2 decembrie – adormirea Părintelui Cleopa de la Sihastria şi a Părintelui Porfirie grecul

2 Decembrie, 2008 § Lasă un comentariu

Parintele Cleopa, în lume Constantin Ilie, s-a nascut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. A urmat scoala primara de sapte ani In satul natal. Avea o memorie cu totul deosebita, asemanandu-se mamei sale. Timp de peste trei ani de zile a facut ucenicie duhovniceasca la Schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea.

In anul 1929, la inceputul lui decembrie, a intrat in obstea Schitului Sihastria impreuna cu fratele sau mai mare, Vasile. Dupa trei zile de ispitire, au fost primiti in obstea acestui schit, in ziua Sfantului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie.

Pana in anul 1935, Constantin a pascut oile Schitului Sihastria, impreuna cu alti frati. Apoi este luat in armata in orasul Botosani. Se reintoarce la schit in toamna anului 1936 si este tuns in monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. Dupa aceasta face ascultare la oile schitului pana in vara anului 1942, fiind ajutat de monahii Galaction Ilie si Antonie Olaru.

In iunie 1942 este adus in schit si numit loctiitor de egumen, intrucat staretul Ioanichie Moroi era bolnav.

In anul 1944, la 27 decembrie, monahul Cleopa este hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de Episcopul Galaction Cordun, pe atunci staret al Manastirii Neamt. Dupa aceasta data este numit oficial egumen al Schitului Sihastria.

In anul 1947, Schitul Sihastria, numarand peste 60 de vietuitori, a fost ridicat la rang de manastire, iar Proto-singhelul Cleopa Ilie este facut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim.

In anul 1948, fiind urmarit de organele politice de atunci, se retrage pentru sase luni in padurile din jurul Manastirii Sihastria.

In anul 1949, la 30 august, Arhimandritul Cleopa Ilie este numit staret al Manastirii Slatina – Suceava si se transfera acolo cu 30 de calugari din obstea Manastirii Sihastria, in urma deciziei Patriarhului Justinian. In locul sau este numit staret Protosinghelul Ioil Gheorghiu.

La Manastirea Slatina intemeiaza o obste care a ajuns la peste 80 de vietuitori. Intre anii 1952-1954, fiind urmarit de securitate, se retrage in Muntii Stanisoara, impreuna cu ieromonahul Arsenie Papacioc. Dupa mai bine de doi ani de viata pustniceasca, este readus in manastire, la porunca Patriarhului Justinian.

In anul 1956, revine la metanie, iar in primavara anului 1959, se retrage pentru a treia oara in Muntii Neamt, unde se nevoieste mai bine de cinci ani de zile.

In toamna anului 1964 revine in Manastirea Sihastria, ca duhovnic al intregii obsti, si povatuieste fara intrerupere atat calugari, cat si mireni, timp de 34 de ani, pana la 2 decembrie 1998, cand isi da duhul in mainile lui Hristos.

Parintele Porfirie, in lume Evanghelos Bairaktaris, se tragea din Evvia. S-a nascut in anul 1906, in satul Sf. Ioan din Karystia, din parinti saraci. De la varsta de 10 ani a fost nevoit sa lucreze la o bacanie in Pireu. Pe cand avea 12-14 ani a citit cu mare atentia viata Sf. Ioan Kalivitul si, fiind atras de invataturile sale, a incercat sa le urmeze in viata. Astfel s-a incredintat iubirii lui Hristos si, parasindu-si pe ascuns satul, s-a dus la Kafsokalivia la Sfantul Munte, pentru a-si pune in aplicare inaltele idealuri.

Legat de acest moment, noteaza urmatoarele in ‘testamentul duhovnicesc’: „De mic copil ma aflam tot in pacate, caci tatal meu, fiind saraci, plecase in America, sa lucreze la canalul Panama pentru noi, copiii sai, pe cand pasteam vitele, citeam silabisind viata Sfantului Ioan Kalivitul. Si l-am indragit mult pe Sfantul Ioan si ma rugam indelung ca un copil de doisprezece-cincisprezece ani cred, nu-mi mai amintesc bine. Si, vrand sa-l imit, cu foarte multa lupta am plecat de la parintii mei pe ascuns si am ajuns la Kafsokalivia la Sfantul Munte si am intrat in ascultare la doi Batrani ce erau frati buni, Pantelimon si Ioanichie. S-a intamplat sa fie foarte evlaviosi si plini de virtuti, asa ca i-am indragit foarte si, de aceea, cu rugaciunile lor, faceam deplina ascultare. Acest lucru m-a ajutat foarte mult si simteam o mare iubire pentru Dumnezeu.”

