Viata Patriarhului Pavel al Serbiei – noua aparitie la Editura Predania

CUPRINS

Cuvânt de întâmpinare

Sfântul Episcop de Ras – Prizren Patriarhul Serbiei

Cuvânt la întronizare

Următor al lucrări misionare a Sfântului Nicolae Velimirovici

Pe crucea politici

Icoana călătoare

Mai presus de neam

Rugăciuni pentru Kosovo

Înnoirea duhovnicească

O măsură pentru toate

Rugăciuni şi pentru vrăjmaşi

Războiul drept

A fi om şi printre neoameni

Bisericii, cele ale Biserici …

Trebuie să ne apărăm, dar nu ca neoamenii

Să fim Oameni!

Dezvăluirea rostului şi a ţelului vieţi

Trăirea după măsura vârstei duhovniceşti

Cum să ţinem seama de împrejurări

Viaţa privată a Patriarhului Pavel

Patriarhul neînţeles

Rugăciuni pentru patriarh

Schimbarea nereuşită

Sfârşitul vieţi pământeşti

Cartea poporului

Vremea Patriarhului Pavel Patriarhul Pavel în anecdote

Cuvânt al protodiaconului Momir Lecici, în ziua lansări cărţi la Belgrad

Despre autor

Despre autor

Iovan Ianici s-a născut în 1963 în Vrbici lângă Krupani, Serbia. A absolvit Facultatea de Drept din Cadrul Universităţii din Belgrad. Din 1990 până în 2010 lucrează ca jurnalist la prestigiosul săptămânal Sârbesc NIN. Înainte de asta, a colaborat la mai multe reviste şi ziare cunoscute din Serbia. A fost consilier în Ministerul Cultelor din Guvernul Republicii Serbia. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Serbia. A publicat mai multe cărţi, majoritatea cu tematică bisericească. Să fim Oameni! Viaţa şi cuvântul Patriarhului Pavel al Serbiei a fost cartea cea mai bine vândută din Serbia, Muntenegru şi Republica Srpska în anul 2009.

Cuvânt al Secretarului Patriarhului, protodiaconul Momir Lecici, în ziua lansării cărţii la Belgrad, Decembrie 2009

Autorul, Domnul Iovan Ianici, a făcut foarte bine când a dat manuscrisul acestei cărţi chiar Patriarhului Pavel pentru a-l citi şi pentru a primi binecuvântare spre publicare. Patriarhul l-a citit, dar, din pricina smereniei sale, l-a reţinut multă vreme. Totuşi, până la urmă şi-a dat binecuvântarea să apară cartea. Şi eu am citit-o încă din manuscris şi nu am găsit nimic ce-ar fi trebuit îndreptat.

Domnul Iovan Ianici a depus o muncă impresionantă pentru a aduna date despre Patriarhul Pavel şi pentru a scrie această carte pe care poporul a primit-o cu multă bucurie, fapt adeverit şi de numărul mare al reeditărilor. Acum deja se traduce şi în alte limbi…

Rareori se întâmplă să apără cărţi despre personalităţi care sânt încă în viaţă, dar Iovan Ianici a simţit nevoia să scrie această biografie încă din timpul vieţii patriarhului – şi cred că bine a făcut. Citind-o, se poate vedea că a fost scrisă cu o mare dragoste pentru Sfinţia Sa, păstrând totuşi obiectivitatea. Toţi care o vor parcurge vor avea parte de un mare folos în creşterea duhovnicească.

Mulţumesc lui Dumnezeu că m’a învrednicit de cinstea de-a fi colaborator al Patriarhului Pavel. Nu ştiu dacă în lumea de astăzi mai putem găsi un astfel de Om precum Sfinţia Sa, desăvârşit închinat lui Dumnezeu şi neamului său, până la capăt. Cu prilejul întâlnirilor zilnice, când îi aduceam corespondenţa sau veneam să discutăm diverse chestiuni legate de slujbă, de fiecare dată îmi dădea şi câte-un sfat duhovnicesc. Avea o credinţă adâncă, întotdeauna sprijinindu-se pe ajutorul dumnezeiesc. De multe ori, când ne pregăteam pentru a întâmpina diverse personalităţi şi delegaţii din ţară şi străinătate, îl aflam în paraclisul său făcând metanii şi rugându-se.

