Biserica Ortodoxa Romana si puterea politica in perioada comunista

8 Februarie, 2010 § 3 comentarii

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – filiala Iaşi va organiza în perioada 9 – 13 februarie 2010 un ciclu de conferinţe având ca temă Biserica Ortodoxă Română şi puterea politică în perioada comunistă”.

Astfel, marţi 9 februarie, începând cu ora 18:00, va avea loc conferinţa „Comunismul – o religie atee” avându-l ca invitat pe Lect. Univ. Dr. Radu Preda, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, director fondator al Institutului Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale şi Interreligioase (INTER). Domnul Preda este de asemenea membru al în staff-ul Forumului European al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă (Bruxelles).

Miercuri 10 februarie, începând cu ora 18:00, se va proiecta filmul documentar „De ce nu canonizăm martirii anti-comunişti?” – o producţie TVR semnată de Rafael Udrişte.

Cea de a doua conferinţă va avea loc joi, 11 februarie de la ora 18.00. Titlul conferinţei va fi „Biserica şi Securitatea”, avându-l ca invitat pe Lect. Univ. Dr. George Enache, membru CNSAS şi lector la Facultatea de Istorie din Galaţi

Cea de a treia conferinţă „File din Patericul Închisorilor: Valeriu Gafencu” va avea loc vineri, 12 februarie de la ora 18.00. Conferenţiar va fi Monahul Moise, de la Mănăstirea Oaşa – judeţul Alba, autorul cărţii „Valeriu Gafencu – sfântul închisorilor”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007.

Toate conferinţele se vor desfăşura în Aula „Mihai Eminescu” din corpul A al Universităţii „Al. I. Cuza” – Iaşi.

Povestea unui stareţ ortodox spusă de un pastor luteran

6 Februarie, 2010 § Lasă un comentariu

Richard Wurmbrand este un nume încă puţin cunoscut în România. În schimb, cei care au ales calea exilului înainte de 1989 cunosc notorietatea de care se bucură în lume pastorul luteran născut în România, din părinţi evrei, ulterior convertit la creştinism. Organizaţia creată de el, „Misiunea creştină pentru lumea comunistă“, actuala „Vocea martirilor“, a fost şi este una dintre cele mai importante şi influente pe plan mondial, în investigarea şi denunţarea abuzurilor la adresa libertăţii de credinţă în diverse state ale lumii.

Plecat în 1965 în Occident, Richard Wurmbrand a dat mărturie despre cei pe care i-a întâlnit în temniţele comuniste şi care, indiferent de confesiune, L-au mărturisit pe Hristos. Printre ei, foarte mulţi ortodocşi. Una dintre poveştile cele mai impresionante pe care pastorul Wurmbrand le-a transmis lumii este cea a stareţului Mănăstirii Tismana Gherasim Iscu.


Despre părintele Gherasim Iscu s-a scris mult în ultimii 20 de ani. Din acest motiv, nu vom insista, în cele ce urmează, decât pe acele elemente definitorii ale efigiei sale, lăsând loc mai apoi mărturiei pastorului Wurmbrand.

Un moldovean printre olteni

Gherasim Iscu s-a născut la 21 ianuarie 1912 în comuna Poduri, judeţul Bacău. Deşi moldovean, el şi-a legat cel mai mult din existenţa sa monahală de Oltenia. A devenit călugăr la Mănăstirea Tismana, cu sprijinul acesteia a urmat cursurile Seminarului monahal de la Cernica, pe care le-a absolvit în 1935 ca şef de promoţie, şi tot la Tismana a fost hirotonit ieromonah în 1936.

Pentru vrednicia sa, a fost numit de episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului stareţ la Mănăstirea Arnota, cu misiunea de a reface clădirile distruse de incendiu şi a reînvia activitatea spirituală.

La sfârşitul anului 1939, părintele Gherasim a plecat la Seminarul monahal de la Cernica, în postul de bibliotecar-contabil. A trăit alături de profesorii şi seminariştii de aici frământările prin care a trecut România în perioada 1940-1941. Bănuit de simpatii legionare, deşi a refuzat să se înscrie în Mişcare, Gherasim Iscu a fost anchetat de agenţii regimului Antonescu, care au constatat neamestecul părintelui în treburi de ordin politic.

Apostolat în Transnistria şi în Oltenia

Revenit în Oltenia, el răspunde chemării mitropolitului Nifon Criveanu ca preoţii şi monahii eparhiei să plece în Transnistria, pentru a sprijini renaşterea vieţii religioase în acest teritoriu devastat de război. Părintele Iscu a activat în Transnistria timp de un an (aprilie 1942- aprilie 1943). În acest timp, a slujit la catedrala din oraşul Balta, a contribuit la înfiinţarea Mănăstirii Berşad (unde a fost şi stareţ), a înfiinţat schitul Păsăţel din judeţul Râbniţa, unde a activat, ca mulţi alţi preoţi misionari, şi ca învăţător şi profesor de religie. Deşi cunoştea că misiunea sa este pe termen limitat, părintele s-a străduit să înveţe limba ucraineană pentru a putea sluji şi predica şi în graiul majorităţii locuitorilor din Transnistria şi şi-a luat foarte în serios misiunea care a fost cerută preoţilor români în Transnistria, anume aceea ca ei să reprezinte simbolurilor gândurilor de pace al autorităţilor române pentru locuitorii acestei regiuni, aceştia netrebuind să se simtă ca sub o ocupaţie. De aceea, cu toate riscurile, părintele Iscu a înfruntat adesea autorităţile române din provincie, tentate să facă diverse abuzuri.

Revenit în ţară, părintele Iscu primeşte sarcina de a fi stareţ a marii lavre a Tismanei, într-o perioadă foarte grea din existenţa acesteia. În anii războiului, aici a fost un lagăr pentru legionari şi a fost adăpostit tezaurul Băncii Naţionale. După sfârşitul războiului, Tismana a devenit unul din centrele de îngrijire a orfanilor şi a refugiaţilor din calea foametei din Moldova.