Foarte devreme Harul cel dumnezeiesc a inceput sa impodobeasca aceasta figura adolescentina aprinsa de dragostea pentru Hristos, daruind-o cu harisme inalte si cu cele mai alese calitati duhovnicesti. In scurt timp s-a imbolnavit grav, iar Batranii sai l-au trimis inapoi la parinti sa-si trateze boala. Odata intors acasa, s-a inatlnit cu Arhiepiscopul Sinaiului, Pofirie al III-lea, care i-a intuit de indata nivelul moral, sfintele harisme si, mai ales, darul stravederii. Astfel, in anul 1927, desi parintele avea pe atunci doar 21 de ani Arhiepiscopul l-a hirotonit preot, punandu-i numele de Porfirie.

In anii ce au urmat, a slujit ca parinte duhovnicesc, spovedind si sfatuind la Sfanta Manastire a Sfantului Haralambie din Lefka.

Cand a izbucnit al II-lea razboi mondial, in octombrie 1940, a fost numit paroh la Paraclisul Sfantului Gherasim de la Policlinica din Atena, langa piata Omoniei.

Timp de 30 de ani cuviosul Batran a infaptuit acesta lucrare pastorala de tamaduire a oamenilor ce sufereau. Era un ascet care, in loc sa se nevoiasca „in pustia de la Sfantul Munte, se nevoia in ‘pustia’ Omoniei”.

La policlinica era un caine la care Batranul tinea foarte mult, asa cum tinea la toate celelalte animale, pasari si plante. Bunicutul tinea mult la acest caine pe care il socotea „prietenul” sau.

La un moment dat a venit in Grecia un grup de oameni de stiinta americani, care, in colaborare cu personalul stiintific al policlinicii, urma sa faca anumite experimente, in care aveau de gand sa se foloseasca de acest caine, de „prietenul” Batranului. Asadar, in ziua experimentului, Parintele Porfirie a plecat din policlinica. S-a intors abia seara si, imediat, s-a indreptat spre laborator. A deschis congelatorul in care se afla animalul mort, l-a privit plin de tristete si i-a spus: „Ce ti-au facut, bietul de tine?”. Atunci, dupa cum parintele insusi ne-a povestit, minunandu-se, cainele a mai dat o data din coada, in semn de salut, asa cum facuse prima data. Dupa cum vedeti, inainte sfinteniei, chiar si natura se inclina, iar limitele firii dispar!

Ucenicii Parintelui si cei care l-au cunoscut indeaproape dau marturie de minunile de care a fost invrednicit acesta prin harul Duhului Sfant, dobandit prin smerenia si practicarea celorlalte virtuti dumnezeiesti, facandu-l inca unul din sfintii acestor vremuri, ce asteapta sa fie proslavit canonic si de sinodul Bisericii Greciei.

sursa: saraca.orthodoxphotos.com şi teognost.ro

Anunțuri

Sfântul Ştefan Uroş al V-lea, Regele Serbiei – 2 decembrie

2 Decembrie, 2008 § Lasă un comentariu

El a fost fiul Ţarului Duşan, şi a domnit în cumplite vremuri de prăbuşire a regatului sârb. Blând, evlavios şi smerit, el nu a voit să îi aducă cu fora pe nobilii lui la supunere faţă de rege şi faţă de interesele regatului sârb. Printre aceşti nobili s-a aflat şi violentul Vukaşin, care în cele din urmă l-a şi asasinat pe rege. Bunul Ştefan Uroş a luat moarte mucenicească în a doua zi a lunii decembrie din anul 1367, pe când era în vârstă de treizeci şi unu de ani. Asasinat de muritori, el a fost preaslăvit veşnic de Dumnezeu. Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni au odihnit la Mănăstirea Iazak din Fruşka Gora, de unde au fost aduse la Belgrad în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Ele au fost aşezate în Catedrală alături de cele ale Kneazului Lazăr şi ale Despotului Ştefan Ştiliianovici. În timpul domniei acestui rege sfânt s-a ridicat Mănăstirea Sfântului Naum de lângă lacul Ohrida, de către unul dintre nobilii regelui, Grgur [Grigorie].

