, iar pe de altă parte, prin rugăciune mai multă şi mai curată, prin împăcarea cu semenii noştri, prin înmulţirea binelui faţă de toţi oamenii şi prin împărtăşirea mai deasă cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Duminica de astăzi, numită Duminica Ortodoxiei, are pentru noi, creştinii ortodocşi, o semnificaţie aparte şi o istorie care urcă până în secolul al IX-lea, când Biserica a biruit erezia iconoclastă, care lupta împotriva Sfintelor Icoane.

După mai bine de o sută de ani de controverse şi de lupte împotriva Sfintelor Icoane, provocate de unii împăraţi bizantini, începând cu anul 726, cultul Sfintelor Icoane, al Sfintei Cruci şi al Sfintelor Moaşte a fost restabilit, cu autoritate, de Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787, iar apoi, cu solemnitate, de Sinodul de la Constantinopol din anul 843, care a hotărât ca, în prima duminică din Postul Mare, să se sărbătorească biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor sau abaterilor de la dreapta credinţă. Tot atunci, s-a stabilit ca această duminică să se numească Duminica Ortodoxiei, adică Duminica dreptei credinţe în singurul Dumnezeu adevărat Care ne-a fost descoperit nouă în Iisus Hristos (cf. Ioan 17, 3). Prin urmare, Adevărul este de la Dumnezeu şi Dumnezeu este Adevărul. În acest sens, Însuşi Mântuitorul a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Deci Adevărul nu este un concept abstract, o teorie sau un produs al raţiunii, ci o Persoană veşnic vie, Iisus Hristos, Care S-a făcut Om pentru a descoperi oamenilor adevărul mântuirii şi a le dărui viaţa veşnică, prin credinţa în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Sfinţii Părinţi de la Sinoadele ecumenice, inspiraţi de Duhul Sfânt, au apărat şi au definit adevărul credinţei mântuitoare privind unitatea de fiinţă sau deofiinţimea, egalitatea, distincţia şi conlucrarea Persoanelor Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; precum şi adevărul credinţei privind Taina Bisericii, a Sfântului Botez, a învierii morţilor şi a vieţii veşnice – aşa cum sunt mărturisite în Crezul ortodox, formulat de primele două Sinoade ecumenice de la Niceea (325) şi Constantinopol (381). În lupta lor cu ereziile, care sunt abateri de la dreapta credinţă, Sfinţii Părinţi, adunaţi în Sinoade ecumenice, au definit şi adevărul credinţei privind dumnezeirea şi omenitatea Persoanei Mântuitorului Iisus Hristos, calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Maicii Domnului, a pururea Fecioarei Maria, dar şi adevărul privind cinstirea Sfinţilor, a Sfintelor Icoane şi a Sfintelor Moaşte, deoarece adevărul credinţei este baza adevăratei comuniuni de viaţă cu Dumnezeu. De aceea, adevărul dogmelor de credinţă este mărturisit în viaţa liturgică a Bisericii, ca mister sau taină a mântuirii, adică a unirii omului cu Dumnezeu prin har, pentru a dobândi viaţa veşnică.

Astfel, Ortodoxia este prin excelenţă mistică. Pentru noi, ortodocşii, taina credinţei nu este simplu obiect de speculaţie intelectuală, ci ea se trăieşte în stare de rugăciune, de închinare lui Dumnezeu şi de cinstire a Sfinţilor Lui în Sfânta Biserică. Întrucât credem în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ne închinăm Preasfintei Treimi, mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat şi Om adevărat; preacinstim pe Maica Domnului ca fiind, în acelaşi timp, Mamă şi Fecioară; cinstim (venerăm) pe Sfinţii lui Dumnezeu şi Sfintele lor Icoane, precum cinstim Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie, care nu sunt simplă materie, ci materie sfinţită sau purtătoare de har, aflându-se în legătură spirituală cu Hristos şi cu Sfinţii Lui. Cinstim şi Sfintele Moaşte ale Sfinţilor, întrucât acestea sunt arvuna învierii trupului şi a transfigurării sau înnoirii universului actual în cer nou şi pământ nou, la venirea întru slavă a lui Hristos (cf. Apocalipsa 21).

Însă Ortodoxia nu este numai dreapta credinţă, ci şi dreapta trăire în Hristos. După cum ştim, în limba greacă „orthodox” înseamnă atât „dreptcredincios”, cât şi „dreptmăritor”. Ortodox este deci cel care-L preamăreşte cu adevărat pe Dumnezeu prin mărturisirea dreptei credinţe, dar şi prin participarea la sfintele slujbe ale Bisericii şi prin trăirea dreaptă şi faptele bune săvârşite după poruncile Lui.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Aşa cum am spus, în Duminica Ortodoxiei prăznuim biruinţa dreptei credinţe asupra ereziilor care au pus la încercare viaţa credincioşilor din primul mileniu al Bisericii creştine. În acele vremuri, mulţi ierarhi, monahi şi preoţi, ca şi foarte mulţi credincioşi au suferit nenumărate persecuţii, bătăi, închisori, exiluri şi chiar moartea pentru curajul de a cinsti şi apăra Sfintele Icoane.