Arestarea, condamnarea şi sfârşitul

În septembrie 1948, părintele Gherasim a fost arestat. Motivul arestării a fost solicitarea adresată lui de gruparea anticomunistă, condusă de generalul Ioan Carlaonţ şi de Radu Ciuceanu, de a instala o staţie de emisie-recepţie la Mănăstirea Tismana. Deşi Gherasim Iscu a refuzat montarea staţiei, pentru a evita implicarea mănăstirii în acţiuni de natură a atrage represiuni din partea puterii comuniste, activitatea sa din Transnistria, deja o piatră de moară, şi prezenţa activă în viaţa bisericească din Oltenia au fost elemente care au „ajutat“ la arestarea sa.

Părintele Iscu a fost condamnat prin sentinţa 928/21 iunie 1949 la 10 ani de temniţă grea, deşi la anchetă, în ciuda nenumăratelor bătăi, a refuzat să recunoască ce-i cereau anchetatorii.

A fost deţinut la Aiud şi Piteşti, apoi a fost trimis să muncească la Canal. Bolnav de TBC pulmonar, ulcer cavernos şi TBC intestinal, părintele Iscu a fost trimis, din „mila“ autorităţilor, la penitenciarul-spital de la Târgu Ocna, unde a murit la 26 decembrie 1951. Despre aceste ultime clipe ale părintelui Iscu ne vorbeşte în amintirile sale pastorul Wurmbrand.

Amintiri negre de la Canal

„Stareţul Iscu vorbea câteodată despre lagărele de sclavi de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde mii de oameni mureau din cauza foamei şi a maltratărilor.

Canalul fusese început sub presiunea ruşilor, care vedeau în el un mijloc mai eficient decât cele deja existente de a scoate mai repede produsele româneşti din ţară… Planul înghiţea nesăţios toate resursele României şi, între 1949 şi 1953, zeci de mii de deţinuţi politici şi de drept comun au muncit pentru a-l construi.

Stareţul fusese la Poarta Albă, una dintre coloniile de detenţie de pe traseu. Douăsprezece mii de oameni, care locuiau în barăci dărăpănate, înconjurate de sârmă ghimpată, trebuia să sape cu mâna opt metri cubi pe zi. Ei împingeau roabe pe pante prăpăstioase sub ameninţarea bătăii gardienilor. Iarna, frigul ajungea la – 25 C, iar apa adusă în butoaie îngheţa bocnă. Bolile bântuiau. Mulţi deţinuţi se duceau anume în zonele interzise din jurul lagărelor, ca să fie împuşcaţi.

Conducerea „brigăzilor“ era încredinţată celor mai brutali criminali, care erau plătiţi cu hrană sau ţigări în funcţie de rezultatele obţinute. Cei închişi pentru credinţa lor fusese adunaţi într-o aşa-zisă „brigadă a hoţilor“. Aici, dacă cineva îşi făcea semnul crucii, era bătut. Nu exista zi de odihnă, nici Crăciun, nici Paşte…

Despre virtuţile pocăinţei şi puterea iertării

Stareţul Iscu avea zilnic accese de tuse, din ce în ce mai lungi. Trupul lui, vlăguit de ani întregi de foame şi de muncă la Canal, era zdruncinat de crize groaznice. Zăceam neputincioşi şi priveam cum moare. Câteodată nu-i recunoştea pe prietenii care veneau să-l ajute. Când era conştient, şoptea ore în şir rugăciuni şi găsea întotdeauna cuvinte de consolare pentru alţii…

Patul meu era între al stareţului şi al tânărului Vasilescu, alt fel de victimă a Canalului. Vasilescu, condamnat de drept comun, fusese repartizat la brigada preoţilor. Îi bătea până cădeau în nesimţire. Dar, cine ştie de ce, colonelul Albon îl luase la ochi şi fusese la rândul lui bătut atât de crunt, încât era şi el pe moarte. Tuberculoza lui avansase mult.

Vasilescu avea o faţă pătrată, cu trăsături aspre şi un păr negru, creţ, care-i cădea pe frunte. Fusese ahtiat după cele ce i se păreau a fi bucuriile vieţii, ca să poată duce un trai aşezat, mulţumindu-se cu o ocupaţie stabilă. Avusese o viaţă grea. Era asemenea ucigaşului din Macbeth – „unul pe care nenorocirile şi loviturile vieţii l-au măcinat într-atâta, încât ceea ce făptuia îl lăsa rece: el arunca o sfidare lumii“.

– Odată ce ai ajuns în lagărele acelea, faci orice ca să ieşi de acolo. Orice! Iar Albon mi-a spus că, dacă voi face şi eu ce-mi va cere el, voi fi eliberat, ne-a relatat Vasilescu. El n-avusese alte nevoi decât o haină şi o fată pe care s-o ducă la dans, iar partidul îi dăduse să aleagă: să se alăture fie celor supuşi la cazne, fie torţiona-rilor.

Acum, Vasilescu regreta toate acestea şi-şi plângea singur de milă. Îmi povestea mereu grozăviile pe care le săvârşise la Canal. Nu-l cruţase nici pe stareţ. Era vizibil că se afla pe moarte şi încercam să-i aduc puţină consolare, dar el nu-şi găsea liniştea. Într-o noapte s-a trezit gâfâind, respirând greu.

– Domnule pastor, eu mă duc, a zis. Vă rog, rugaţi-vă pentru mine!

A mai dormitat şi s-a trezit din nou, strigând:

– Cred în Dumnezeu! Pe urmă a început să plângă.

În zori, abatele Iscu a chemat lângă el doi deţinuţi şi le-a cerut să-l ridice în picioare.