Sânt adânc încredinţat că Dumnezeu a binevoit ca el să fie ales patriarh pentru că nu-şi dorea şi nici nu aştepta acest lucru.

Cred că nimeni altul din Biserica Ortodoxă Sârbă n-ar fi putut să cârmuiască corabia Bisericii cu asemenea vitejie şi vrednicie în vremurile dramatice pe care le-am trăit. Dumnezeu l-a ales pe cel mai smerit dintre slujitorii săi, Om al dragostei şi bunătăţii, adevărat păstor al Bisericii Sale. Era cinstit şi de prieteni, şi de duşmani. Toţi cei ce-l întâlneau recunoşteau în el un adevărat slujitor al Domnului. Ce-i drept însă, au fost din când în când şi atacuri neîntemeiate în presa naţională şi internaţională. Când, în Noiembrie 1993, am ajuns la Viena pentru sărbătorirea a o sută de ani de existenţă a Bisericii Sârbe, au apărut în ziare acuze la adresa patriarhului, cum că a venit să arunce praf în ochii lumii, căci el este susţinător de frunte al „Serbiei Mari.” Acesta a fost prilej pentru ca patriarhul să spună într-o conferinţă cuvintele ce aveau să fie citate în mai multe rânduri: Dacă preţul este uciderea, n-aş accepta ca Serbia să fie nici mare, nici mică şi nici eu să rămân cel din urmă Sârb… Mai bine să murim ca Oameni decât să trăim ca neoameni! S-au scris articole batjocoritoare şi în presa din ţară, chiar s-au publicat nişte caricaturi incalificabile. El nu se tulbura, ci zicea că nimeni altcineva nu îl poate înjosi, în afară de sine însuşi.

Foarte mult îi ajuta pe cei săraci şi nu dorea să se afle despre aceasta. De pildă, a strâns bani şi a cumpărat două case într-un sat lângă Ceaceak pentru două familii cu mai mulţi copii, refugiaţi din Peci – Kosovo şi Metohia. În acelaşi sat, a mai cumpărat o casă pentru o familie cu nouă copii din Kralievo. Până atunci, această familie trăise într-un container metalic de 14 metri pătraţi. Ştiu mai multe exemple de acest fel… Vă pot spune despre o femeie refugiată din Prizren care a venit la patriarh şi s-a plâns că o fată a ei s-a oprit din creştere, iar în Elveţia s-ar găsi un medicament care ar putea s-o ajute, dar e prea scump pentru familia lor. Patriarhul l-a sunat pe preotul nostru din Zurich şi acesta a trimis chiar a doua zi, printr-un pilot de avion, nişte injecţii foarte scumpe. Urmând tratamentul, copila şi-a continuat creşterea firească.

Cu binecuvântarea Patriarhului Pavel, acelaşi preot, Protopopul Draşko Todorovici, ca preşedinte al Organizaţiei Umanitare a Creştinilor Ortodocşi din Elveţia, a trimis trei milioane cinci sute de pachete cu hrană pentru nevoiaşii din Belgrad. Pachetele au fost împărţite prin biserici. Sute şi sute de oameni au primit ajutor de la patriarh, ori medicamente, ori hrană. Toate acestea au fost îndeplinite mai cu seamă prin ajutorul credincioşilor noştri din diaspora.

Mai mult, niciodată nu şi-a luat salariul care îi revenea ca patriarh. Puţinele lucruri de care avea nevoie şi le cumpăra din pensia sa modestă de episcop. Unora le dădea şi bursă din banii săi, bunăoară unui african, student la medicină. Mai ajuta şi un om de ştiinţă cunoscut, care, din păcate, a murit de tânăr. Şi multe alte fapte demne de amintire a mai săvârşit, numai despre ele putându-se scrie o carte aparte.

Patriarhul Pavel nu stătea niciodată degeaba, întotdeauna lucra câte ceva. La început, îndată după alegerea sa ca întâi-stătător al Bisericii Sârbe, adeseori îşi scria singur actele şi le bătea la o maşină de scris veche. Mai presus de toate, era monah şi trăia o viaţă aspră de monah.

Văzându-l zilnic cât de puţin mănâncă, de multe ori mă întrebam cum de nu se îmbolnăveşte, mai ales că se şi îmbrăca sumar, chiar şi atunci când era foarte frig. Sărăcia şi cumpătarea sa întreceau orice măsură. Nu lăsa să se arunce nici măcar o firimitură de pâine. Spunea că hrana a fost făcută cu energia Dumnezeiască, prin razele Soarelui şi pomenea cuvintele Mântuitorului, când a spus să se adune toate fărâmăturile care au rămas după minunata hrănire a celor cinci mii de oameni cu doi peşti şi cinci pâini.