Slujbele Vecerniei şi Utreniei din Duminica Ortodoxiei sunt alcătuite din cântări referitoare la icoana Mântuitorului Iisus Hristos, Care, aşa cum au arătat Sfinţii Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, este prototipul şi justificarea tuturor Sfintelor Icoane. Prin urmare, Sfintele Icoane sunt parte integrantă din Tradiţia vie a Bisericii, întrucât prin ele se mărturiseşte adevărul că Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut S-a făcut văzut, adică Om, pentru a uni pe oameni cu Dumnezeu. De aceea, nu ne putem imagina o biserică ortodoxă fără icoane; nu putem sluji Sfânta Liturghie sau orice altă slujbă fără să avem în faţa noastră cel puţin icoana Mântuitorului şi icoana Maicii Domnului. Frumuseţea şi atmosfera de taină sau mistică ale unei biserici ortodoxe se datorează mai ales Sfintelor Icoane şi frescelor care o împodobesc. Aceasta se explică prin faptul că Sfânta Icoană nu este un simplu tablou de inspiraţie religioasă, ci o artă sacră sau sfântă şi o prezenţă harică a Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a Sfinţilor, prezenţă pe care o simt credincioşii când se roagă Sfinţilor reprezentaţi pe Sfintele Icoane.

În Ortodoxie însă, nu numai locaşul bisericii este împodobit cu Sfinte Icoane, ci şi casa familiei creştine, numită simbolic biserica de acasă, unde ar trebui să se adune zilnic la rugăciune toată familia: părinţii, împreună cu toţi copiii şi cu bunicii. Rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane este mai intimă şi mai profundă. Făcută cu smerenie şi concentrare deplină, rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane ne aprinde inima de dragoste şi evlavie faţă de Dumnezeu, de Maica Domnului şi de Sfinţi, care ne ajută să iubim pe toţi oamenii, întrucât toţi sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, suflând în faţa lui suflare de viaţă. Aşa a devenit omul „fiinţă vie“ (Facerea 1, 26; 2, 7). Apoi primii oameni, Adam şi Eva, au primit porunca: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facerea 1, 28). Prin urmare, tot omul care vine în lume poartă în el pecetea chipului lui Dumnezeu, care face din el o persoană unică şi irepetabilă, plină de mister, o fiinţă ireductibilă la lumea materială şi având un destin veşnic. Viaţa persoanei umane este cel mai mare dar al lui Dumnezeu, iar această viaţă începe în momentul conceperii, al apariţiei embrionului viu. Din acel moment, omul este „suflet viu”, adică persoană care poartă în sine chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi este chemată la viaţa veşnică. De la concepere până la naştere şi apoi până la sfârşitul vieţii pământeşti, omul creşte, se maturizează şi se împlineşte în comuniune cu Dumnezeu şi cu se-menii săi, iar după moartea trupului, sufletul omului rămâne viu, având conştiinţă şi memorie spirituală, întrucât este chemat la viaţa veşnică.

Prin urmare, dacă suntem creştini, trebuie să afirmăm mereu că viaţa omului, ca dar sfânt al lui Dumnezeu, îşi are începutul în momentul conceperii sau al apariţiei embrionului viu. Ca atare, dreptul la viaţă începe cu dreptul embrionului de a se dezvolta în pântecele mamei sale şi dreptul fătului de a se naşte. Cine ucide viaţa embrionului sau a fătului săvârşeşte păcatul omuciderii. Din nefericire, crima avortului, fie că este provocat prin medicamente, fie prin operaţie chirurgicală, este astăzi foarte răspândită în lume, iar România se află, din păcate, pe lista primelor ţări din lume în ceea ce priveşte rata avorturilor. Păcatul acesta înfricoşător nu rămâne fără urmări asupra sănătăţii celor ce-l săvârşesc, asupra familiei şi asupra societăţii umane. Fericirea întemeiată pe crimă nu poate fi binecuvântată de Dumnezeu, deoarece prin crimă asupra omului este ucisă iubirea de oameni.