– Sunteţi prea bolnav ca să vă vindecaţi, au spus ei.

Toţi cei din cameră s-au pus în mişcare.

– Ce se întâmplă? Ce vrea să facă? întrebau. S-o facem noi!

– Nu puteţi voi face asta, a zis el. Daţi-mă jos din pat!

L-au sprijinit, ridicându-l.

Stareţul s-a aşezat lângă tânărul care-l torturase şi i-a pus cu blândeţe o mână pe braţ.

– Linişteşte-te, i-a spus pe un ton consolator. Eşti tânăr. Nu ţi-ai dat seama ce faci.

Cu o zdreanţă a şters sudoarea de pe fruntea tânărului.

– Te iert din toată inima şi la fel cu mine şi ceilalţi creştini. Iar dacă noi te iertăm, cu siguranţă că Domnul Hristos, Care-i mai bun decât noi, te va ierta şi El. Se va găsi şi pentru tine un loc în cer.

A primit spovedania lui Vasilescu şi i-a dat sfânta împărtăşanie, după care a fost ajutat să ajungă la patul său.

În timpul nopţii, atât stareţul, cât şi Vasilescu au murit. Cred că s-au dus în Rai ţinându-se de mână.“

(Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, Editura Stephanus, 2007, pp. 112-117)

autor: George Enache

sursa: ziarullumina.ro

Crăciunul în temniţe

30 Decembrie, 2009 § Lasă un comentariu

Din mulţimea de oameni care au trecut prin infernul închisorilor comuniste, puţini au avut ocazia şi puterea să mărturisească pentru cei de azi tragediile de care au avut parte. Cu atât mai mult mărturiile acestora sunt preţioase, cu cât nici un dosar al Securităţii nu consemnează durerea, dar şi măreţia suferinţelor din temniţă.

Citind aceste mărturii, observăm, dincolo de diversitatea lor inerentă, două elemente care-i preocupă pe toţi cei care au cunoscut experienţe carcerale: controlul asupra timpului şi căutarea unei căi de a ieşi din cotidianul sordid şi oribil al închisorii. « Read the rest of this entry »

Traian Braileanu: Teoreticianul fundamentarii metafizice a sociologiei

14 Februarie, 2009 § 5 comentarii

de Cezarina Barzoi, Ionut Baias

O personalitate mai putin cunoscuta publicului, dar care a avut o atitudine de exceptie in temnitele comuniste.

Traian Braileanu Foto: Hotnews

Refuza catedra oferita de Universitatea din Viena pentru a veni in tara

Traian Braileanu se naste la 14 septembrie 1882 in comuna Balca, judetul Suceava, intr-o familie de dascali romani. Inca de pe bancile gimnaziului – pe care il sfarseste la Radauti – a fost remarcat pentru puterea inteligentei lui. Si-a facut studiile universitare la Cernauti (doctorat 1908), licentiat al Facultatii de Filosofie din Cernauti si Viena unde a audiat cursuri de flosofe moderna (in special despre Kant; e unul din principalii traducatori romani ai filosofului german), si cursuri de Drept (in special de Drept Roman).

Renumitul profesor de la Universitatea din Cernauti, Richard Wahle, autor de valoroase lucrari de filosofie, l-a considerat pe Traian Braileanu cel mai talentat elev al sau din tot cursul carierei lui. In 1919 Consiliul profesoral al Universitatii de la Viena i-a oferit o catedra de filosofie, pe care o refuza si revine in tara.

Se casatoreste cu o romanca din Bucovina, Ecaterina Sileon, cu care intemeiaza o numeroasa si fericita familie. Este profesor la Liceul „Aron Pumnul”. Curand, ajunge fost profesor de Sociologie, Politica si Istoria Filozofiei la Universitatea din Cernauti intre anii 1920-1940, unde studentii il numeau Socrate. Devine decan al Facultatii de Litere si Filosofie din aceeasi localitate, membru al Academiei de Stiinte Politice de pe langa Columbia University din New York.

Gandirea sociologica. Unul dintre cei mai mari sociologi ai Romaniei

Este cunoscut ca unul dintre cei mai mari sociologi ai Romaniei, facand scoala sociologica la Cernauti; a desfasurat o bogata activitate publicistica. Teoretician al nationalitatii in sociologie, Traian Braileanu a initiat infiintarea Grupului Iconar la Cernauti, in 1931 (membrii marcanti: Mircea Streinul, Ion Rosca, George Drumur s.a.), iar intre anii 1935-1940 a fost Directorul revistei Insemnari Sociologice din acelasi oras; a condus la Sibiu (refugiat din Bucovina ocupata de bolsevici) revista Inaltarea (1940-1941). Ideea desavarsirii nationale – in perspectiva mantuirii  – este in centrul preocuparilor sale.

Statul national, spune Braileanu, este forma ideala de convietuire umana si repezinta incheierea unei evolutii in care se face trecerea de la starea nedeslusita a unei natiuni la o lamurire a personalitatii ei. Crearea Statului National Roman, dupa unirea teritoriala, trebuie sa inceapa cu procesul de nationalizare al paturii conducatoare. El vede in fiecare familie o citadela a patriei.

Ministru al Educatiei Nationale, Cultelor si Artelor (1940-1941)

Lagarul de la Targul Jiu azi Foto: Hotnews

Preocupat de soarta tarii intregite este activ pe plan politic, luptand alaturi de personalitatile care au pus bazele Romaniei Mari, maresalul Alexandru Averescu si istoricul Nicolae Iorga. In anii ’30 se alatura tinerei formatiuni Legiunea Arhanghelul Mihail fiind numit membru al Senatului Legionar, inca de la constituirea acestui for de conducere, in 1929. Participa la Congresul Asociatiei Studentesti Crestine „Stefan cel Mare” (14-16 Septembrie 1929), de la Manastirea Putna, tinut sub presedintia lui Andrei C. Ionescu (al doilea congres al studentimii romane tinut la Putna, dupa cel din 1871, organizat de Iacob Negruzzi, Mihai Eminescu si Ion Slavici), unde rosteste o cuvantare despre problema dictaturii.