Când trebuia să plecăm la vreo întâlnire, se întâmpla să-l găsesc seara, în chila lui, aproape pe întuneric, citind lângă geam la lumina de la stâlpii de iluminare publică din faţa patriarhiei. Îndată ce se aşeza în maşină, îşi lua cartea de rugăciune, pregătindu-se pentru Sfânta Liturghie ce avea să o sâvârşească a doua zi.

Pe măsură ce va trece vremea, sânt încredinţat că se va vedea din ce în ce mai limpede ce păstor adevărat al Bisericii lui Dumnezeu a avut poporul Sârb în persoana Patriarhului Pavel. A înălţat şi a restaurat numeroase biserici, a pus capăt schismei din Biserica Ortodoxă Sârbă, a făcut vizite canonice în aproape toate Bisericile locale şi i-a întâmpinat pe toţi întâi-stătătorii lor, dimpreună cu delegaţiile lor, a vizitat toate eparhiile Sârbeşti din Europa, America, Australia şi fosta Iugoslavie şi a reuşit să scrie şi câteva cărţi theologice foarte însemnate şi folositoare.

Pe acest om sfânt l-am cunoscut prima data ca elev al Seminarului din Prizren, demult, prin anii ‘50. Ne preda Limba Greacă şi Muzica Psaltică. Simţeam marea lui dragoste pentru noi, seminariştii, deşi la note era aspru, dar drept. Atunci era o vreme de mari lipsuri, vecină cu sărăcia. Mai des erai flămând decât sătul. Niciodată în timpul iernii, nici pe cele mai aspre friguri, nu-şi făcea focul în micuţa sa chilie, iar cota sa de lemne o împărţea prin sălile de clasă. Chiar dacă erau oameni de serviciu în internat, Părintele Pavel, cum îl numeam noi, se trezea înaintea tuturor şi făcea cu mâna lui focul în toate sălile de clasă. Doar de două ori pe săptămână, vreme de două ceasuri, aveam voie să ieşim în oraş, şi întotdeauna ne sfătuia să mergem în grupuri, căci în acea vreme era pericolul să fim atacaţi de cineva. De multe ori, când ne plimbam pe malul Râului Bistriţa, se întâmpla ca Albanezii să arunce cu pietre în noi de pe deal şi din cetate. Mai mulţi elevi au fost răniţi. A fost prins şi bătut de Albanezi şi seminaristul Goiko Mrgea, actualul Mitropolit Nicolae de Dabar în Bosnia. L-au bătut şi pe seminaristul Milivoi Cirici, care a ajuns preot în Varvarin şi a murit ca mucenic în timpul bombardamentelor NATO din 1999. Şi mulţi alţi seminarişti au avut de pătimit, chiar şi patriarhul, pe vremea când era Episcop de Ras–Prizren.

Îi mulţumim lui Dumnezeu care, în veacul al XX-lea, a ridicat dintr-un popor puţin numeros cum este cel al Sârbilor astfel de personalităţi duhovniceşti precum Sfântul Nicolae Velimirovici, Cuviosul Iustin Popovici de la Celie şi Patriarhul Pavel Stoicevici.

COLOFON

Redactor/ Anca Stanciu

Traducere/ Ionuț și Sladjana Gurgu

Fotografii/ Milinko Stefanovici

Concept layout/ Atelieruldegrafică.ro

Dtp/ Remus Brihac

Tipar/ Accent Print Suceava

Distribuție/ Supergraph 021 320 6119

ISBN 978-606-8195-12-4

Parastas de 40 zile pentru patriarhul Pavle

În ajunul Crăciunului, la Catedrala „Sf. Sava“ din Belgrad, s-a săvârşit parastasul de 40 de zile pentru sufletul vrednicului de pomenire patriarh Pavle al Serbiei, relatează spc.rs. În prezenţa a mii de credincioşi, Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru – Litoral, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului. La eveniment au participat şi înalţi oficiali de stat, printre care ministrul Cultelor, Bogoljub Sijakovic; prim-ministrul Republicii Srpska, Milorad Dodik; premierul Bosniei, Nikola Spiric, şi reprezentanţi ai Armatei. De la Catedrala „Sf. Sava“ s-a mers la Mănăstirea Rakovica, unde Mitropolitul Amfilohie a săvârşit o slujbă de pomenire la mormântul patriarhului Pavle. Biserica Serbiei a publicat, cu ocazia acestui moment, un album foto dedicat patriarhului Pavle, intitulat „De la moarte la viaţă“.

