Un monah statornic şi un egumen înţelept – Mesajul de condoleanţe al PF Daniel la slujba de înmormântare a părintelui Petroniu Tănase

23 Februarie, 2011 § Lasă un comentariu

Cu profundă tristeţe am aflat de trecerea din această viaţă a Părintelui Protosinghel Petroniu Tănase, apreciat şi cunoscut duhovnic plămădit pe pământ românesc, chemat să înfrumuseţeze prin viaţa şi înfăptuirile sale Grădina Maicii Domnului şi obştea Schitului Românesc Prodromu din Muntele Athos (Grecia), căruia i-a fost povăţuitor timp de peste 25 de ani.

Născut în localitatea Fărcaşa din judeţul Neamţ la data de 23 octombrie 1916, Părintele Petroniu a fost luminat încă din tinereţile sale de dorul după viaţă monahală. A intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, unde a fost călugărit la data de 22 septembrie 1942. De la Neamţ a fost chemat la Mănăstirea Antim din Bucureşti unde şi-a continuat formarea intelectuală, absolvind Facultatea de Teologie Ortodoxă, urmând apoi şi cursuri de Matematică şi Filosofie. În anul 1947 a fost hirotonit ieromonah pe seama Catedralei Patriarhale din Bucureşti şi apoi trimis profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ, la catedra de Omiletică, Catehetică şi Pedagogie. În anul 1952 îl însoţeşte pe Arhimandritul Cleopa Ilie, devenit stareţ al Mănăstirii Slatina (judeţul Suceava), formând aici o adevărată Academie Duhovnicească recunoscută în acea vreme. A urmat o perioadă grea pentru călugărul misionar care a suferit din pricina regimului totalitar, fiind nevoit să plece de aici în anul 1959. Cu mult curaj şi acelaşi zel faţă de Biserica Mântuitorului Hristos, cu aceeaşi nestinsă dragoste pentru viaţa monahală, se retrage în obştea Mănăstirii Sihăstria în anul 1964, unde a vieţuit până în anul 1978, când şi-a îndreptat paşii spre Schitul Românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos, după şapte ani fiind ales egumen de părinţii din obşte pentru alesele sale virtuţi de monah înţelept, harnic şi rugător.

Părintele Petroniu rămâne în conştiinţa Bisericii noastre ca un monah statornic, un egumen înţelept şi iscusit mânuitor al condeiului. Cărţile sale Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie Românească, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Bine eşti cuvântat, Doamne, Ușile pocăinței sunt preţioase comori ale spiritualităţii româneşti în care părintele Petroniu a adunat cu multă râvnă în suflet tezaur de trăire şi simţire ortodoxă românească, lumină şi sfântă nevoinţă.

Prețuind în chip deosebit minunata lucrare a părintelui Petroniu Tănase în ogorul Domnului pe tărâm duhovnicesc şi cărturăresc, precum şi bogata sa activitate gospodărească, înălțăm stăruitoare rugăciune către Hristos Domnul Cel Înviat din morţi să odihnească sufletul său în lumina cea neînserată a Împărăţiei Cerurilor, unde drepţii ca luminătorii strălucesc, să mângâie obştea Schitului Prodromu şi pe toţi cei care l-au cunoscut şi preţuit.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

sursa: Agentia de stiri Basilica

Anunțuri

Patriarhul României a sosit în capitala Moldovei

13 Octombrie, 2010 § Lasă un comentariu

Preafericitul Părinte Daniel și-a început astăzi vizita canonică în Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a ajuns pe Aeroportul Internațional din Iași la ora 12:40 și a fost întâmpinat de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Vasilios, Mitropolitul Elasonei, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și de PS Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. La aeroport au mai fost prezenți consilieri de la Centrul eparhial Iași, părinți protopopi, autorități locale și județene și credincioși. Coloana oficială s-a îndreptat apoi către Catedrala mitropolitană din Iași unde, Părintele Patriarh a fost așteptat de sute de pelerini care au venit la Iași să ia parte la hramul Sfintei Parascheva. Preafericitul Daniel s-a închinat moaștelor Sfintei Parascheva și Sfântului Maxim Mărturisitorul, aflate sub baldachinul împodobit cu flori, lângă Catedrala mitropolitană din Iași. În aplauzele oamenilor aflați pe esplanada din fața Catedralei, Patriarhul Bisericii noastre a intrat în sfântul lăcaș. Aici, PS Corneliu, Episcopul Hușilor, a oficiat o slujbă de Te Deum pentru PF Daniel.

