Hramul Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava (fotoreportaj)

27 Iunie, 2010 § Lasă un comentariu

Această prezentare necesită JavaScript.

Hramul cetăţii Sucevei a început încă de miercuri seara cu slujba Privegherii oficiată de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură rostit pelerinilor care au asistat la slujbă, pe o vreme ploioasă, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a vorbit despre viaţa Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui naştere o prăznuim în fiecare an, pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, dar şi despre mucenicia din zilele noastre. „Trăirea noastră în pace împreună cu cei din familie, cu cei din sat, cu cei din oraş, cu cei de la locul de muncă înseamnă o mucenicie, o jertfă. Orice lucru bun se face cu jertfă, cu greutate. Suferi frigul, suferi căldura, suferi de sete, de foame, suferi sărăcia, suferi oboseala, suferi statul în ploaie. Dumneavoastră aţi stat în picioare şi aţi ascultat sfânta slujbă datorită credinţei. Aceasta este o jertfă şi prin ea îi cinstiţi pe aceşti doi prieteni ai lui Dumnezeu, Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, a spus IPS Pimen.

Sfânta Liturghie din ziua de hram a fost săvârşită pe un podium special amenajat lângă Biserica „Sf. Ioan cel Nou” de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi de IPS Pimen. La finalul slujbei, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a citit mesajul PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, trimis cu prilejul hramului Catedralei arhiepiscopale din Suceava. De asemenea, Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen a mulţumit ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor care s-au rugat la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul şi a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. În cuvântul de învăţătură adresat miilor de pelerini, IPS Teofan a vorbit despre virtuţile pe care le-au avut Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. „Cei doi sfinţi pe care îi serbăm astăzi (n.r. – joi) au murit de tineri. Unul era fiu de preot, celălalt mare negustor. Amândoi, prin viaţa lor, pot fi consideraţi ca şi chipuri pe care să le urmeze tinerii. Mărturisirea credinţei celei adevărate şi îndrăzneala după Dumnezeu i-au definit pe cei doi sfinţi prăznuiţi astăzi. Ei au luptat pentru o viaţă curată. Când vedea fărădelegi în popor şi în casa regelui, Sf. Ioan Botezătorul nu se sfia să spună că doar o viaţă în curăţie este bineplăcută lui Dumnezeu. Sfântul Ioan cel Nou a ales calea lui Dumnezeu, lăsând tot ceea ce a avut şi mărturisind credinţa dreptmăritoare”, a explicat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Pelerinii care au venit să-l cinstească pe Sf. Ioan cel Nou de la Suceava au stat la rând pentru a se închina moaştelor aşezate într-un baldachin în curtea Catedralei arhiepiscopale din Suceava. Oamenii s-au rugat în special pentru familiile lor, dar şi pentru semenii lor încercaţi de greutăţi. „Sf. Ioan ne ajută, ne dă sănătate şi mântuire, pentru că se roagă lui Dumnezeu pentru noi. Vin de câţiva ani încontinuu la el. Am ascultat sfânta slujbă în timp ce am stat la rând pentru a mă închina sfintelor moaşte. Sunt mulţumită că slujba a fost oficiată de trei mari ierarhi şi pentru că a fost hirotonit un tânăr diacon. Este important să participăm la o slujbă atunci când se face un preot pentru că el se roagă pentru cei care au fost prezenţi la hirotonia lui. Sfântul Ioan cel Nou face minuni cu noi dacă ne rugăm în ziua lui de prăznuire, când dă har”, a declarat Elena Ciobanu din Iaşi. „Am venit să ne rugăm Sfântului Ioan şi să ne mai ispăşim de păcate. Vedeţi câte se întâmplă în ţară… M-am rugat pentru sănătate, pentru lumea asta rea, pentru familie. E frumoasă această sărbătoare, iar bucuria noastră este mare mai ales acum după ce ne-am atins de sfânt”, a spus Nuţa Popa din localitatea Ieud, judeţul Maramureş.