Un bust al vrednicului de pomenire patriarh Pavle al Serbiei a fost aşezat în piaţa din faţa Seminarului „Sf. Chiril şi Metodie“ din oraşul sârb Niş, anunţă 02varvara.wordpress.com. În această instituţie de învăţământ, fostul patriarh a predat între 1950 şi 1951. Iniţiativa instalării bustului a venit din partea seminarului.

Patriarhul Pavle a trecut la Domnul în al 96-lea an de viaţă, în dimineaţa zilei de 15 noiembrie 2009, într-un spital din Belgrad, în urma unor suferinţe îndelungate cauzate de boli ale inimii şi plămânilor. La 22 ianuarie 2010 va fi convocat Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe, care va trebui să aleagă un nou Întâistătător.

sursa: ziarullumina.ro

Patriarhul Pavle al Bisericii Ortodoxe Sârbe a trecut la Domnul

Arhiepiscop de Peci, Mitropolit al Belgradului şi Karlovaci, Patriarhul Pavle al Bisericii Ortodoxe Sârbe, în vârstă de 95 de ani, a încetat din viaţă, a anunţat astăzi presa locală sârbă. Patriarhul avea 95 de ani şi a adormit în Domnul, 15 noiembrieî, la 10:45 în Spitalul Militar Universitar din Belgrad, după ce s-a împărtăşit.

Grav bolnav şi internat din noiembrie 2007, Patriarhul Pavle ceruse Sinodului în luna octombrie a anului trecut să îi aprobe retragerea din funcţia pe care o deţine, dar Sinodul a decis că va fi Patriarh pe viaţă.

Pavle, al 44-lea patriarh al Bisericii Ortodoxe sârbe, i-a urmat în 1990 patriarhului Gherman, care ceruse, la rândul său, Sinodului permisiunea de a se retrage din cauza stării de sănătatea precare şi a faptului că era internat. Pavle a fost liderul spiritual al sârbilor în perioada agitată din anii ’90, marcaţi de dezmembrarea sângeroasă a Federaţiei Iugoslave.

Patriarhul Pavle al Serbiei s-a nascut pe 11 septembrie 1914, in satul Kucianti, din Croatia. A facut seminarul teologic la Sarajevo si apoi a urmat cursurile Institului Teologic Ortodox din Belgrad.

A imbracat haina monahala si in 1948 a fost hirotonit ierodiacon. In 1957 a devenit arhimandrit iar in acelasi an a fost ales episcop de Raska-Prizren. S-a implicat activ in apararea poporului sarb. A scris si a avertizat despre exodul sarbilor din Kosovo, despre atacurile asupra manastirilor si despre suferintele Ortodoxiei in Kosovo.

S-a implicat activ în apărarea poporului său, a avertizat despre actualul exod al sârbilor din Kosovo sau despre atacurile albanezilor asupra bisericilor sârbe.

Atributiile Preafericirii Sale au fost preluate de catre, loctiitorul de patriarh, Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru.

Trecerea la Domnul a celui de-al 44-lea patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe, PF Pavle, a întristat tot poporul, iar preşedintele, Boris Tadic, a declarat că această situaţie a creat o mare pierdere ţării sale. Guvernul Serbiei a decretat în ziua morţii patriarhului, duminică, 15 noiembrie, trei zile de doliu naţional pentru cel care a păstorit Biserica Ortodoxă Sârbă timp de aproape 20 de ani.

Despre patriarhul Pavle mai puteti citi Patriarhul Pavle al sârbilor a “demisionat”

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Statement Of His All Holiness Ecumenical Patriarch Bartholomew On the Repose of Patriarch Pavle of Serbia

It is with profound regret that we learned today of the repose in the Lord of our brother Patriarch Pavle of Serbia. After holding a memorial service at the conclusion of this evening’s Vespers on the occasion of the feast of St. Matthew the Apostle and Evangelist, we entreated the Lord with all our heart and soul to grant rest to his blessed soul in the land of the living. Therefore, we convey our sincere condolences to the venerable Hierarchy, the pious clergy and faithful people of our sister Church in Serbia, where everyone is mourning the loss of their beloved Primate. Only Patriarch Pavle is today rejoicing for his heavenly journey.