La final, Înalt Preasfințitul Părinte Teofan a adresat un cuvânt de bun-venit în care a vorbit despre legăturile Preafericitului Părinte Daniel cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei. “Întru numele Domnului, PF Daniel revine acasă în Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Întru numele Domnului, ierarhii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, viețuitorii sfintelor mănăstiri, preoții din parohii, ostenitorii în așezămintele bisericești și poporul drept-credincios din Moldova primesc cu dragoste pe Patriarhul lor, rugându-L pe Dumnezeu să-L aibă în iubirea milostivirii Sale. Întru numele Domnului, Părintele Patriarh Daniel vine să slujească Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iași, vine să se închine moaștelor Sfintei Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei“, a spus IPS Teofan care a mai amintit câteva cuvinte despre activitatea Întâistătătorului Bisericii noastre din vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Părintele Patriarh Daniel a vorbit în continuare despre modelul pe care îl reprezintă Sf. Parascheva și Sf. Maxim, care sunt cinstiți în mod deosebit la Iași în aceste zile. “Una din marile dăruiri ale harului Preasfintei Treimi sunt sfinții, care se împărtășesc din sfințenia lui Dumnezeu și devin luminători în Biserică pentru veacuri. Biserica Ortodoxă prăznuiește Duminica Tuturor Sfinților, ca primă duminică după Pogorârea Sfântului Duh și nu la începutul lunii noiembrie, așa cum se întâmplă în altă parte. Roadele lucrării Duhului Sfânt în Biserică sunt tocmai sfinții, care Îl mărturisesc și Îl preamăresc pe Hristos prin felul lor foarte bogat de a exprima lucrarea sfințeniei lui Dumnezeu în fiecare persoană umană. În mod deosebit, în aceste zile cinstim pe Sf. Cuv. Parascheva pentru că este hramul ei dar și pe Sf. Maxim Mărturisitorul, care este considerat ca cel mai mare teolog al epocii bizantine. Sf. Maxim Mărturisitorul a fost unul din cei mai erudiți oameni din timpul său. El are în comun cu Sf. Cuv. Parascheva monahismul smerit și erudit. Faptul de a avea doi rugători, Sf. Maxim, din sec. al VII-lea, și Sf. Parascheva, din sec. al XI-lea, ne îndeamnă și pe noi să înmulțim rugăciunea să ne întărim credință, într-o vreme de mult relativism și delăsare“, a explicat Patriarhul României, care a apreciat faptul că la Catedrala mitropolitană din Iași au continuat lucrările de reconsolidare începute în urmă cu zece ani, în vremea arhipăstoririi Preafericirii Sale ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

sursa: doxologia.ro

PF Daniel va veni la Hramul Sfintei Parascheva din acest an

12 Octombrie, 2010 § Lasă un comentariu



BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE, ne informează:

În perioada 13-17 octombrie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va efectua o vizită canonică în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan.

Momentul principal al vizitei îl constituie participarea Patriarhului României la sărbătoarea Cuvioasei Parascheva ale cărei sfinte moaşte se păstrează în catedrala mitropolitană din municipiul Iaşi.

Joi, 14 octombrie 2010, orele 9.15, cu ocazia sărbătorii Cuvioasei Parascheva, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, pe un podium amenajat la intrarea în Catedrala mitropolitană.