Dinastia de sfinţi regi Nemania

sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II iulie-decembrie, traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 724

Sfântul Proroc Avacum – 2 decembrie

2 Decembrie, 2008 § Lasă un comentariu

Avacum a fost fiul lui Asafat, din seminţia lui Simeon. El a prorocit cu şase sute de ani mai înainte de Hristos, în vremea regelui Manase, mai înainte vestind distrugerea Ierusalimului. Când regele Nabucodonosor a atacat Ierusalimul, Prorocul Avacum s-a refugiat în ţinuturile ismaeliţilor. De acolo el s-a reîntors în Iudeea, unde a vieţuit ca lucrător al pământului. Pe când ducea odată mâncarea la lucrătorii pe care îi avea în ţarina sa, s-a pogorât înaintea lui un înger al Domnului care ia zi: Du prânzul pe care îl ai în Babilon, lui Daniil, în groapa leilor. Dar Prorocul i-a zis: Doamne! Babilonul nu l-am văzut şi groapa nu ştiu unde este! Atunci îngerul Domnului l-a luat pe Avacum de creştet şi, ţinându-l de peri capului său, l-a pus în Babilon deasupra gropii, întru repeziciunea duhului său. Babilonul se afla la o distanţă enormă faţă de locul în care era Prorocul Avacum la momentul convorbirii cu îngerul. Prorocul Daniile fusese aruncat în acea groapă de către Regele Babilonului, Cirus, ca pedeapsă pentru refuzul lui Daniil de a se închina la idoli. Stând deasupra gropii, Prorocul Avacum a strigat: Daniile! Daniile! Ia mâncarea pe care ţi-a trimis-o ţie Dumnezeu. Atunci Daniil, mulţumind lui Dumnezeu, s-a sculat şi a mâncat, după care îngerul Domnului l-a dus pe Avacum înapoi la locul de unde îl luase, la ţarina din Iudeea. Sfântul Proroc Avacum a mai vestit şi eliberarea Ierusalimului şi timpul venirii Domnului Hristos. El s-a săvârşit către Domnul la bătrâneţi adânci şi încuviinţate, fiind înmormântat la Kela. Sfintele lui moaşte s-au descoperit în vremea Împăratului creştin Theodosie cel Mare [deci după aproximativ o mie de ani].

Prorocia lui Avacum

CAP. 1.

Plângerea Prorocului pentru fărăde­legile Iudei. Pedeapsa lui Dumnezeu prin Haldeii năvălitori.

1. Vedenia care a văzut Avacum prorocul. 2. Până când Doamne voiu striga şi nu vei auzi? Striga-voiu către tine asuprindu-mă şi nu vei mântui? 3. Pentruce mi-ai arătat mie ostenele şi dureri? Ca să văz necaz şi păgânătate? Înaintea mea s’a fă­cut judecată şi judecătorul ia da­ruri. 4. Pentru aceea s’a călcat legea, şi nu iese la sfârşit judecata, pentrucă cel necredincios birueşte asupra celui drept, pentru aceea va ieşi judecată îndărătnică. 5. Vedeţi defăimătorilor, şi priviţi şi vă minunaţi de cele minunate, şi pieriţi, că lucrul lucrez eu în zi­lele voastre, care nu’l veţi crede, de’l va povesti neştine. 6. Că iată eu ridic pre Haldei neamul cel amar şi iute, cel ce um­blă preste lăţimile pământului, ca să moştenească lăcaşurile nu ale sale. 7. Înfricoşat şi luminat este, din­tru dânsul judecata lui va fi, şi lua­rea lui dintru dânsul va ieşi, 8. Şi vor sări mai tare decât par­dosii caii lui, şi mai iuţi decât lupii Araviei, şi vor încălica călăreţii lui şi se vor porni de departe, şi vor zbura ca vulturul cel gata a mânca. 9. Pierire asupra celor necredin­cioşi va veni, stând împrotivă cu feţele lor din preajmă, şi va adună ca nesipul robimea. 10. Şi el întru împăraţi se va de­sfăta, şi tiranii de batjocură vor fi lui şi el de toată tăria va râde, şi va pune şanţ, şi o va supune luiş. 11. Atunci va schimba duhul, şi va frece şi se va milostivi, aceasta este tăria Dumnezeului meu. 12. Au nu tu din început Doamne Dumnezeul cel sfânt al meu? Şi nu vom muri; Doamne! Intru judecată l-ai pus pre el, şi m’a făcut ca să arăt învăţătura lui. 13. Curat este ochiul, ca să nu vază rele, şi să nu privească pre­ste osfenelele durerii, pentru ce pri­veşti preste cei hulitori ? Au tăcea-vei când va înghiţi cel necredincios pre cel drept? 14. Şi vei face pre oameni ca pe­ştii mării, şi ca jivinile care n’au povăţuitor. 15. Pierirea cu undinţa a smuls, şi l-a tras pre el cu mreaja, şi l-a adunat pre el cu năvoadele sale, pentru aceasta veseli-se-va, şi se va bucura inima lui. 16. Pentru aceasta jertfi-va năvo­dului său, şi va tămâia mrejii sale, că, cu ele a îngrăşat partea sa, şi mâncările lui alese. 17. Pentru aceea arunca-va mreaja sa, şi pururea a ucide neamuri nu se va milostivi.