We repeat the timely words of the Serb poet M. Betskovic about the late Patriarch: “None in this noisy era spoke so softly and yet was heard so widely as he. None spoke less and yet said more. None in our delusional age confronted truth with such calmness as he.”

May his memory be eternal!

May the Lord and Founder of the Church reveal a worthy successor to lead the most holy Church of Serbia and father to the glorious Serb People in order to continue his exemplary ministry and preserve the traditions and ideals of his people.

At the Phanar, November 15, 2009

sursa: site-ul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Sârbe & vatopaidi.wordpress.com

Trei zile de doliu naţional pentru Patriarhul Serbiei

Patriarhul Pavle nu mai demisionează

În noiembrie curent, se anunţa confirmarea demisiei Patriarhului Pavle şi posibila desemnare a unui succesor al acestuia. Anunţarea demisiei patriarhului sârb – pentru a treia oară în decurs de un an – i-a divizat însă pe sinodalii de la Belgrad în două tabere: una dorind alegerea unui nou patriarh, cealaltă împotrivindu-se vehement. S-a pus chiar, la un moment dat, sub semnul îndoielii autenticitatea semnăturii de pe cererea de demisie a patriarhului. Deşi s-a crezut iniţial că demisia Prea Fericitului Pavle, de această dată, va fi aprobată de către Sinod, până la urmă s-a decis, din pricina păresiunii credincioşilor şi scenariilor din presă, că Patriarhl Pavle ca conduce Biserica Sârbă până la moartea sa.

În vârstă de 94 de ani, grav bolnav, internat într-un spital belgrădean de mai bine de un an, liderul Bisericii Sârbe, pare, iată, de neînlocuit, cel mai probabil şi datorită aureoloei de sfinţenie pe care i-au făurit-o credincioşii pravoslavnici diun ţara vecină.

sursa: Lumea Credinţei decembrie 2008

Patriarhul Pavle al sârbilor a „demisionat”

Patriarhul Pavle

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe, patriarhul Pavle se pare că ar fi „demisionat” pe 12 octombrie. În varsta de 94 de ani şi grav bolnav, preafericitul Pavle ar fi demisionat la 12 octombrie, scrie cotidianul belgradean „Blic” în ediţia de vineri, citând o sursă apropiată ierarhiei ortodoxe sârbe, informeaza Reuters şi APA, prelute de Agerpres.

Patriarhul Pavle (n. 11 septembrie 1914) a fost aşezat ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe sârbe la 1 decembrie 1990. Aflându-se în această funcţie şi în timpul războaielor care au dus la destrămarea fostei Iugoslavii (în anii 1990) a fost criticat pentru că nu a condamnat asasinatele pe criterii etnice comise de sârbi. În ultima perioadă problemele sale de inima si embolie pulmonara s-au agravat fiind internat la Spitalul Academic-Militar din Belgrad din noiembrie 2007.

Mitropolitul Amfilohie

Într-un comunicat, Biserica Ortodoxă Sârbă anunţă că responsabilităţile Preafericitului Pavle au fost transferate Sfântului Sinod ce şi-a asumat toate puterile, toate responsabilităţile şi toate obligaţiile patriarhului. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe este numit pe viaţă şi nu poate fi înlocuit decât dacă Sfantul Sinod stabileşte că nu mai este în măsură să-şi exercite funcţia.

Potrivit sursei citate de „Blic„, demisia lui Pavle a fost scrisă cu cerneală verde, un privilegiu rezervat patriarhilor. Succesorul său ar putea fi desemnat luna viitoare, la urmatoarea Adunare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Un candidat puternic se anunţă mitropolitul Amfilohije Radovic.