La 1 Mai 1936, se deschide tabara de munca legionara de la Radauti, sub conducerea profesor Traian Barileanu, in care se construieste o Biserica, care este inchinata Arhanghelul Mihail (patronul Legiunii). Este ales parlamentar pe listele Partidului Totul Pentru Tara in decembrie 1937.

Apartenenta la Miscarea Legionara ii aduce in postura de ministru al Educatiei Nationale, Cultelor si Artelor (1940-1941), unde isi alege colaboratori ca: Secretar General, sociologul Traian Herseni, cel mai bun elev al Profesorului Gusti, sau directori generali in diferitele ramuri ale invatamantului: Vasile Bancila, filosoful noii generatii, si Ion Ionica sociolog si scriitor.

In aceasta demnitate publica duce o deosebita activitate: Avand o conceptie de nivel european in calificarile ce le cerea profesorilor universitari (pe langa titluri si cursuri, sa aiba lucrari de specialitate, cu alte cuvinte: sa fie savanti), a numit Comisiunile de restructurare ale Universitatilor, formate din profesori universitari, care aveau misiunea sa examineze situatia fiecarui profesor si sa propuna indepartarea celor care nu corespundeau profesional si moral.

Prigoana dupa prigoana

Dupa 23 Ianuarie 1941, Traian Braileanu a fost arestat impreuna cu toti demnitarii legionari care au putut fi prinsi si incarcerati. A patimit sase luni in celulele Serviciului Secret de la Malmaison. La proces Traian Braileanu a avut o tinuta demna. In pauze, acuzatii si avocatii apararii se strangeau in jurul lui, sorbindu-i cuvintele. Cand i-a venit randul la integoratoriu, presedintele, instruit asupra cazului sau, l-a intrebat fara prea mare interes:

„Dar dumneata ce cauti aici?”. Profesorul a improvizat un mic discurs: „Am facut o comparatie. Mi-e rusine sa o spun. Unii elevi m-au asemanat cu Socrate. Socrate era un mare filosof grec care s-a straduit sa invete adevarul pe compatriotii lui. Totusi, atenienii l-au condamnat la moarte. Nu vreau sa ma compar cu el, dar cam asta e si situatia mea”.

Cum nu i s-a gasit nici un pretext serios si bun de a fi transformat in cap de acuzatie pentru „rebeliune”, a fost trecut in lotul celor destinati sa fie achitati. Dar in 1943 este internat in lagarul de la Targu Jiu, iar in 1946 a fost arestat de regimul comunist.

Neavand ce reprosa (ideologic si comportamental) profesorului Braileanu, inculpat in „procesul marii tradari” intentat lui Ion Antonescu si colaboratorilor sai (ca fost ministru al educatiei), ura crancena a comunistilor atinge apogeul in editorialul nesemnat intitulat „Chipurile lor…”, din Scanteia (9 mai 1946), prin batjocorirea verbala a celor incriminati: Traian Braileanu este „stors, desarticulat, cu chelia semanata de peri carunti, teposi, ca o perie tocita, cu gura stirba (din cauza presiunii psihice si a conditiilor de detentie a ajuns in acel hal, n.n.) din care cuvintele ies inconsistente, gelatinoase.

Condamnat la munca silnica pe viata. Este asasinat in chip bestial.

Penitenciarul Aiud - vedere de ansamblu

Astfel, este invinuit de „dezastrul tarii” si condamnat la munca silnica pe viata. Este depus la inchisoarea Aiud. Nu rezista conditiilor de detentie (si pentru ca avea 65 de ani), murind la scurt timp, fiind asasinat in chip bestial prin exterminare fizica la 10 Iulie 1947 (alte surse dau ca data a decesului 3 octombrie).

Trupul neinsufletit este inmormantat la Cimitirul Sfanta Vineri din Bucuresti; altfel, moastele sale ar fi zacut necunoscute alaturi de ceilalti martiri din temnita Aiudului. Memoria nu i-a fost insa uitata,  numeroase lucrari fiindu-i reeditae, profesorul Ilie Badescu, in Istoria sociologiei, considerandu-l cel mai mare sociolog roman.

A mai murit un camarad
Profesorului Traian Braileanu

A mai murit un camarad inchis la Zarca
si iarasi plange luna printre nori,
se leagana pe ape-n bocet arca
durerii noastre – plins, de-atatea ori.

Sunt fara grai si ni s-au dus de mult cocorii,
pe cerul nostru linistea-i blestem,
un Crist sta rastignit, voind priporii
sa nu fim niciodata cum suntem.

O raza, insa, de speranta: Paradisul
in ganduri ne-au fost vreri si amagiri,
ne-am multumit cu resemnarile, cu visul
atator asteptari si ne-mpliniri.

N-am fost viteji, dar n-am fost nici nevolnici, Doamne;
topit-am in credinta orice chin,
durutu-ne-au mai mult acele toamne
ce-au sangerat in minti, sub baldachin.

N-am fost eroi, nici sfinti, dar noi deschis-am poarta
sa fie neamul cremene si scut,
noi singuri sa ne facem sfanta soarta
asa cum in parjol ne-am cunoscut.

Un camarad ne-a parasit la Zarca veche,
cand luna printre gratii mai plangea,
din cerul nostru stramt, fara pereche,
s-a prabusit navalnic inc-o stea;

e steaua care da curajul si se-nchina
deschiselor celule inapoi;
ca vom avea si aer si lumina
si n-om muri in planset de turtoi.