După Sfânta Liturghie, în sunetul clopotelor, pelerinajul Sfântului Ioan cel Nou a urmat traseul: Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” (Catedrala arhiepiscopală)-Biserica „Sfânta Înviere”-Biserica Domniţelor „Sf. Ioan Botezătorul”-Biserica „Sf. Gheorghe”-Mirăuţi-Biserica „Sf. Dumitru”-Biserica „Sf. Nicolae”-Catedrala „Naşterea Domnului”-Biserica „Naşterea Maicii Domnului”-Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou”. Înaintea procesiunii a mers un monah, care a bătut toaca pe tot parcursul traseului. În urma sa, icoana Sfântului Ioan cel Nou, a Naşterii Sf. Ioan Botezătorul, prapurii şi crucile au fost purtate de câţiva bărbaţi, vestind astfel venirea sfintelor moaşte. Unii credincioşi au sărutat cele două icoane şi au trecut pe sub ele, făcându-şi cruce şi rugându-se celor doi sfinţi pentru sănătate. Înaintea raclei împodobite cu un veşmânt de culoare roşie, purtată pe umeri de preoţi şi mireni, s-au aflat IPS Teofan, IPS Teodosie IPS Pimen şi soborul de preoţi şi diaconi. Pe parcursul traseului s-a cântat „Sfinte Dumnezeule”, troparul Sfântului Ioan cel Nou, precum şi alte imne religioase. Credincioşii s-au aşezat de o parte şi de alta a străzilor pe unde au trecut sfintele moaşte, iar alţii de la balcoanele blocurilor au ţinut lumânări aprinse în mâini rostind în taină rugăciuni către cel care mijloceşte, alături de ceilalţi sfinţi ocrotitori ai Moldovei, înaintea Tronului ceresc. La fiecare biserică în dreptul căreia racla cu sfintele moaşte s-a oprit, ierarhii au fost întâmpinaţi de preoţii slujitori cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce în mâini, rostindu-se câte o ectenie mare. Clopotele acestor sfinte lăcaşuri au bătut până când convoiul a ajuns la următorul lăcaş de rugăciune. Clericii care au luat parte la pelerinaj i-au binecuvântat de-a lungul traseului pe credincioşi şi i-au stropit cu Agheazmă. Dacă unii participanţi la procesiune au cântat, alţii au citit Acatistul Sfântului Ioan cel Nou. Acest lucru l-a făcut şi un grup de ucraineni, care a citit acest acatist în limba lor.

Pelerinii veniţi din mai multe zone ale ţării la hramul Sfântului Ioan cel Nou şi-au manifestat evlavia participând în număr mare la procesiunea care a durat aproximativ două ore. „Am venit la Sf. Ioan să mă rog pentru sănătate şi pentru toată lumea. Este o mare sărbătoare pentru noi, mai ales că astăzi este prăznuit şi celălalt Sfânt Ioan, care l-a botezat pe Domnul Iisus”, a spus Tatiana Grigore din localitatea Rozavlea, judeţul Maramureş. „Vin de foarte mulţi ani la Sf. Ioan pentru că aici mi se îndeplinesc toate rugăminţile faţă de Dumnezeu. Sf. Ioan este unul dintre cei mai buni ocrotitori care ne ajută în toate problemele. Am venit de ieri (n.r. – miercuri) dimineaţă la această sărbătoare şi pe tot parcursul slujbelor care au avut loc m-am rugat pentru sănătate, iertare de păcate, mântuire. Cred ca acest pelerinaj este unul dintre cele mai frumoase din toată ţara. Se vede că Sf. Ioan cel Nou şi-a adunat singur oamenii”, a explicat Nuţa Tăbăranu din Iaşi. „Am venit la acest pelerinaj ca să mă rog pentru sănătate, bucurie şi pentru reuşita copiilor la examene. Este foarte frumos acest pelerinaj şi venim pentru ca Dumnezeu să ne ajute la toate celea. Am venit la Suceava de ieri după-amiază pentru a participa la toate slujbele dedicate acestui hram. Este prima dată când vin la acest pelerinaj. Sper ca de acum să nu mai lipsesc niciodată de la acest hram”, a mărturisit Floarea Doce din localitatea Tălciu, judeţul Bistriţa-Năsăud. „Când e ziua de prăznuire a Sf. Ioan particip cu multă credinţă la slujbă şi mai ales la pelerinaj. Este un lucru minunat faptul că sfintele moaşte sunt scoase pe străzile Sucevei în prezenţa unui număr atât de mare de oameni”, a declarat Doru Tofan din Suceava. „Vin în fiecare an la acest pelerinaj şi mă rog pentru binele casei, al copiilor. Am plâns când a fost scos Sfântul pe poarta Catedralei”, a spus Elena Şuiu din Suceava.

sursa: ziarullumina.ro & ortodoxiepenet.blogspot.com

Anunțuri

„Să prăznuim sărbătoarea aceasta foarte mare şi minunată, în care a înviat Domnul“ – Scrisoare pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului a IPS Pimen, Suceava, 2010

5 Aprilie, 2010 § Lasă un comentariu

† Pimen,

din milostivirea lui Dumnezeu,

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

Motto: „Vreme potrivită este astăzi,

spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ca să

strigăm cuvintele fericitului David: „Cine

va grăi puterile Domnului şi cine va face

auzite toate laudele Lui?”