Minunate apoftegme despre Patriarhul Serbiei Pavle

Patriarhul Bisericii Ortodoxe sârbe este eroul multor povestioare şi anecdote. Ele întăresc legenda că ar fi un om popular şi cu viaţă sfântă. Anul trecut, Sfinţia Sa Patriarhul sârb Pavle a împlinit nouă decenii de viaţa pe pământ. Cu aceasta ocazie, la propunerea preşedintelui Guvernului Serbiei Vojislav Kostunica, preşedintele Serbiei şi Muntenegrului Svetozar Marovic l-a distins cu Ordinul „Nemanja” clasa I. Cu aceeaşi ocazie „NIN” [prescurtare de la „Nedeljne informativne novine” -Ziar săptămânal de informaţie] reproduce câteva istorioare interesante din viata Sfinţiei Sale. Prin felul său de viaţă Patriarhul Pavle este apropiat oamenilor. Pe dânsul, sârbii îl simt ca pe un semen apropiat lor, şi nu ne referim numai la credincioşi şi practicanţi.

Wartburg Pe când vlădica Pavle era episcop de Raska şi Prizren, Episcopia respectivă avea doar un automobil, un Wartburg. El era folosit în general pentru transporturi în interesul bisericii. Episcopul Pavle se urca rar, căci umbla mai mult pe jos. Odată, când a venit la dânsul în vizită un apropiat al său de pe vremea seminarului teologic, Ştefan, episcopul Zicej, cu un Peugeot după ce au pornit să viziteze câteva localităţi din episcopie, vlădica Pavle a zis:
– Frate Ştefane, chiar ca e bun Wartburgul ăsta al tău!

Mercedes Patriarhul Pavle, după cum este cunoscut, a continuat să trăiască la fel şi după ce s-a mutat la Belgrad. Belgrădenii îl întâlnesc adesea pe stradă, în tramvai, în autobuz… Astfel, odată, pe când mergea singur, suind trotuarul străzii Regele Petru I, în care se afla sediul Patriarhiei, îl ajunse, cu un Mercedes ultimul răcnet, unul din preoţii cunoscuţi ai unei parohii arhicunoscute din Belgrad. A oprit automobilul şi a ieşit:
– Sfinţia Voastră, permiteţi-mi să vă conduc! Spuneţi numai încotro… Patriarhul a intrat în automobil, şi îndată ce s-au pus în mişcare, a întrebat:
– Spuneţi, părinte, al cui este automobilul acesta?
– Al meu, Sfinţia Voastră!
– Opriţi! – porunci Patriarhul, a ieşit, şi-a făcut semnul Crucii şi a zis preotului:
– Dumnezeu să vă aibă în pază!

Automobilele negre Fusese şedinţa Sfântului Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Sfinţia Sa se îndrepta, precum îi este obiceiul, la slujba de vecernie de la Catedrală. Când ieşi din Palatul Patriarhiei, zări parcate o mulţime de automobile mari, negre. Întrebă:
– Ale cui să fie atâtea automobile luxoase?
– Ale episcopilor noştri, Sfinţia Voastră! Au venit cu ele la şedinţa Sinodului -răspunse preotul care-l însoţea.
– O, vedea-i-ar Dumnezeu, cu ce ar fi mers dacă nu ar fi depus votul sărăciei?!

Dificultăţile diaconului În clădirea Patriarhiei adesea se repovesteşte dialogul Patriarhului purtat cu diaconul care-l însoţeşte peste tot, pe când plecau să facă slujbă în biserica de la Banovo brdo.
– Cum vom merge? Cu automobilul? – întrebă diaconul.
– Cu autobuzul! – răspunse Patriarhul cu hotărâre.
– E aglomeraţie, e înăbuşitor in autobuz, şi nici nu-i aproape…
– Mergem! – zise din nou scurt Sfinţia Sa.
– Dar… – mergând în urma Sa, diaconul avansă un argument nou, major – Sfinţia Voastră, este vară, multă lume merge la Ada Ciganlija [cel mai vestit ştrand], autobuzele sunt pline de lume despuiată. Nu e potrivit…
– Ştiţi, părinte – se întoarse Patriarhul Pavle – fiecare vede ceea ce doreşte!

Două măsline La masa de prânz în Palatul Patriarhiei mai mulţi episcopi, printre ei si Patriarhul Pavle. Printre altele, ajunse pe masă şi farfuria cu măsline. Toţi ştiu că Patriarhul ţine la ideea că organismului uman îi sunt optim necesare doar şase măsline. Dar vlădica Ştefan a apucat să ia opt măsline.
– Sfinţia Voastră, eu am luat cu două mai mult. Ce să fac?
– Acuma ţine ceea ce ai luat, iar mâine să iei cu două mai puţin – răspunse Patriarhul.