Ne vom ruga urcand in branci – un veac se frange -,
pamantul tarii-n raiuri sa-l mutam,
caci steaua, ca o lacrima de sange,
cazuta e; macar sa n-o uitam.

A mai murit un camarad la Zarca-zarca,
suntem inca tarati pe-acelasi drum,
ani multi ne dor si poticnim, de parca
ne-am fi nascut din volbura si scrum.

Nu-i sacra voia ce din scancete ne doare,
nu-i moartea un prilej de intristari;
sa treaca noaptea, sa murim in soare
pe rugul fericitelor iertari.

Iar de va fi sa fim uitati – un stalp taciune -,
si fara cruci; in leganat de brazi
va fi atunci a noastra rugaciune,
un recviem prin scrasnetul de azi.

Vasile Blanaru Flamura – Din vol. Crini printre zabrele, Ed. SEPCO, Colectia ICONAR, Bucuresti, 2000.

Opera

OPERA:
I) Scrierile lui Traian Braileanu
a) Carti
1). Lucrari de sociologie stiintifica
Introducere in Sociologie. Editura librariei Ostasul Roman (Anton Rosca), Cernauti, 1923.
Sociologie generala. Tipografia Mitropolitul Silvestru, Cernauti, 1926.
Ethik und soziologie. Ein Beitrag zur Lösung des problems – individuum und Gesellschaft -. Tipografia Mitropolitul Silvestru, Cernauti, 1926.
Politica. Tipografia Mitropolitul Silvestru, Cernauti, 1928.
Istoria teoriilor sociologice. (Universitatea Regele Carol II, Cernauti. Facultatea de filosofie si litere. Curs editat de Iosif V. Antohi, student anul IV (filosofie), Cernauti, 1937, multiplicat. 623 pag.
Statul si comunitatea morala. Editura Insemnari Sociologice, Cernauti, 1937. Tipografia Mitropolitul Silvestru. 68 pag. Editia a II-a: Tipografia : Universul, Bucuresti.
Teoria comunitatii omenesti. Institutul de Arte Grafice Cugetarea, P. C. Georgescu-Delafras, Bucuresti, 1941. 639 pag.

b) Studii si articole in periodice, cu exceptia revistei Insemnari Sociologice
Cultura si Politica. In: Junimea Literara, Cernauti, XI (1915), Nr. 4-5, pag. 96-106.
Soziologie und Politik. In: Archiv für systematische Philosophie und Soziologie, Berlin, XXI (1928), pag. 317-336.
Soziologie in Rumänien. In: Kölner Vierteljahreshefte für Soziologie, V (1925/26), Heft 4, pag. 491-495. (Verlag von Duncker & Humboldt: München und Leipzig).
L’Etat et la comunité morale (Essai philosophique). In: Revue Internationale de Sociologie, Paris, 39, Nr. VII-VIII (Juillet-Aôut), 1931, pag. 341-373.
Filosofia sociala a lui Vasile Conta. In: Revista de Pedagogie, II, Cernauti, 1932.
Originele Metafizicei. Incercare asupra temeiurilor metafizice ale sociologiei. In: Revista de Pedagogie, II, Cernauti, 1932.
Sociologia lui T. G. Masaryk. In: Revista de Pedagogie, III, Cernauti, 1933. Reprodus in: Istoria teoriilor sociologice de Traian Braileanu, curs editat de Iosif V. Antohi, Cernauti, 1937, pag. 515-550.
Fundamentarea biologica a sociologiei si importanta ei pentru teoria si practica pedagogica. In: Revista de Pedagogie, IV, Cernauti, 1934. Reprodus in: Sociologia si arta guvernarii, Cernauti, 1937.
Sociologia in invatamantul superior si secundar. In: Revista de Pedagogie, IV, Cernauti, 1934.
Noui teorii politice. In: Revista de Pedagogie, V, Cernauti, 1935. Reprodus in: Sociologia si arta guvernarii, Cernauti, 1936, pag. 215-229.
Essai sociologiques sur la liberté humane. In: Révue Internationale de Sociologie, Paris, Janvier-Fevrier, 1937.

c) Insemnari Sociologice Cernauti: 1935-1939; Bucuresti: 1940. Director: Prof. univ. Dr. Traian Braileanu. Lunar. Nr. prim: 5 Aprilie 1935, Anul I; Nr. ultim: 5 Noiembrie 1940, Anul V.
Tipografii: Suceava, tipografia Orendovici; Cernauti, tipografia Mitropolitul Silvestru; Bucuresti, imprimeria Universul.

2) Scrieri filosofice
Despre conditiunile constiintei si cunostintei. Tipografia J. Balan & M. Wiegler. Libraria editoare H. Pardini, 1912, XI, 148 pag.
Die Grundlegung zu einer Wissenchaft der Ethik. Wien und Leipzig: Wilhelm Braumüller, Universitas – Verlags – Buchandlung. Druck von Friederich Jasper in Wien, 1919, 290 pag.
Vasile Gherasim (1892-1933). In: Codrul Cosminului, VIII, Cernauti, (1933-1934), pag. 553-561.
Gaston Bacheland: La Dialectique de la Durée. In: Revista de Pedagogie, VII (1937), Cernauti.
O carte noua despre Schopenhauer. In: Revista de Pedagogie, VIII (1939), Cernauti.
Traduceri din Immanuel Kant:
Immanuel Kant: Intemeierea metafizicei moravurilor. Editura Casei Scoalelor, Bucuresti, 1929, 167 pag. (Publicatiunile Institutului Pedagogic – Cernauti).
Immanuel Kant: Critica ratiunii pure. Editura Casei Scoalelor, Bucuresti, 1930. Tipografia Bucovina, I. E. Toroutiu, 664 pag. (traducere insotita de o schita biografica si o prefata de Traian Braileanu).
Immanuel Kant: Critica ratiunii de judecata. Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1940. Tipografia Monitorul Oficial, Bucuresti, 378 pag. (traducere insotita de o introducere de Traian Braileanu).
Immanuel Kant: Ideea unei istorii universale. Ce este ‘Luminarea ?’ Inceputul istoriei omenirii. – Spre pace eterna. Editura Casei Scoalelor, Bucuresti, 1943, 174 pag (traduceri cu un studiu introductiv de Traian Braileanu).