Cele mai multe suferinţe în lumea de astăzi vin tocmai din lipsa iubirii milostive şi mărinimoase dintre oameni şi din lipsa de întrajutorare. Mulţi oameni se simt singuri, părăsiţi, descurajaţi, neînţeleşi; îşi caută scăpare în alcool, în desfrâu, în droguri sau în patimi egoiste, care îi distrug treptat sufleteşte şi trupeşte. De aceea, ei au nevoie de ajutorul Bisericii, pe care Sfinţii Părinţi o numesc „spital duhovnicesc”. În Biserică, în starea de comuniune cu Dumnezeu, cu Sfinţii Lui şi cu ceilalţi credincioşi, oamenii trăiesc intens viaţa ca dar al lui Dumnezeu, care trebuie apărat, cultivat şi sfinţit. Desigur, astăzi multe suferinţe vin şi din starea de sărăcie materială, care se adânceşte mereu în ţara noastră şi în lume, pentru că a crescut lăcomia celor ce vor să se îmbogăţească rapid şi cu orice preţ. Din acest motiv, Biserica încearcă să organizeze o asistenţă social-caritabilă cât mai extinsă, îndemnând pe cei ce au mai multe bunuri materiale să ofere celor care au mai puţin sau nu au nimic. Astfel, prin contribuţia credincioşilor săi, în primul rând, dar şi prin alte contribuţii, Biserica noastră a dezvoltat până acum numeroase programe de asistenţă socială, filantropică sau caritabilă, ca de pildă: cantine pentru săraci, cămine pentru copii, case pentru bătrâni, unităţi medicale pentru bolnavi ş.a.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Tocmai pentru a continua aceste programe şi pentru iniţierea altora noi a devenit deja o tradiţie ca, în Duminica Ortodoxiei, să se realizeze în toate bisericile din ţară, iar începând cu anul acesta, 2011, şi în parohiile ortodoxe din Diaspora românească, o colectă pentru Fondul Central Misionar al Bisericii Ortodoxe Române. De aceea, vă îndemnăm să oferiţi, cu inimă bună, ajutorul frăţiilor voastre, arătând astfel solidaritatea cu cei mai lipsiţi semeni ai noştri. Să nu uităm niciodată că în chipul omului flămând, al celui gol, al celui bolnav, al celui din închisoare, al celui trist şi suferind vine tainic, spre noi, Hristos Însuşi. Prin urmare, tot binele, spiritual sau material, pe care-l facem semenilor noştri, îl facem lui Hristos Însuşi, Care ne va binecuvânta cu darurile Sale aici, pe pământ, şi la Judecata de Apoi (cf. Matei 25). Întrucât Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne asigură că „mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35), nimeni nu va sărăci pentru că a ajutat pe cei aflaţi în nevoi, ci orice om sărăceşte cu adevărat numai când devine suflet mic şi rece, deoarece împiedică lucrarea iubirii milostive a lui Dumnezeu în lume şi uită porunca Mântuitorului: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36).

Cu nădejdea că îndemnul nostru pastoral va fi o întărire în credinţă şi o chemare la fapta cea bună, ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate, să petreceţi vremea Postului Mare cu mult folos duhovnicesc şi să ajungeţi cu pace, sănătate şi bucurie la Slăvitul Praznic al Învierii Domnului!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

† D a n i e l
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

şi
Locţiitor de Mitropolit al Clujului,
Albei, Crişanei şi Maramureşului

† Teofan
Arhiepiscopul Iaşilor şi
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† Laurenţiu
Arhiepiscopul Sibiului şi
Mitropolitul Ardealului

† Irineu
Arhiepiscopul Craiovei şi
Mitropolitul Olteniei

† Nicolae
Arhiepiscopul Timişoarei şi
Mitropolitul Banatului

† Petru
Arhiepiscopul Chişinăului,
Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

† Serafim
Arhiepiscopul Ortodox Român al
Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Iosif
Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei
Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român
al Europei Occidentale şi Meridionale

† Nifon
Mitropolit onorific,
Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal

† Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului

† Pimen
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† Andrei
Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Gherasim
Arhiepiscopul Râmnicului

† Epifanie
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

† Eftimie
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

† Calinic
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei
Arhiepiscopul Aradului

† Nicolae
Arhiepiscopul Ortodox Român al
celor două Americi

† Justinian
Arhiepiscop onorific,
Episcopul Ortodox Român al
Maramureşului şi Sătmarului

† Ioan
Arhiepiscop onorific,
Episcopul Covasnei şi Harghitei

† Corneliu
Episcopul Huşilor

† Lucian
Episcopul Caransebeşului

† Sofronie
Episcopul Ortodox Român al Oradiei

† Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei

† Vincenţiu
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† Galaction
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie
Episcopul Giurgiului

† Sebastian
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

† Visarion
Episcopul Tulcii

† Petroniu
Episcopul Sălajului

† Gurie
Episcopul Devei şi Hunedoarei

† Daniil
Episcop-locţiitor (administrator) al
Episcopiei Daciei Felix

† Siluan
Episcopul Ortodox Român al Ungariei

† Siluan
Episcopul Ortodox Român al Italiei

† Timotei
Episcopul Ortodox Român al
Spaniei şi Portugaliei

† Macarie
Episcopul Ortodox Român
al Europei de Nord

† Mihail
Episcopul Ortodox Român
al Australiei şi Noii Zeelande

† Ciprian Câmpineanul
Episcop-vicar patriarhal

† Varlaam Ploieşteanul
Episcop-vicar patriarhal

† Varsanufie Prahoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Calinic Botoşăneanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† Andrei Făgărăşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Irineu Bistriţeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,
Feleacului şi Clujului

† Vasile Someşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,
Feleacului şi Clujului

† Paisie Lugojeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† Marc Nemţeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a Europei Occidentale

† Sofian Braşoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a Germaniei, Austriei şi
Luxemburgului

† Emilian Lovişteanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

† Ioachim Băcăuanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului

† Ioan Casian de Vicina
Episcop-vicar Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a celor două Americi

† Iustin Sigheteanul
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe
Române a Maramureşului şi Sătmarului

sursa: Basilica

Alexandru Chituţă – Predicile Mitropolitului Bartolomeu: „Apa cea vie”

5 Martie, 2011 § 1 comentariu

Puterea lăuntrică a cuvântului rostit în biserici de către slujitor face mai accesibil pe Însuşi Hristos – Cuvântul către cei ce acceptă „pescuirea” ca treaptă spre mântuire, prin aprofundarea credinţei şi prin identificarea sensului pocăinţei, conducându-ne spre unirea tainică cu Dumnezeu. Slujitorul în biserică, prin cuvântul oferit mai cu seamă în cadrul Sfintei Liturghii, dar şi al altor Sfinte Taine, sporeşte lucrarea sacră şi misionară, care ajută credincioşii să se convertească la Hristos şi la viaţa cea nouă proclamată de El.