Iubiţi credincioşi,

„Vreme potrivită este astăzi, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ca să strigăm cuvintele fericitului David: „Cine va grăi puterile Domnului şi cine va face auzite toate laudele Lui?” (Ps. 105, 2). Iată, a venit la noi praznicul cel dorit şi mântuitor, ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, temeiul păcii, pricina împăcării, îndepărtarea războaielor, nimicirea morţii, înfrângerea diavolului. Astăzi oamenii s-au adunat cu îngerii, iar cei îmbrăcaţi cu trup înalţă împreună cu cei fără de trupuri cântări de laudă. Astăzi, surpată este tirania diavolului, astăzi s-au dezlegat legăturile morţii şi biruinţa iadului a dispărut; astăzi este iarăşi vreme potrivită să rostim acest cuvânt profetic: „…Unde este, moarte, biruinţa ta?…” (Osea 13, 14). Astăzi, porţile cele de aramă le-a sfărâmat Stăpânul nostru Iisus Hristos şi a pierdut iarăşi faţa morţii. Dar ce spun faţa? A schimbat numele ei, căci nu se mai numeşte moarte, ci adormire şi somn. Mai înainte de venirea lui Hristos şi de iconomia crucii, chiar numele morţii era înfricoşător. În adevăr, primul om, după ce a fost făcut, în loc de mare certare a fost osândit la moarte, auzind aceste cuvinte: „…În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Fac. 2, 17). Proorocul David spunea: „Moartea păcătoşilor este cumplită…” (Ps. 33, 20)… Dar, după ce Hristos, Dumnezeul nostru, S-a adus jertfă şi a sporit cele ale Învierii, Stăpânul nostru iubitor de oameni a ridicat aceste numiri şi a introdus în viaţa noastră o vieţuire nouă şi străină, căci mutarea din această viaţă se numeşte în loc de moarte – adormire şi somn. Şi de unde se vede aceasta? Ascultă ce spune Însuşi Hristos: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc” (Ioan 11, 11). Şi după cum nouă ne este uşor să deşteptăm şi să sculăm pe cel care doarme, tot aşa şi Stăpânului nostru obştesc, al tuturora, Îi era uşor de a învia. Şi pentru că nou şi străin era cuvântul spus de El, nici ucenicii n-au înţeles cele grăite până ce, coborându-Se la puterea lor de înţelegere, le-a spus acest lucru mai desluşit: „Lazăr a murit”. Iar dascălul lumii, fericitul Pavel, scriind tesalonicenilor, zice: „…Despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde…” (I Tes. 4, 13). Şi iarăşi, în altă parte: „Şi atunci cei ce au adormit în Hristos au pierit?…” (I Cor. 15, 18). Şi iarăşi: „…Noi, cei vii care vom fi rămas, până la venirea Domnului, nu vom lua înaintea celor adormiţi” (I Tes. 4, 15). Şi în alt loc, iarăşi: „Pentru că dacă credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu pe cei adormiţi întru Iisus îi va aduce împreună cu El” (I Tes. 4, 14).

Ai văzut, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, mai departe, că peste tot moartea este numită adormire şi somn? Şi acela care mai înainte de Înviere avea chip înfricoşător, acum, după Înviere, a spus: „Au văzut cât de strălucită este biruinţa Învierii? Astăzi s-au făcut biruinţele cele strălucite ale noastre; astăzi, Stăpânul nostru, după ce a biruit moartea, după ce a surpat tirania diavolului, ne-a dăruit prin Înviere drumul spre mântuire. Aşadar, toţi să ne bucurăm, să săltăm, să ne veselim. Că, deşi numai Stăpânul nostru şi-a înălţat trofeul de biruinţă, totuşi veselia şi bucuria este şi nouă comună. Căci toate s-au săvârşit în vederea mântuirii noastre” (Sfântul Ioan Gură de Aur – „Cuvântări Împărăteşti”, traducere de preot D. Fecioru, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1942, în „Izvoarele Ortodoxiei” nr. 5, p. 212-214).