3) Scrieri politice
Romania si criza europeana. In: Junimea Literara, X, Nr. 1-2 (Ianuarie-Februarie) 1913, pag. 17-20, Cernauti.
Aurel Onciul si ideea democratiei. In: Scoala, VI, Nr. 15, 1 Noiembrie 1921, Cernauti.
Structura societatii bucovinene inainte si dupa Unire. In: Societatea de Maine, I, Nr. 21, Septembrie, Cluj. Reprodus in: Sociologia si arta guvernarii, Cernauti, 1937, pag. 189-204.
Problema Capitalei. In: Convorbiri Literare, XLI, Octombrie 1924, pag. 780-792, Bucuresti.
Sociologia si arta guvernarii (articole politice). Editura Insemnari Sociologice, Cernauti, 1937. Tipografia Mitropolitul Silvestru, 259 pag. Editia a II-a: Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1940.
Doctrina legionara si stiinta sociala. In: Almanahul ziarului CUVANTUL, Bucuresti, 1941, pag. 95-97.
Immanuel Kant si noua ordine europeana. In: Immanuel Kant: Ideea unei istorii universale…etc., Bucuresti, 1943, pag. 9-60.

4) Scrieri pedagogice
Universitatea taraneasca. In: Revista de Pedagogie, III, caietul I-II, pag. 145-159, Cernauti, 1933.
Rolul social al invataturilor. In: Revista de Pedagogie, VI, caietul II, Cernauti, 1936.

5) Scrieri literare
Irina (nuvela). Editura Societatea Tipografica Bucovineana, Cernauti, 1908. 58 pag.
Moartea iepii (schita umoristica). In: Junimea Literara, I, Nr. 2, 1904, pag. 24-25, Cernauti.
Grindica (schita). In: Junimea Literara, I, Nr. 8, 1904, pag. 131-133, Cernauti.
Un flacau tomnatec (schita). In: Junimea Literara, II, 1905, pag. 9-11, Cernauti.
Dihania (schita). In: Junimea Literara, II, 1905, pag. 69-71, Cernauti.
Nunta lui Chirila (schita). In: Junimea Literara, V, 1909, Cernauti.
Imi scrii; Balada; Sonet (poezii). In: Junimea Literara, I, 1904, pag. 165 si 204; VII, 1910, pag. 30, Cernauti.

6) Scrieri didactice
Etica pentru clasa VIII-a secundara. Editia I-a: Editura Nationala, Ciornei S. A., Bucuresti, 1935, 197 pag.
Elemente de sociologie pentru clasa VIII-a secundara. Editura Nationala, Ciornei S. A., Bucuresti, 1935, 192 pag.

7) Manuscrise
Istoria doctrinelor etice. Curs universitar 1937.
Istoria doctrinelor politice. Curs universitar.
Immanuel Kant: Despre educatie, 1935.
Istoria filosofiei antice, medievale, moderne; Estetica generala; Immanuel Kant, viata si doctrina (cursuri).
Immanuel Kant: Critica ratiunii practice (traducere), 1932.

II) Scrieri despre Traian Braileanu
Bendescu, Vianor: Traian Braileanu un mare sociolog si filosof bucovinean. In: Drum, I, Nr. 1, Septembrie 1963, pag. 3-5, Mexico.
Bendescu, Vianor: Traian Braileanu, Soziologe und Literat. In: Der Südostdeutsche, XIV, Nr. 21, Noiembrie 1963, pag. 5, München.
Dr. Bensdorf, Wilhelm: Traian Braileanu. In: Internationales Soziologen Lexicon, Stuttgart, 1959.
Gusti, Dimitrie: Sociologie Generala. Raport. In: Analele Academiei Romane, Desbateri, XLVI, 1925-1926, pag. 172, Bucuresti.
Gyr, Radu: Curcubee si florete. In: Convorbiri Literare, LXIX, Nr. 1-3, (Ianuarie-Martie), pag. 112-113, Bucuresti.
Isac, Dumitru: Kant in traducerea lui Traian Braileanu. In: Revista Bucovinei, II, 1943, pag. 409, Cernauti.
Herseni, Traian: Traian Braileanu. In: Traiani Herseni – Sociologie Romaneasca. Tiparul Universitar, 1940, pag. 126-130, Bucuresti.
Iesan, Alexandru: Despre conditiunile constiintei si cunostintei. Tratat de filosofie de dr. Traian Braileanu. In: Junimea Literara, X, Nr. 6, Iunie, 1913, pag. 90-91, Cernauti.
Loghin, Constantin: Traian Braileanu. In: Constantin Loghin – Istoria literaturii romane din Bucovina (1775-1918), pag. 253-255, Cernauti, 1926.
Marmeliuc, Dimitrie: Viata politica si presa romanilor bucovineni dupa Unire. In: Zece ani…(1918-1928), pag. 245-262, Cernauti, 1928.
Petrescu, Nicolaus: Traian Braileanu, Professor an der Universität Czernowitz – Sociologia Generala. In: Kölner Vierteljahreshefte für Soziologie, V, pag. 458, Köln, 1926.
Posteuca, Vasile: Traian Braileanu (note in rubrica seriala ICONAR). In: Drum, IV, Nr. 2, Aprilie-Iunie, pag. 7, 1968. Mankato/Minn., St. Unite.
Sima, Horia, Comandantul Miscarii Legionare: Traian Braileanu. In: Tara si Exilul, II, Nr. 11, 1 Septembrie 1966, pag. 4-36, Madrid, Spania.
Topa, Leon: La Sociologia in Romania. In: Ganus (organo del Comitato italiano per lo studio dei problemi della populazione), III, Nr. 1-2, Mai 1938, pag. 137-158, Roma, Italia.
Idem extras: 25 pag.
Richard, Gaston: Traian Braileanu – Immanuel Kant: Critica ratiunii pure (traduction de la critique de la raison pure en langue romaine). In: Révue Internationale de Sociologie, XXXIX, Nr. 7-8, Iulie-August 1931, pag. 435-438, Paris, Franta.