Nu exista Liturghie la care Mitropolitul să nu rostească un cuvânt de învăţătură. În ultimii anii, Catedrala din Cluj devenea neîncăpătoare duminică de duminică pentru a-l asculta.

Şi-a înscris numele în şirul slujitorilor amvonului, lăsându-ne o mare bogăţie de cărţi cu predici publicate şi un număr impresionant de predici în format audio. Alcătuite şi pregătite cu multă migală şi zel misionar, predicile acestea împărtăşesc învăţătura curată a Ortodoxiei într-un limbaj liturgic ales, direct şi convingător, rod al unei temeinice experienţe pastorale şi didactice. „Cuvântul său „cuvânt cu putere multă” a rodit însutit în inimile şi minţile ascultătorilor săi, care cu bucurie şi cu nădejde l-au ascultat de-a lungul anilor şi au căutat să împlinească în viaţa de zi cu zi îndemnurile alese şi învăţăturile sfinte propovăduite de la înălţimea amvonului”, aşa cum remarca Preasfinţitul Părinte Visarion. Astfel că în persoana mitropolitului s-a îngemânat armonios pregătirea sa înaltă teologică, cât şi farmecul cuvintelor prin calitatea sa de dramaturg, poet, memorialist, cărturar etc., iar prin predicile sale, prin talentul său de mare predicator s-au pronunţat mulţi fără a greşi, de la vlădică până la opincă, devenind astfel pe drept cuvânt „artizanul mlădierii cuvântului care zidea suflete”, cum a afirmat pr. dr. Ioan Chirilă. Aşa cum remarca Patriarhul Daniel în cuvântul său rostit la înmormântarea mitropolitului: „Talentul său literar l-a ajutat să devină şi un predicator talentat, care folosea adesea metafora sau expresia artistică pentru a sublinia legătura dintre credinţa creştină şi viaţa cotidiană a omului din societate”. Mulţimile ce s-au înghesuit în Catedrala din Cluj pentru a-i sorbi cuvintele de pe buze, miile de închinători de la hramurile – cu predilecţie cel de la Nicula – sunt o mărturie în acest sens.

Predicile părintelui mitropolit Bartolomeu rămân până în prezent cuvinte alese de învăţătură cu pilde selectate cu un înalt simţ de răspundere, cu sfaturi de morală creştină şi civică. Prin pildele şi exemplele din viaţa cotidiană, părintele Bartolomeu a îndemnat credincioşii să găsească posibilităţi de a se descurca mai bine în viaţă, să fie apropiaţi unul de altul, iubitori de semeni, de aproapele nostru, luându-l ca model pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Iar dacă mergi tu şi găseşti pe un altul în singurătate, asumă-ţi rolul lui Iisus şi fii teofor sau hristofor, purtător de Hristos, imitându-l pe Iisus şi întreabă-l dacă vrea să devină sănătos sau, dacă tu nu ai puterea să îl faci sănătos sau să-i deschizi drumul către un doctor, spune-i o vorbă bună de încurajare, pune-i o mână caldă pe frunte, uită-te în ochii lui şi fă-l să simtă că are în tine un prieten, că nu este singur, şi cu aceasta tot ai făcut o faptă bună. Avem nevoie de sentimentul solidarităţii umane şi creştine…”

Predicile sale cuprind un număr apreciabil de texte din Sfânta Scriptură, pilde, fără a neglija însă tradiţiile şi modul de viaţă ale poporului simplu. Fiind un fin mânuitor al cuvântului de zeci de ani, i-a fascinat pe ascultători şi i-a făcut receptivi la problemele de acută actualitate ce frământă societatea românească contemporană. A fost ierarhul cu urechea aplecată la situaţia poporului şi Bisericii, condamnând, şi nu de puţine ori, comportamentul imoral al aleşilor ţării sau al mass-mediei. „Avea un simţ extraordinar al mlădierii cuvântului în forme pătrunzătoare de suflet, dar avea şi disciplina pregătirii discursurilor. Narator plin de farmec pentru toate vârstele, dar şi un păstor care, în cuvântări, se apropia de nevoile speciale ale cetăţii, de la ecologie până la chestiunea donărilor de sânge, de la organizarea de policlinici până la temeluirea de Hospis, ori la ctitorirea centrului de cercetare teologică, biblică, pastorală, catehetic-omiletică” („Artizanul mlădierii cuvântului care zidea suflete”, în ziarul Lumina de Duminică, 13 februarie 2011).

Poate din această cauză Radu Preda afirma că „arhiepiscopul Bartolomeu Anania al Clujului este o voce incomodă. Într-o epocă marcată de confuzii, de mizerie materială, dar şi morală, de corupţie şi de laşitate, de prozelitism şi de concurenţă sălbatică, păstorul din inima Transilvaniei aduce un cu totul alt mesaj” (în Bartolomeu Valeriu Anania, „Apa cea vie a Ortodoxiei”, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2007).