Iubiţi fii duhovniceşti,

„Să prăznuim sărbătoarea aceasta foarte mare şi minunată, în care a înviat Domnul”, ne povăţuieşte Sfântul Ioan Gură de Aur, „dar s-o prăznuim în acelaşi timp şi cu bucurie, şi cu evlavie. Domnul a înviat împreună cu El şi lumea şi a înviat rupând legăturile morţii” (legăturile morţii aduse de păcatul strămoşesc în Sfânta Taină a Botezului şi cele aduse de păcatele personale, după primirea Botezului, în Sfânta Taină a Spovedaniei, în care primim iertarea şi dezlegarea de păcate; în aceste două Sfinte Taine, înviem din moartea păcatelor, n.n.). „Înviem din moartea firească a trupului la învierea cea de obşte. Învierea aceasta este comună tuturor oamenilor, credincioşi şi necredincioşi, şi celor răi şi celor buni; „şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii”” (Ioan 5, 29), ibidem, p. 189.

Am lepădat povara postului, dar n-am lepădat rodul postului, căci putem să lepădăm povara postului şi să culegem rodul postului. A trecut oboseala nevoinţelor, dar să nu treacă râvna faptelor bune. S-a dus postul, dar să rămână evlavia. Mai bine spus, nici postul nu s-a dus. „Nu vă speriaţi!”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „Nu v-am spus aceasta ca să vă propovăduiesc alt post de 40 de zile, ci ca să vă vestesc aceeaşi virtute. A trecut postul cel trupesc, dar nu a trecut postul cel duhovnicesc. Acesta este mai bun decât acela, iar acela pentru acesta s-a făcut. După cum, atunci când posteaţi, vă spuneam că se poate să nu postiţi, deşi postiţi, tot astfel şi acum vă spun, că se poate să postiţi deşi nu postiţi. Este cu putinţă ca ceea ce vă spun să vi se pară o enigmă, dar vă dau dezlegarea ei. Cum poate să nu postească cel care posteşte? Iată! Când cineva se opreşte de la mâncări, dar nu se opreşte de la păcate. Cum poate să postească cel care nu posteşte? Iată cum: Când se bucură de mâncare, dar nu gustă din păcat. Acest post este mai bun decât acela, dar nu numai mai bun, ci şi mai uşor… Bucură-te de toate, opreşte-te numai de la păcat. Ai văzut că acest post este uşor tuturora?” (ibidem, p. 194-195).

„…Adam a murit şi cu trupul, şi cu sufletul; a murit şi cu păcatul, şi cu firea. „În ziua în care veţi mânca din pom, cu moarte veţi muri”. N-a murit cu firea în ziua în care a mâncat, ci a murit cu păcatul. Moartea aceasta din urmă este moartea sufletului, cealaltă moartea trupului. Când vei auzi însă că este o moarte a sufletului, să nu socoteşti că moare sufletul, căci este nemuritor. Moartea sufletului este păcatul şi munca veşnică. Pentru aceasta şi Hristos spune: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de cel care poate şi sufletul, şi trupul să le piardă în gheenă” (Mat. 10, 28)…” Aşadar, murim de o îndoită moarte, deci trebuie să fie şi o îndoită înviere…” (Noi însă, prin faptul că murim de o îndoită moarte, vom învia şi cu o îndoită înviere. Cu una, învierea din moartea păcatului strămoşesc în Sfânta Taină a Botezului (Col. 2, 12) şi a păcatelor personale în Sfânta Taină a Spovedaniei; iar cu a doua, învierea din moartea firească a trupului la învierea cea de obşte, n.n.).

Iubiţi credincioşi,

Anul acesta, 2010, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române”.

„Ca atare”, citez cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, „în anul 2010 suntem chemaţi să înţelegem mai bine şi să mărturisim mai mult credinţa ortodoxă, ca Lumină a vieţii creştine şi temelie a mântuirii noastre, ca arvună a vieţii şi fericirii veşnice. De asemenea, în acest an, cu preţuire şi recunoştinţă, vom pomeni pe toţi slujitorii sfintelor altare şi ai instituţiilor noastre bisericeşti, clerici şi mireni, care au contribuit timp de 125 de ani, din 1885, anul recunoaşterii Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, până acum, la păstrarea şi promovarea credinţei ortodoxe în viaţa poporului român, la dezvoltarea culturii creştine româneşti, la întărirea unităţii naţionale, la dialogul şi cooperarea Bisericii noastre cu alte Biserici şi popoare creştine, precum şi la cultivarea demnităţii româneşti” (Pastorala de Crăciun, 2009).

În încheiere, rog pe Bunul Dumnezeu ca sărbătoarea Sfintelor Paşti să o trăiţi cu pace şi sănătate, întru bucuria mântuirii!