sursa: hotnews.ro

Ecaterina Gata – Pentru ca a scuipat-o pe Ana Pauker i-au smuls sanii cu clestele, au violat-o si omorat-o

1 Februarie, 2009 § 2 comentarii

de Cezarina Barzoi, Ionut Baias

In anchetarea sa s-a implicat direct Ana Pauker. Ecaterina Gata incheie insa scurt interogatoriul scuipand-o pe Pauker. In 8 zile au omorat-o. Maiorul Bulz a legat-o, a batut-o bestial, i-a mutilat sanii cu clestele, a violat-o, apoi i-a bagat un fier in vagin si, intr-un final, a omorat-o. Titi nu s-a casatorit niciodata fiindca alesese inca din copilrie o alta cale: monahismul. Pr. Arsenie Boca ii daduse binecuvantare pentru intrarea in monahism de indata ce lucrurile aveau sa se limpezeasca. Numai ca limpezirea nu a mai avut loc…

Titi Gata Foto: Hotnews

Fecioara cu parul blond si ochii verzi

Ecaterina Titi Gata s-a nascut Sibiu, in jurul anului 1924. Avea un corp cu tinuta atletica, o tinuta dreapta, parul blond, fata ovala, ochi mari si verzi. Ii placea sa imbrace o bluza alba cu model national pe piept. Urmeaza clasele primare si secundare la Sibiu, apoi se muta in Bucuresti impreuna cu mama sa si cu fratele.

La Bucuresti a inceput sa frecventeze cu regularitate din ’37 Cooperativa Legionara din strada Gutenberg. In halatul ei de gospodarie de la scoalal ucra la bufetul restaurantului legionar, sub directa ascultare a Corneliei Novac din Batalionul Comercial, la prepararea prajiturilor.

In acelasi timp intra in cetatuia „Ecaterina Teodoroiu” condusa de insasi sefa pe tara a Cetatuilor (organizatia de femei a Legiunii), Nicoleta Nicolescu.

Prigoana carlista. Manastirile transformate in inchisori

Lagarul de la Sadaclia Foto: Hotnews

In anul 1938 Carol II-lea instaureaza dictatura regala, si porneste o adevarata vanatoare de legionari, intemnitand si asasinand zeci de lideri ai miscarii amintite dar si alti opozanti ai regimului.

In acest context se deschid o serie de lagare in cadrul unor manastiri: Tismana, Dragomirna, Suzana, Sadaclia, fie in foste unitati militare sau institutii ale statului – Vaslui, Miercurea Ciuc.

Un rol important l-a avut Patriarhul Miron Cristea, la acea data si Prim-ministru, care desfiinteaza astfel vietuirea respectivelor manastiri si opreste totodata activitatea liturgica. Astfel, parintele BOR (acelasi care inainte de 1918 spunea ca va crapa capul cu carja episcopala primului soldat regatean care va trece Carpatii pentru eliberarea Ardealului) le-a luat-o cu mult inainte comunistilor si lui Nicolae Ceausescu in desfiintarea de manastiri si prigonirea calugarilor.

Ecaterina Gata este arestata in decembrie 1938 si ajunge in lagarul de femei de la Sadaclia, din Basarabia, impreuna cu alte femei printre care si printesa Ioana Cantacuzino. Lagarul era amenajat in incinta Schitului Sadaclia; locul calugarilor fiind luat asadar de detinuti.

Manastirea Sadaclia azi Foto: Hotnews

Intregul ansamblu era inconjurat de sarma ghimpata, paza era stricta, hrana era aproape inexistenta (ciorba de sfecla furajera) iar somnul era intrerupt constant de consemne sonore pe care santinelele le schimbau din cinci in cinci minute. Detinutele nu aveau voie sa intre in Biserica schitului.

La Sadaclia se aflau intemnitate numai fete, asupra carora regimul carlist facea presiuni constante pentru obtinerea desolidarizarii de Miscare si intrarea in organizatiile recent create de Carol al II-lea. Fetele ii respingeau insa pe anchetatori cu hotarare: „Nici o declaratie, nici un compromis”. Au fost eliberate abia in primavara anului 1940.

Trece clandestin granita de mai multe ori. Calauza incearca sa o violeze

O data cu instaurarea Statului National Legionar, revine la Bucuresti; se inscrie la facultate si a inceput organizarea cetatuilor, din a caror conducere facea parte. Dupa lovitura de stat a generalului Antonescu urmeaza o noua prigoana.

A trecut granita clandestin de 2 ori mergand la camarazii aflati in exil, dar a treia tentativa avea sa insemne si arestarea.

Atacata chiar de calauza pe care o platise sa o treaca granita si care a incercat sa o violeze, Titi s-a aparat luptandu-se cu calauza pana cand acesta a scos un cutit si a taiat-o la brat. Tipatul ei a alertat paza de frontiera si atat ea cat si agresorul au ajuns in arestul politiei.

Salvatoarea cartilor de la Biblioteca Central Universitara

Biblioteca Central Universitara Foto: Hotnews

Ecaterina Gata era pasionata de istorie, motiv pentru care mergea zilnic la Biblioteca Central Universitara unde se adancea ore intregi in studiu.