Cu glas înalt, sus şi tare a condamnat decăderea morală a poporului nostru, român şi creştin: „Ne întrebăm: de ce această ofensivă de poluare a spiritului în ţara noastră România? Există mişcări ecologiste care luptă împotriva poluării apelor şi a pădurilor, şi a solului, şi a aerului, unde sunt mişcările ecologiste împotriva poluării spiritului. Nu am văzut! Nu am auzit! Presa, ziarele, revistele, canalele de televiziune se întrec a arunca cu gunoaie în casele şi în sufletele noastre. Aproape nu e post pe care să îl deschizi întâmplător şi să nu vezi violenţă, sânge, bătaie, desfrâu, şi toate mizeriile care se pot întâmpla într-o lume păcătoasă!… Libertatea! Libertatea rău înţeleasă şi prost folosită! Nu este un păcat mai mare decât să foloseşti prost acest mare dar pe care ţi l-a dat Dumnezeu, şi care este libertatea. Democraţia este realmente libertate, dar nu anarhie şi nu dezmăţ. Există o cenzură a bunului-simţ şi e greu să suportăm cum obrazul bunului-simţ al poporului român este împroşcat de cei care nu se gândesc decât la bani” (15 august 2000). În rostirea predicilor sale, mitropolitul Bartolomeu avea o pronunţie bine articulată pentru a fi clar auzită de fiecare, corectă şi naturală, cu firea şi comportamentul specific, firesc nuanţată, accentuând cuvintele sau expresiile cu o mare importanţă în sublinierea învăţăturilor transmise, şi variată, adică deplin potrivită cu ideile şi simţămintele pe care le exprima, şi vie în bucurie, blândă şi smerită în rugăciune, dureroasă şi mângâietoare în întristare, iar apoi armonioasă, păstrând un ritm potrivit cu natura învăţăturilor transmise.

Pe lângă toate acestea, mitropolitul Bartolomeu a ştiut că viitorul acestei ţări şi al Bisericii stă pe umerii tinerei generaţii, pe care nu a neglijat-o niciodată. Şi astăzi, zeci de copii îl aşteaptă la sfârşitul Sfintei Liturghii de a le da, cu mâna sa, bucata de prescură! Iată un îndemn: „Dragii mei tineri, voi sunteţi în floarea vârstei. Trăiţi-vă tinereţea! E a voastră! Trebuie să o trăiţi înainte de a fi prea târziu, dar în limitele decenţei şi ale bunei-cuviinţe. Imaginaţi-vă cât e de plăcut  să-ţi trăieşti tinereţea fără ca mai târziu să-ţi fie ruşine sau să regreţi ceea ce ai făcut. Păstraţi-vă sănătatea sufletului, aşa cum ţineţi la sănătatea trupului vostru. Învăţaţi-vă înainte de toate să aveţi spirit de discernământ, să deosebiţi între bine şi rău, între sănătos şi nesănătos, folositor şi nefolositor. Este începutul înţelepciunii voastre.”

Poate testamentul lăsat credincioşilor de iubitul ierarh Bartolomeu este acesta: „De aceea, în încheiere, aş vrea să vă rog să puneţi la inimă cele ce v-am spus, vi le-a spus şi eu din toată inima mea, din toată credinţa mea şi uneori cu sufletul sângerând….”, continuând cu îndemnul „fiţi liberi în credinţa voastră! Fiţi încrezători în credinţa voastră! Hrăniţi-o cu fapte bune, fiecare după putinţa lui şi nădăjduiţi, nădăjduiţi, speraţi cât puteţi de mult. Cum a spus-o cineva pentru ca speranţele să fie bogate să aveţi ce pierde şi să vă şi rămână. Cu această viziune optimistă, rog pe Dumnezeu să vă dăruiască şi să ne dăruiască tuturor pace, bunăstare şi mântuire. Amin!”dumnezeiescul har, o putere spirituală de neoprit, prin care trebuie să se săvârşească tainic lucrarea Domnului Hristos de luminare şi de eliberare lăuntrică, adică de vindecare sufletească a celor robiţi păcatului.

sursa: Ziarul Lumina

Sinod Mitropolitan la Cluj (vineri 4 februarie 211)

7 Februarie, 2011 § Lasă un comentariu

La reşedinţa Mitropolitană din Cluj-Napoca a avut loc, vineri, 4 februarie 2011, şedinţa de lucru a Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Clujului.

La această şedinţă s-a făcut o evaluare a organizării şi desfăşurării ceremoniilor de înmormântare a vrednicului de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu al Clujului, la care au participat 30 de ierarhi, înalţi demnitari de stat, reprezentanţi ai autorităţilor locale, civile şi militare, reprezentanţi ai cultelor din România, personalităţi din lumea academică, preoţi, călugări şi peste 10.000 de credincioşi.
Părintele Patriarh, împreună cu ierarhii din Mitropolie şi-a exprimat mulţumirea şi recunoştinţa faţă de toţi reprezentaţii autorităţilor care s-au implicat admirabil în organizarea şi desfăşurarea funeraliilor.