CAP. 2.

Vedenia prorocului despre relele viitoare şi pedeapsa Haldeilor pentru păgânătatea lor.

1.La streaja mea voiu sta, şi mă voiu sui pre piatră, şi voiu so­coti, ca să văz ce va grăi întru mine, şi ce voiu răspunde asupra mustră­rii mele. 2. Şi au răspuns către mine Dom­nul, şi au zis : scrie vedenia şi aevea pre tablă, ca să urmeze cel ce va ceti acestea. 3. Că încă după multă vreme va fi vedenia, şi se va arăta la sfârşit, şi nu în deşert, de va zăbovi, aşteaptă’l pre el, că venind va veni, şi nu va întârzia. 4. De se va feri, nu va binevoi sufletul meu întru el, iar cel drept al meu din credinţă va fi viu. 5. Iar cel ce este măreţ şi hulitor, omul trufaş nimic nu va săvârşi, cel ce a lărgit ca iadul sufletul său, şi acesta ca moartea nu se satură, şi va aduna la sine toate neamurile, şi va primi la sine toate popoarele. 6. Au nu toate acestea pildă vor luă asupra lui, şi întrebare spre po­vestirea lui? Şi vor zice: vai celui ce’şi înmulţeşte luiş cele ce nu sunt ale lui! Până când? Şi îngreuiază asupra sa laţul său. 7. Că fără de veste se vor scula cei ce’l muşcă pre el, şi vor priveghia pânditorii tăi, şi vei fi de jaf lor. 8. Pentrucă tu ai prădat neamuri multe, prăda-le-vor pre fine toţi cei rămaşi ai poporului, pentru sângiurile oamenilor şi păgânătatea pă­mântului şi a cetăţei şi a tuturor celor ce lăcuesc într’însa. 9. Vai celui ce înmulţeşte lăco­mie rea casei sale! Ca să’şi pue întru înălţime cuibul său, ca să sca­pe din mâinile răutăţilor. 10. Sfătuit-ai ruşine casei iale, omorît-ai popoare multe, şi a păcă­tuit sufletul tău. 11. Pentru care piatra din perete va strigă, şi gândacul din lemn va grăi acestea: 12. Vai celui ce zideşte cetate cu sânge! Şi’şi găteşte cetate cu ne­dreptate. 13. Nu sunt acestea dela Domnul atotţiitorul, şi s’au sfârşit popoare multe de foc, şi neamuri multe s’au împuţinat. 14. Că se va umplea pământul a cunoaşte slava Domnului, ca apa multă va acoperi pre ei. 15. Vai celui ce adapă pre aproa­pele său cu băutură vicleană! Şi’l îmbată ca să vază cele ascunse ale sale. 16. Saturare de ocară din mărire bea şi tu, şi te mişcă şi te clăteşte, încunjuratu-te-a pre tine paharul drep­tei Domnului, şi s’a adunat ocară asupra mărirei tale. 17. Că păgânătatea Livanului le va acoperi pre line şi ticăloşia hiarelor le va spăimânta pre line pen­tru sângiurile oamenilor şi păgânătăţile pământului, şi ale cetăţei şi ale tuturor celor ce lăcuesc într’însa. 18. Ce foloseşte idolul, că l-a cioplit pre el, l-a făcut vărsat; nălu­cire mincinoasă, că cel ce l-a făcut nădăjdueşte în făptura sa, ca să facă idoli muţi. 19. Vai de cel ce zice lemnului: deşteaptă-te, scoală-le; şi pietrei: ridică-te; şi aceasta este nălucire, şi aceasta este lucru de aur şi de ar­gint, şi nici o suflare nu este întru el. 20. Iar Domnul este în Biserica cea sfântă a sa, să se teamă de faţa lui tot pământul.