Vineri, 15 octombrie 2010, orele 10.00, va avea loc festivitatea decernării titlului de Doctor Honoris Causa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de către Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Evenimentul se va desfăşura în aula Mihai Eminescu a universităţii ieşene.

Sâmbătă, 16 octombrie 2010, orele 10.00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia o slujbă de pomenire a părintelui ieromonah Paisie Olaru la mormântul său din cimitirul mănăstirii Sihăstria cu prilejul a 20 de ani de la trecerea lui la Domnul. Părintele Paisie Olaru a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi duhovnici ai mănăstirii Sihăstria, vatră monahală unde Părintele Patriarh Daniel a intrat în monahism în anul 1987.

Duminică, 17 octombrie 2010, orele 8.45, Patriarhul României va oficia slujba de resfinţire a bisericii mănăstirii Golia şi Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

În cursul după-amiezii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va vizita spitalul Providenţa al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi locul pe care va fi construită biserica cu hramurile Sfântul Maxim Mărturisitorul şi Sfântul Grigorie Palama din cartierul Munteni–Copou, precum şi pictura capelei Seminarului teologic Sfântul Vasile cel Mare din municipiul Iaşi.

sursa: basilica.ro

Mesajul de condoleante a PF Daniel la moartea patriarhului sârb

18 Noiembrie, 2009 § Lasă un comentariu

Înalt Preasfinţitului Părinte Amfilohie,

Mitropolit de Muntenegru – Litoral,

Preşedintele interimar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe

Înalt Preasfinţia Voastră,

Cu profundă durere creştinească am primit vestea trecerii din această lume, în dimineaţa zilei de duminică, 15 noiembrie 2009, a Preafericitului Părinte Pavle, Patriarhul Serbiei, păstor înţelept şi duhovnicesc timp de peste cinci decenii, dintre care ultimii 19 ani ca patriarh.

Moartea sa reprezintă un moment de tristeţe nu doar pentru întreaga Biserică Ortodoxă Sârbă, ci şi pentru noi, cei care l-am întâlnit personal de mai multe ori.

Rugăm pe Hristos Domnul, Cel pe Care L-a slujit de-a lungul vieţii sale, adesea în condiţii grele pentru Biserica Ortodoxă Sârbă, să îi odihnească sufletul împreună cu drepţii şi cu sfinţii Săi slujitori.

În numele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi al nostru personal, exprimăm frăţeşti condoleanţe pentru întreaga Biserică Ortodoxă Sârbă şi ne rugăm Preasfintei Treimi să o păstreze în unitatea şi iubirea lui Iisus Hristos, Arhiereul veşnic şi Capul Bisericii.

Veşnica lui pomenire!

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

sursa: ziarullumina.ro

Inmormantarea Parintelui Teofil Paraian

2 Noiembrie, 2009 § Lasă un comentariu

Ierarhi, preoţi şi mii de credincioşi şi-au luat rămas-bun şi au înălţat rugăciuni către Dumnezeu pentru părintele Teofil Părăian, sâmbătă, 31 octombrie 2009, în mănăstirea sa de metanie, Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus. La această mănăstire, din 1953, părintele Teofil s-a rugat ani de-a rândul pentru neamul creştinesc, a spovedit zi şi noapte şi i-a binecuvântat pe toţi. Părintele Teofil Părăian a trecut la cele veşnice în noaptea de miercuri spre joi (29 octombrie), la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, după o suferinţă de câteva luni. « Read the rest of this entry »

Patriarhia Romana: Legalizarea transforma prostitutia in sclavie motivata financiar

23 Septembrie, 2009 § 1 comentariu

Patriarhia Romana a respins miercuri, in mod oficial si statutar, propunerea privind legalizarea prostitutiei formulata marti de Comisia prezidentiala pentru analiza riscurilor sociale si demografice, sustinand ca aceasta masura ar agrava problema, transmite Agerpres. « Read the rest of this entry »

Where Am I?

You are currently browsing entries tagged with PF Daniel at Cidade de Deus.