Pentru păstrarea unei perioade demne şi liniştite de doliu, Sinodul Mitropolitan face un apel către ierarhi, clerici, credincioşi şi reprezentanţi ai massmedia să nu se lanseze în formularea de scenarii privind succesiunea la scaunul de Mitropolit şi Arhiepiscop al Clujului, nici să dea crezare unor zvonuri alarmiste privind desfiinţarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Între cele două Mitropolii din Transilvania trebuie să existe o atmosferă de pace, comuniune şi cooperare în probleme de interes comun şi nu confruntare şi concurenţă, dăunătoare Bisericii, care trebuie să cultive un climat de pace şi stabilitate.

La această şedinţă sinodală s-a hotărât ca, la solicitarea Episcopiei Sălajului, fiecare Eparhie să sprijine, după posibilităţi, financiar sau cu materiale, construcţia noului Centru eparhial din Zalău.
Pentru o reflectare completă a vieţii religioase la nivelul întregii Mitropolii a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, eparhiile componente, îşi vor intensifica, pe viitor, cooperarea cu Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române. Colaborarea cu Patriarhia Română va include şi implementarea în Eparhiile Mitropoliei Clujului a programelor catehetice-sociale „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala”.

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a făcut, la final, câteva precizări: „Urmează 40 de zile de doliu, rugăciune, după care este Parastasul de 40 de zile şi consultările, potrivit statutului. Consultările în vederea alegerii unui nou mitropolit înseamnă consultarea clerului şi credincioşilor, a Sinodului Mitropolitan, apoi vine la Sfântul Sinod propunerea de aici şi, în general, în 90% de cazuri Sinodul de la Bucureşti a confirmat ce s-a dorit pe plan local. Deci e foarte practică această modalitatea nouă de a alege episcopii, pentru că nu se dă ordin de la Bucureşti cum să fie, ci aici se consultă oamenii pentru că ei lucrează mai mult în Sinodul Mitropolitan şi în eparhie, cu viitorul mitropolit, care este şi arhiepiscop de Cluj. Deci, noi, totdeauna, în Biserică, aducem speranţă, nu dorim să creăm tulburare. Duhul bisericesc înseamnă comuniune şi frăţietate. Numai când suntem prea păcătoşi şi pătimaşi ajungem la confruntare. În rest, trebuie cooperare şi comuniune, nu confruntare. Asta e deosebirea şi trebuie să facem o lucrare sfântă, pentru că vom fi judecaţi de Dumnezeu, nu de justiţia din lumea aceasta, şi vom da seamă. Noi, în Biserică, nu suntem stăpâni, ci slujitori, o eparhie nu e proprietate personală a cuiva, ci este a lui Hristos, iar noi suntem slujitori şi dăm seama de modul cum conducem o eparhie şi de modul cum folosim bunurile ei. Totul este sfânt în Biserică, nu numai Liturghia, ci şi activitatea la birou şi activitatea pe teren şi în spitale, prezenţa preoţilor în armată, în casele de bătrâni şi de copii orfani. Peste tot este nevoie de a aduce speranţă şi comuniune”.

În urma trecerii la cele veşnice a Înaltpreasfinţitul Bartolomeu, în temeiul prevederilor statutare, Preafericitul Patriarh Daniel conduce Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului si Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului în calitate de Locţiitor, până la alegerea şi întronizarea unui nou Arhiepiscop şi Mitropolit. Din încredinţarea Preafericitului Daniel, Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, va administra activitatea curentă a eparhiei şi va prezenta Patriarhului României, spre aprobare, lucrările curente, inclusiv procesele verbale ale şedinţelor de lucru ale Permanenţei Consiliului Eparhial.

sursa: Radio Renasterea

sursa foto: Basilica

IPS Teofan: Creştinul – pelerin pe urmele sfinţilor

1 Noiembrie, 2010 § 1 comentariu

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

 

Viaţa omului este o călătorie continuă. Totul depinde însă pe urmele cui mergi şi care este ţinta călătoriei tale.

Prin Taina Sfântului Botez, creştinul este chemat să meargă pe urmele sfinţilor şi să aibă drept finalitate a călătoriei sale împărăţia cerurilor.

Starea de călugăr sau de persoană căsătorită, statutul de preot sau de mirean, vârsta sau naţionalitatea, poziţia socială sau starea materială nu sunt importante în calea de parcurs a creştinului. Este aceeaşi călătorie, eventual pe drumuri diferite, dar destinaţia este aceeaşi – Dumnezeu.

„Fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos”, spune Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 4, 16). Pe calea care duce la Dumnezeu, creştinul are înaintea lui pe bineplăcuţii lui Dumnezeu, sfinţii. Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinţii Apostoli, Mucenici, Pustnici sau persoane din viaţa de familie, care, printr-o viaţă curată, au ajuns la măsura sfinţilor, sunt modele de urmat.

Din neamul românesc, de pe pământ românesc au răsărit flori curate ale sfinţeniei care au călăuzit pe ortodocşii români în călătoria lor către Dumnezeu. Cel mai apropiat chip al sfinţeniei din timpul nostru şi de la noi este Sfântul Ioan Iacob de la Neamţu.