Mesaj către America Atunci când vlădica Pavle a devenit Patriarh, îşi aminteşte Slobodan Mileusnic, directorul Muzeului BOS, multe delegaţii şi numeroşi reprezentanţi din străinătate şi-au exprimat dorinţa să-l întâlnească pe Sfinţia Sa. A venit atunci şi ambasadorul destul de activ al Americii la Belgrad, Warren Zimmermann. Patriarhul l-a primit în Palatul Patriarhiei. Ambasadorul i-a transmis salutări şi felicitări în numele poporului american, în numele preşedintelui Americii şi în numele său personal. S-a purtat o convorbire oficială, protocolară şi în final ambasadorul a pus întrebarea:
– Cu ce am putea să vă ajutăm?
– Excelenţa Voastră, să nu ne puneţi piedici; cu aceasta ne veţi ajuta.

Reglarea conturilor Patriarhul ştie să facă multe treburi. Prin mănăstiri a deprins să coasă, să cârpească, să spele, să confecţioneze şi să repare încălţămintea, să lucreze pământul, să altoiască pomi, să lege şi să ferece cărţile, să repare clădiri şi diferite aparate şi anexe… Părintele patriarh din fire este un om harnic. Tot timpul lucrează câte ceva.
– „Şi când vine aici la mine în birou, dacă observă că ceva nu funcţionează cum ar trebui, dacă vede că uşa nu se închide bine, că undeva pătrunde ploaia, că lumina se întrerupe… el însuşi purcede să stabilească unde-i defectul, apoi zice: Haide să reparăm asta!…” – spune secretarul Sinodului BOS şi citeţul Sfinţiei Sale, Gradimir Stanic.
– „Dânsul se comportă peste tot ca un bun gospodar, nu numai aici la Patriarhie, ci şi în oricare mănăstire şi oricare biserică, oriunde s-ar afla…”. La mănăstirea „Blagoveştenie” din regiunea Ovcarsko-Kablarska, în care a fost călugărit, şi unde acum, în calitate de patriarh, se duce aproape în fiecare vară pentru câteva zile, pe când venea vremea să se întoarcă la Belgrad, chema pe egumenul Georgije pentru „a se socoti”:
– „Părinte Georgije, iată am petrecut cu voi aceste câteva zile. Toate, slavă lui Dumnezeu, au fost bune. Am locuit aici, am mâncat dimineaţa, am mâncat la prânz, iar toate astea costă, nu-i aşa?”.
– „Păi, aşa e, Sfinţia Voastră…”.
– „Dar şi eu v-am ajutat cu câte-ceva. Nu-i aşa, părinte Georgije?”.
– „Aşa e, Sfinţia Voastră, ne-aţi ajutat mult, de parca aţi fi venit aici să lucraţi, nu să vă odihniţi…”.
– „Pai să ne socotim: ţi-am reparat jgheabul, fereastra, robinetul, broasca de la uşă, ţi-am curăţat şi am proptit viţa de vie, am pingelit încălţămintea… Când le punem toate la socoteală, părinte Georgije, rezultă că voi trebuie să-mi plătiţi ceva mie!

Salariile Patriarhul Pavle a refuzat, de altfel, salariul. Dânsul primeşte doar pensia la care are dreptul ca fost episcop de Raska şi Prizren. Nevoile sale sunt modeste de tot, dat fiind că singur îşi coase mantia, singur îşi repară pantofii… Încă îi rămân bani din pensia aceea mică. Ce rămâne împarte săracilor sau donează în alte scopuri pentru binele obştesc.
A rămas de pomină reacţia dânsului din anul 1962, la solicitarea de atunci a unor episcopi să li se mărească salariile:
– „Dar de ce, de vreme ce nu suntem în stare să cheltuim nici ceea ce am avut până acum?!”.

Pentru Milos Crnjanski În acelaşi fel procedează Părintele Patriarh şi cu ceea ce primeşte în dar. Dacă primeşte material pentru mantie, îl păstrează până întâlneşte un călugăr sau preot care nu are posibilitate să cumpere. Atunci îi calculează cât are nevoie pentru a coase o mantie, şi-i dă exact atât, ca să mai rămână şi pentru alţii.
Renumitul istoric al literaturii Zika Stojkovic, care a colaborat cu vlădica Pavle, pe când acesta fusese episcop de Raska şi Prizren, la editarea operei capitale: „Monumentele din Kosovo”, i s-a plâns odată în Palatul Patriarhal că are greutăţi în a aduna bani pentru continuarea tipăririi seriei începute de Opere ale unuia din cei mai importanţi scriitori sârbi, Milos Crnjanski. Ascultându-l, Patriarhul se ridică, se duse până la patul său, ridică perna, luă de sub ea portmoneul, apoi scoase din el trei mii de mărci şi le întinse lui Stojkovic:
– „Iată, e contribuţia mea pentru tipărirea cărţilor lui Milos Crnjanski. Să vă fie de ajutor!”.

