Dr. Pavel Chirilă în dialog cu Eugenia Vodă la „Profesioniştii” (TVR)

12 Februarie, 2011 § Lasă un comentariu

sursa: site-ul doamnei Eugenia Voda

Conferinta Dr. Pavel Chirila la Iasi

15 Noiembrie, 2009 § 1 comentariu

A.S.C.O.R. Iaşi, împreună cu Societatea Studenţilor Medicinişti Iaşi, vor organiza în data de 16 noiembrie 2009 orele 19.00 conferinţa cu tema „Vindecarea” avându-l ca invitat pe profesorul universitar doctor Pavel Chirilă. Conferinţa va avea loc în Amfiteatrul „Marţian Cotrău” din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” – Iaşi, strada Universităţii nr. 16.

Domnul doctor Pavel Chirilă este fondator al Asociaţiei Filantropice Medicale „Christiana” (Bucureşti), al Centrului Medical „Naturalia” (Voluntari) şi al hospice-ului „Sfânta Irina” (Voluntari), precum şi ctitor a trei mânăstiri ortodoxe: Christiana (Bucureşti), Nera (Caraş-Severin) şi Dobric (Bistriţa-Năsăud).

De asemenea, domnul Pavel Chirilă este un promotor al conceptului de medicină creştină. Principala premiză a medicinii creştine este aceea că actul medical – adică descifrarea bolii, identificarea deopotrivă a cauzelor ei biologice şi spirituale, pre­cizarea evoluţiei şi prognosticului, profilaxia şi tratamentul – trebuie să se săvârşească în cadrul spiritual al Bisericii, pentru că Hristos este Tămăduitorul absolut. Altfel spus, doctorul tratează, dar Dumnezeu vindecă.

În cadrul conferinţei se va lansa şi volumul „Vindecarea” semnat de invitatul nostru, apărut la editura Christiana, anul acesta. Această carte este o pledoarie pentru conceptul de medicină creştină, pentru actul medical ca act eclesial. Biserica este un spital, nu este un tribunal. În Biserică există oameni de diferite vârste duhovniceşti: cei ce sunt în curs de vindecare şi cei ce s-au vindecat. Ei sunt în drum spre Împărăţie – locul şi timpul unde nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi.

Vă aşteptăm cu drag, să punem început bun vindecării sufletelor şi trupurilor noastre (prin postire, rugăciune şi cuvinte de folos)!

Dr. Pavel Chirilă – Provocările contemporane ale Bioeticii

18 Noiembrie, 2008 § 1 comentariu

img_00481

Dr. Pavel Chirilă (în timpul conferinţei) - foto Florin Chicu

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Iaşi a organizat luni, 17 noiembrie 2008 prima conferinţă din ciclul de conferinţe mari din Postul Crăciunului de anul acesta, avându-l ca invitat pe reputatul doctor Pavel Chirilă. Tema conferinţei: “Provocările contemporane ale Bioeticii“. Evenimetul a avut loc în Aula “Mihai Eminescu” din corpul A al Universităţii “Al. I. Cuza”, începând cu ora 18.00.

Cei care nu au avut ocazia să participe la acest eveniment pot asculta AICI şi AICI cele două părţi ale conferinţei.

Nascut in anul 1946 la Slatina Nera (Caras Severin), domnul Pavel Chirilă este medic primar de boli interne, doctor in stiinte medicale cu o lucrare despre “actul antiinflamator si antiinfectios al extractelor vegetale”, sef al Catedrei de Bioetica si prodecan al Facultatii de Teologie din Craiova.

Dupa 1989, a reusit sa construiasca mai multe institutii, care au avut influenta pe plan national: spitalul crestin Christiana din Bucuresti, scoala postliceala sanitara omonima, editura cu acelasi nume, o clinica de tratamente naturiste, “Naturalia”, la Voluntari, langa Bucuresti, si tot acolo Centrul de ingrijiri paliative “Sf. Irina”, pentru bolnavii de cancer. In plus, a fondat o manastire de maici in Pipera, o alta la Slatina Nera, iar acum construieste o biserica in Voluntari. In ultimii ani, dr. Pavel Chirila a devenit unul dintre cei mai cunoscuti medici din Bucuresti, specialist in tratamente naturiste si promotor al conceptului de medicina crestina.

E autor sau coautor al mai multor carti, dintre care amintim: “Meditatie la medicina biblica”, “Introducere in medicina pastorala”, “Alimentatia echilibrata a omului sanatos – principiile dietei naturiste” si “Teologie sociala”.

AICI puteţi citi un articol din Ziarul Lumina despre acest eveniment.

Where Am I?

You are currently browsing entries tagged with dr. pavel chirila at Cidade de Deus.