A trăit în Moldova şi în Ţara Sfântă. A fost un om însetat după Dumnezeu, înfometat după împărăţia cerurilor. Pelerinajul său a fost continuu. A început călătoria, ca monah, la Mănăstirea Neamţu şi şi-a încheiat-o în pustiul Hozevei. Inima sa a bătut în ritm de veşnicie încă din această viaţă. În el se regăsesc toţi monahii doritori de Hristos şi împărăţia Lui. Preoţii de parohie şi creştinii mireni descoperă, de asemenea, în Sfântul Ioan Iacob omul lui Dumnezeu, iubitorul de Ţară şi Biserică, pelerinul ce străbate căile dificile ale vieţii pentru a ajunge în împărăţia lui Hristos.

Mii de pelerini din Moldova şi din întreaga ţară îşi îndreaptă paşii în mod special anul acesta, la împlinirea a 50 de ani de la plecarea Sfântului Ioan Iacob dintre noi la Dumnezeu, spre mormântul său şi osemintele sale sfinte, în pustia Hozevei de lângă Ierihon – Ţara Sfântă.

Rog pe Dumnezeu să binecuvânteze cu darul milostivirii Sale pe toţi pelerinii care au pornit sau vor porni în pelerinaj spre Ierusalim, spre Betleem, spre Tabor sau spre Hozeva. Dumnezeu, prin rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sfântului Ioan Iacob şi ale tuturor sfinţilor, să binecuvânteze călătoria lor, să-i păzească de rele şi sănătoşi, întru bucurie sfântă, să-i întoarcă la casele şi familiile lor.

Pelerinaj Binecuvântat!

IPS Mitropolit Teofan însoţeşte pelerinii la Locurile Sfinte

În perioada 28 octombrie-4 noiembrie 2010, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei organizează pelerinajul în Ţara Sfântă intitulat „Dor de pustie, dor de cer”. Pelerinajul are loc cu binecuvântarea şi la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ. Grupul de 450 de preoţi şi credincioşi este însoţit de Părintele Mitropolit Teofan. „Luni dimineaţă vom merge la Hozeva pentru a dedica o zi întreagă Sfântului Ioan Iacob. Vom vizita toate locurile sfinte din Israel. Ne vom întâlni cu pelerinii din cele nouă autocare la Ierihon, la Sfântul Mormânt şi pe Muntele Tabor pentru a fi în rugăciune împreună şi pentru a primi binecuvântarea sfinţilor lui Dumnezeu”, a declarat pr. Andrei Zlăvog, directorul Centrului de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Pelerinii din Moldova se află astăzi, 1 noiembrie în oraşul Ierihon. Dimineaţă, împreună cu Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, preoţii şi credincioşii s-au rugat la moaştele Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul. “Am rostit Acatistul Sfântului Ioan Iacob şi ne-am rugat împreună la căpătâiul lui pentru cei rămaşi acasă. În prezent (1 noiembrie 2010, ora 11:30) ne aflăm pe Muntele Ispitirii la Mănăstirea Karantania şi vedem Valea Ierihonului pe care odinioară diavolul a arătat-o ca ispitire Mântuitorului Hristos. Cuvintele sunt sărace pentru a exprima bucuria care se vede pe chipurile credincioşilor. Am văzut la moaştele Sfântului Ioan Iacob lacrimi în ochii pelerinilor, am văzut zâmbetul bucuriei smerite pe chipurile lor. Acest lucru nu poate decât să ne bucure”, a relatat pentru Radio TRINITAS pr. Andrei Zlăvog, directorul Centrului de Pelerinaj ‘Sfânta Parascheva’ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Delegaţia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va fi primită în această după-amiază de Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi al întregii Palestine. Întâlnirea va marca sosirea grupului de pelerini de la Iaşi. “Vom cere binecuvântare ca în această seară, la ora 24:00, să putem fi cu toţii într-o suflare de rugăciune la Sfântul Mormânt, unde se va oficia Sfânta Liturghie în Biserica Sfintei Învieri. Consider că impresiile pelerinilor atunci când ne vom întoarce acasă vor fi cele mai grăitoare. Zilele trecute am fost împreună pe drumul Crucii, am văzut Grădina Ghetsimani, Biserica Înălţării de pe Muntele Măslinilor, am fost la Betleem, dar şi în alte locuri sfinte. În cea de-a doua parte a pelerinajului vom ajunge în nordul Ţării Sfinte, la Marea Galileii, loc în care Mântuitorul Hristos a săvârşit cele mai multe dintre minunile sale”, a adăugat pr. Andrei Zlăvog.

sursa: mmb.ro

Sfântul Maxim Mărturisitorul şi legăturile sale cu Georgia

13 Octombrie, 2010 § Lasă un comentariu

un articol de pr. Dragos Bahrim – Directorul Seminarul „Sfantul Vasile cel Mare” din Iasi

Unul din aspectele foarte puţin cunoscute în România privind personalitatea Sfântului Maxim Mărturisitorul (580-662), ale cărui sfinte moaşte poposesc zilele acestea la Iaşi, îl constituie legătura specială pe care o are cu spaţiul georgian.

După cum susţin surse autentice, în urma ultimului proces la care a fost supus Sfântul Maxim în Constantinopol, în mai-iunie 662, în care judecători au fost patriarhii Petru al Constantinopolului, Macedonie al Antiohiei şi Teodor al Alexandriei, este condamnat la mutilare, tăindu-i-se mâna dreaptă şi smulgându-i-se limba, după ce refuză cu desăvârşire compromisurile şi comuniunea cu cei pe care îi acuza de erezie. În urma acestora primeşte şi exilul pentru restul vieţii în regiunea Lazica şi este închis în fortăreaţa Schemaris, situate în vestul Georgiei de astăzi. Aici îşi va găsi sfârşitul în ziua de 13 august 662, nemairezistând suferinţelor continue cauzate de mutilare.