Economii Gradimir Stanic, care este directorul tipografiei patriarhale, relatează:
– „Dânsul îşi dactilografiază singur cărţile. Foile pe care le scrie aproape că nu au margini, iar distanţa dintre rânduri este cea mai mică posibilă. Evită să piardă timpul cu introducerea deasă a foilor în maşina de scris. Pe lângă aceasta, economiseşte hârtia; aşa s-a deprins, căci înainte vreme hârtia era foarte scumpă. Iar textele sale sunt atât de curate, încât la ele nu este nevoie de intervenţii înaintea tiparului.
Colaboratorii povestesc, de asemenea, că se ţine şi textual de versul din Rugăciunea Domnească: „…pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi…”. După ce ia masa, aduna cu atenţie orice fărâmitură, deşi are cine să strângă şi să facă ordine…

La „Semnul de întrebare” Un boem, care adesea petrecea timpul la cafeneaua cu denumirea „?”, în apropierea Patriarhiei, de câte ori îl vedea pe Patriarh, traversa în fugă strada, pentru a lua binecuvântare de la Sfinţia Sa. Iar odată îi zise:
– Sfinţia Voastră, noi doi suntem cei mai buni oameni din tot Belgradul acesta! La care Patriarhul replică:
– Suntem, dar după ce golim câteva pahare, nu mai suntem buni de nimic!

„Arătarea” Născătoarei de Dumnezeu S-a întâmplat ca în cabinetul Patriarhului, pe când acesta discuta cu un funcţionar al Patriarhiei, să dea buzna un om între două vârste, cu ochi mari şi cu privire înflăcărată. A început să explice că a trebuit să vină, deoarece are să comunice ceva important… Patriarhul l-a invitat să ia loc, să se mai liniştească. Iar acela începu atunci să povestească cum că în somn i s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu şi ce i-a spus…
Patriarhul l-a ascultat cu atenţie, apoi l-a întrerupt tăios:
– „Ascultaţi-mă, domnule. Eu sunt episcop de aproape cincizeci de ani, călugăr sunt, se înţelege, de şi mai mulţi ani, în fiecare zi slujesc Sfânta Liturghie; mie nici măcar un înger nu mi s-a arătat încă, iar Dumneavoastră vi s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu! Lăsaţi-o baltă, vă rog…”.

Ziarele şi anii lumina Pe vremea grea a războiului, după o întâlnire în cabinetul Patriarhului, pe când se hotăra asupra unor chestiuni în care nu era uşor să fie luate decizii, Sfinţia Sa, spre a glumi pe socoteala Sa, zise celor prezenţi:
– „Voi aţi crezut că o veţi scoate uşor la capăt cu mine. Credeţi că eu sunt slăbănog, de constituţie fragilă… Dar de fapt voi nu mă cunoaşteţi bine…”.
Se sculă şi de pe masa de lucru aduse nişte ziare, cu denumire sârbească, în care prin fotomontaj era reprezentat ca un războinic-superman, cu bombe şi muniţii la brâu.
– „Uitaţi-vă cum mă văd alţii, iar voi aţi crezut că sunt slab!”. Din întâmplare, tocmai atunci veni să-l fotografieze vestitul foto-reporter Vican Vicanovic. Pentru a realiza fotografia dorită, se adresă Patriarhului:
– Luminăţia Voastră… [în limba sârbă joc de cuvinte: Vasa svelosti – Sfinţia Voastră; Vasa svetlosti – Luminăţia Voastră].
La care Patriarhul replică:
– De vreme ce eu deja sunt lumină, la ce-ţi mai trebuie bliţul!?

(Jovan Janjic, „NIN„, preluat de săptămânalul de limbă sârbă „Nasa reč„, Timişoara, nr. 772 / 03.12.2004, pp. 24-25)

sursa: http://www.laurentiudumitru.ro/