CAP. 3.

Rugăciunea şi cântarea prorocului Avacum pentru mântuirea poporului.

1. Rugăciunea lui Avacum prorocul cu cântare. 2. Doamne! Auzit-am auzul tău, şi m’am temut, înţeles-am lucrurile tale, şi m’am spăimântat. În mijlo­cul a doi vieţuitori te vei cunoaşte, când se vor apropia anii, te vei cu­noaşte, când va veni vremea, te vei arăta, când se va turbura sufletul meu, întru mânie de milă îţi vei a-duce aminte. 3. Dumnezeu dela amiazăzi va veni, şi cel sfânt din munte umbros cu desime. Acoperit-au cerurile bu­nătatea lui, şi de lauda lui este plin pământul. 4. Şi strălucirea lui ca lumina va fi, coarne în mâinile lui, şi a pus iubirea cea tare a vîrtutei lui. 5. înaintea feţii lui va merge cu­vânt, şi va ieşi la câmp dinapoia lui. 6. Stătut-au, şi s’a clătit pământul. Privit-au şi s’au topit neamurile; zdrumicatu-s’au munţii cu silă, topitu-s’au dealuri veşnice, călătorii veş­nice ale lui. 7. În loc de ostenele a văzut cor­turile Etiopilor, se vor spăimânta şi corturile pământului lui Madiam. 8. Au doar întru rîuri te vei mâniea Doamne? Sau întru rîuri este iuţimea ta? Ori în mare este por­nirea ta? Că vei încăleca pre caii tăi, şi încălecarea ta este mântuire. 9. încordând vei încorda arcul tău asupra schiptrurilor, grăeşte Dom­nul, de rîuri va crăpă pământul. 10. Vedea-vor, şi în durere vor fi popoarele, risipind apele mergerile, dat-a adâncul glasul său, înălţimea nălucirile sale. 11. Ridicatu-s’a soarele, şi luna a stătut întru rânduiala sa, întru lumină săgeţile tale vor merge, în­tru strălucirea fulgerului armelor tale. 12. Cu înfricoşare vei împuţina pământul, şi întru mânie vei surpa neamurile. 13. Ieşit-ai spre mântuirea popo­rului tău, ca să mântueşti unsul tău, pus-ai pre capetele celor fărădelege moarte, ridicat-ai legături până la grumaz. 14. Tăiat-ai întru uimire capelele celor puternici, cutremura-se-vor într’însele, deschide-vor frânele sale, ca săracul cel ce mănâncă întru ascuns. 15. Şi ai suit la mare caii tăi tur­burând ape multe. 16. Păzit’am şi s’a spăimântat inima mea de glasul rugăciunei bu­zelor mele, şi a intrat cutremur în oasele mele, şi întru mine s’a tur­burat virtutea mea; odihni-voiu în ziua necazului meu, ca să mă suiu eu la poporul nemerniciei mele. 17. Pentrucă smochinul nu va ro­di, şi nu vor fi roduri în vii; minţi-va lucrul măslinului, şi câmpii nu vor face mâncare; lipsit-au dela mân­care oile, şi nu vor fi boi lângă iesle. 18. Iar eu întru Domnul mă voiu bucura, veseli-mă-voiu de Dumne­zeu mântuitorul meu. 19.Domnul Dumnezeu puterea mea, i şi va rândui picioarele mele spre săvârşire, preste cele înalte mă sue pre mine, ca să biruesc întru cân­tarea lui.

sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II iulie-decembrie, traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 722; Biblia adică Dumnezeeasca Scriptură a Legii Vechi şi a celei Nouă, Ediţia Sfântului Sinod, Bucureşti, 1914

Where Am I?

You are currently browsing entries tagged with 2 decembrie at Cidade de Deus.