În Georgia s-a păstrat o puternică tradiţie locală privind persoana Sfântului Maxim. Aici se pare că a făcut şi multe minuni, unele consemnate şi în sursele aghiografice, care au susţinut naşterea acestei tradiţii. Mormântul Sfântului, prin tradiţie, s-a păstrat până astăzi, sub altarul unei mici biserici cu hramul Sfântului Maxim Mărturisitorul. Această biserică se află într-o mică comunitate monahală păstorită de un inimos episcop, Preasfinţitul Ştefan Kalaijashvili al Eparhiei de Lentekhi şi Tsageri, care susţine şi protejează memoria Sfântului Maxim aici. Mai mult, are în proiect construirea unei catedrale cu hramul Sfântului Maxim, în aceeaşi mănăstire, într-o frumoasă arhitectură georgiană.

Tot episcopul Ştefan a pus bazele unui Centru internaţional teologico-ştiinţific „Sf. Maxim Mărturisitorul”, care organizează la Tbilisi şi la Tsageri, în perioada 14-21 octombrie 2010, al treilea colocviu internaţional dedicat Sfântului Maxim Mărturisitorul, precedentele două organizându-se în 2005 şi 2007. Lucrările susţinute la aceste colocvii, dar numai cele focalizate pe tradiţia maximiană în Georgia, s-au publicat recent într-un important volum intitulat „Maximus the Confessor and Georgia”.

Într-o comunicare personală, Jean-Claude Larchet, cel mai important specialist ortodox în opera Sfântului Maxim Mărturisitorul, prezent la Iaşi la hramul Sfintei Parascheva din acest an, care conferenţiază în 15 octombrie la Universitatea „Al.I. Cuza” despre actualitatea teologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul, mi-a mărturisit o descoperire foarte recentă şi care ar putea constitui o adevărată revelaţie pentru cei ce-l iubesc pe Sfântul Maxim.

După tradiţia georgiană, mormântul Sfântului Maxim se află sub altarul micii biserici închinate lui. Câţiva arheologi au efectuat săpături acolo şi au descoperit trei schelete. Unul dintre ele le-a atras atenţia în mod special pentru faptul că îi lipseşte mâna dreaptă, iar în zona gâtului se pare că a avut o afecţiune foarte gravă, care foarte posibil i-a cauzat şi moartea

şi care ar fi putut apărea după smulgerea limbii, practică de mutilare destul de răspândită în Bizanţ. Mai mult, antropologii au stabilit că acest schelet aparţine unui bătrân care a decedat la 83 de ani! Urmează ca alţi cercetători să efectueze şi o datare cu C14 pentru a stabili secolul din care provin relicvele. Foarte multe elemente în această cercetare concură spre concluzia că acesta ar putea fi chiar trupul Sfântului Maxim Mărturisitorul şi probabil Colocviul de la Tbilisi şi Tsageri din zilele acestea va aduce precizări noi în toată această cercetare.

Această concluzie nu ar putea fi imposibilă, deoarece ideea aducerii moaştelor Sfântului Maxim la Constantinopol (fapt pomenit în sinaxare la 13 august) nu se găseşte decât în sursele liturgice, aghiografiile nemenţionând nimic în acest sens, iar ziua de 13 august e sigură ca dată a morţii Sfântului Maxim. Mai mult, se pare că mâna Sfântului Maxim care a poposit zilele acestea la Iaşi e mâna care i-a fost tăiată şi care a fost păstrată cu evlavie de unii ucenici la Constantinopol sau poate chiar în afara lui (Mănăstirea Chrysopolis poate fi o posibilă locaţie), adusă în Constantinopol după reabilitarea Sfântului la Sinodul VI Ecumenic. Astfel, descoperirile recente din Georgia nu contrazic, ci, dimpotrivă, completează imaginea pe care o avem astăzi despre ultimele zile ale Sfântului Maxim Mărturisitorul.

Contribuţia importantă pe care astăzi Georgia o poate aduce în aprofundarea studiilor maximiene este aceea că scrierile Sfântului Maxim au fost traduse în limba georgiană în Muntele Athos, în secolul al XI-lea, de monahul Eftimie Aghioritul (ajuns stareţ la Mănăstirea Iviron) şi au fost răspândite prin ucenicii acestuia ulterior în spaţiul georgian. Manuscrisele georgiene păstrate până astăzi şi cercetate prin intermediul Centrului de cercetare a antichităţilor georgiene şi Centrului Naţional al manuscriselor de la Tbilisi nu şi-au descoperit încă toate secretele pentru că noi texte atribuite Sfântului Maxim păstrate doar în traducerea lor georgiană mai pot fi descoperite încă. Aşa s-a întâmplat cu „Viaţa Maicii Domnului”, publicată de profesorul belgian Michel van Esbroeck în 1986, păstrată tot în traducerea georgiană a lui Eftimie Aghioritul.

sursa: ziarullumina.ro

Where Am I?

You are currently browsing the Uncategorized category at Cidade de Deus.