În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

† Pimen,

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

sursa: ziarullumina.ro

Părintele Constantin Mihoc a fost condus pe ultimul drum

18 August, 2009 § Lasă un comentariu

foto mihoc 1

Părintele Constantin Mihoc, paroh la Biserica „Sf. Arhangheli” din Berlin şi profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti a fost condus sâmbătă, 15 august 2009, pe ultimul drum de peste 1500 oameni atât din ţară cât şi de peste hotare. Slujba de înmormântare a fost oficiată de patru arhierei din Sfântul Sinod al Bisericii noastre. « Read the rest of this entry »

Cuvântul ierarhului: Libertatea şi robia creştină

23 Iunie, 2009 § Lasă un comentariu

† Pimen Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

Omul creat de Dumnezeu e înzestrat cu voie liberă, libertatea făcând parte din Chipul lui Dumnezeu în om. Chipul lui Dumnezeu în om este mănunchiul de puteri sufleteşti: raţiunea, voinţa, simţirea cu care omul se îndreaptă spre Dumnezeu printr-o activitate neobosită pentru desăvârşire (Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă…, p. 62).

Omul putea înainta spre această desăvârşire, după cum se şi putea abate de la ea, folosindu-se de acelaşi mare dar pe care Ziditorul l-a pus în el: libertatea. În rai, însă, omul n-a folosit libertatea în bine, ci spre rău: n-a ascultat de porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul oprit, ci a ascultat de îndemnul diavolului, sub pornirea mândriei. „Acest păcat al neascultării a dus la slăbirea Chipului lui Dumnezeu în om prin întunecarea, în parte, a puterilor sufletului şi prin înclinarea lui mai mult spre rău decât spre bine.“ Sf. Ap. Pavel arată această înclinare a omului spre ceea ce este rău (păcat) în cuvintele: „…nu fac binele… mădularele mele…“ (Romani 7, 19-23); „Cine săvârşeşte păcatul este rob păcatului…“ (Ioan 8, 34); „Adevărul ne face liberi“ (Ioan 8, 32); „Mântuitorul este Adevărul“ (Ioan 14, 6); „Dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat“ (Romani 8, 10). Hristos este în noi cu Sfântul Său Trup şi Sânge, împărtăşindu-ne cu vrednicie pe cât stă în puterea noastră, cu ajutorul lui Dumnezeu, spre iertarea păcatelor şi viaţa de veci.

Dacă este o robie a păcatului, este şi o robie a lui Dumnezeu. Robia lui Dumnezeu înseamnă strădania noastră, „cu tot sufletul şi tot cugetul“ de a împlini poruncile, voia lui Dumnezeu, care înseamnă sfinţirea noastră, dobândirea asemănării noastre cu Dumnezeu; voia noastră se supune voii lui Dumnezeu şi apoi se uneşte cu ea, după cum cerem în Rugăciunea Domnească Tatăl nostru: „…fie voia Ta…“. Creştinul este rob al lui Dumnezeu, ca Cel Care ne-a scăpat de robia păcatului. El este un om cu adevărat liber: „Trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu“ (I Petru 2, 16). Sf. Ap. Pavel recomanda creştinilor cărora se adresa prin cuvânt sau scrisoare (epistolă) să fie: „rob al lui Iisus Hristos, chemat, rânduit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu (Romani 1, 1). Cât de mare este vrednicia şi slujirea celui care este „rob al lui Dumnezeu“! Robul lui Dumnezeu nu-şi mai aparţine lui, ci lui Dumnezeu, cum mărturiseşte Sf. Ap. Pavel în Epistola către Galateni (2, 20): „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc cu credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine“.

Aşadar, libertatea omului creştin înseamnă eliberarea lui de sub robia păcatului; această eliberare are loc în Sfânta Taină a Spovedaniei, dacă mărturisim că vrem să punem început bun al vieţuirii noastre şi dacă mărturisim cu adâncă părere de rău, cu căinţă păcatul sau păcatele săvârşite. Robia omului creştin înseamnă trăirea vieţii potrivit voii lui Dumnezeu cu toată fiinţa noastră, înfruntând, biruind toate piedicile, greutăţile care ne stau în calea spre desăvârşirea trăirii vieţii noastre, fiind străpunşi de dragostea lui Dumnezeu faţă de noi: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?“… „Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncimea şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru“ (Romani 35, 38-39).

Să ne străduim să dobândim şi să ne păstrăm în libertatea şi robia lui Dumnezeu!

sursa: Ziarul Lumina

Where Am I?

You are currently browsing entries tagged with IPS Pimen at Cidade de Deus.