In 1944, in bombardamentele germane din 24-27 august, BCU a suferit grave avarii, iar incendiul a desavarsit distrugerile. In acel moment Titi a organizat actiunea de salvare a cartilor din Biblioteca Universitatii care era in flacari.

Parintele Arsenie Boca ii da binecuvantarea pentru a intra in manastire

Sfatuitorul si duhovnicul Ecaterinei era Parintele Arsenie Boca, care in acea perioada se afla la Sambata de Sus in manastirea Brancoveanu.

Titi mergea foarte des la el consultandu-l asupra deciziilor pe care le lua in coordonarea activitatilor sale.  Desi avea multi pretendenti pentru casatorie, Titi ii refuza pentru ca alesese inca din copilarie o alta cale: monahismul, pentru care isi pastrase sufletul si trupul neintinate. Parintele Arsenie ii daduse binecuvantare pentru intrarea in monahism de indata ce lucrurile aveau sa se limpezeasca.

Framanta lutul pentru facerea chiliilor de la Vladimiresti

In ciuda opresiunii comuniste, Titi reuseste sa organizeze cu fetele ei la manastirea Vladimiresti o tabara de munca pentru ridicarea chiliilor manastirii. In Manastirea Vladimiresti se afla Marieta Iordache – Maica Mihaela, cea care ii predase in 1942 Ecaterinei conducerea Cetatuilor.

Titi a facut parte din toate trei seriile muncind fara intrerupere, zi dupa zi. Fetele faceau caramizi framantand lutul cu picioarele, Titi incepea prima lucrul si termina ultima. Se purta cu fetele cu o deosebita intelegere. Cum i se parea ca una a obosit sau nu se simtea bine, venea imediat acolo. Pe cea obosita o scotea o ora, doua de la lucru, iar pentru cea care i se parea bolnava chema o doctorita, o ingrijea si o veghea personal.

De dimineata fetele framantau lutul apoi il turnau in forme si il rasturnau sa se usuce. In timpul slujbei de dimineata, continuau munca, spunand in gand rugaciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa!” Se facea o pauza la masa de pranz cand vorbeau, glumeau, se odihneau putin si munca reincepea cu framantatul lutului si turnarea caramizilor pana la masa de seara.

Dupa masa, se adunau toate la un loc. Urmau apoi povestirile si sfaturile date de maica Mihaela si de Titi. Asa se desfasurau serile pana dupa miezul noptii.

Aresarea din 1948

In anul 1948 se pregatea sa treaca iarasi granita spre a merge in exil. De data asta a fost arestata de agenti din sala de lectura a Bibliotecii Academiei. Avea in poseta pasaportul si toate cele necesare plecarii, dar nu si-a luat poseta din sala de lectura cand a plecat.

Un biet student, crezand ca a uitat-o, a fugit dupa ea si i-a dat-o. Astfel, dovada a cazut in mana Sigurantei.

O scuipa pe Ana Pauker. Este omorata printr-o cruzime de neimaginat

Titi a fost dusa la inchisoarea Malmaison de pe Calea Plevnei. Fiind vorba de comandanta Cetatuilor, in ancheta s-a implicat direct Ana Pauker care a incercat sa o faca pe Titi sa-si tradeze cauza, promitandu-i libertatea. Ecaterina Gata a incheiat discutia cu Pauker scuipand-o.

Cu acest gest si-a grabit sfarsitul. In 8 zile au omorat-o. Ingrata sarcina a fost dusa la sfarsit de catre Vasile Bulz. Dupa ce maiorul Bulz a legat-o, a batut-o bestial, i-a mutilat sanii cu clestele, a violat-o, apoi i-a bagat un fier in vagin si, intr-un final, a omorat-o. Pe data de 9 Aprilie 1949 a fost chemat fratele ei (venit de pe front), dus intr-o celula unde se afla spanzurata Titi cu propriul ei cordon.

Fratele a vazut in jurul gatului urme de degete. Socul asupra lui a fost atat de puternic, incat a luat-o la fuga si nu s-a mai stiut nimic de el. Mama Ecaterinei a cautat-o zile in sir fara succes. Intr-un final a aflat adevarul si a incercat sa-i gaseasca trupul, mormantul. A fost inutil: Ecaterina (Titi) Gata a fost aruncata probabil intr-o groapa comuna, fie a sfarsit la crematoriu.

sursa: hotnews.ro

Fericiti cei prigoniti

25 Ianuarie, 2009 § 2 comentarii

De la Nero la Stalin, prigoana anticrestina a facut milioane de mucenici in toate laturile pamantului. „Superioritatea” comunismului a constat insa in aceea ca n-a urmarit numai sa ucida pe crestini (caci uciderea elibereaza de tortura si face martiri), cat sa ucida insasi credinta din mintea si inima lor, pentru a pune in loc, prin teroare, uraciunea pustiirii materialiste. Planul s-a aplicat sistematic si pe termen lung, la nivel de individ si popoare.

Cand in Rusia revolutia bolsevica era in plin avant, in Romania s-a ridicat o generatie care a inteles, cu un ceas mai devreme decat toti, ca sub masca egalitarismului si a progresului, bolsevizarea era defapt satanizare si a hotarat sa-si puna viata pentru apararea credintei si sufletului romanesc. Aceasta avea sa fie generatia martirizata de comunisti dupa instapanirea lor deplina in Romania.

Aruncati zeci de ani in temnite ucigase, impuscati in munti sau deportati in lagarele mortii din Siberia, romanii au patimit pentru credinta in Dumnezeu si in rostul crestin al acestui neam. Lupta lor n-a fost una politica. Ea nu s-a purtat, in ultima instanta, cu ighemonii acestui veac, ci cu insasi puterile, incepatoriile si stapaniile intunericului. Si patimirile lor i-au invrednicit de har, caci „suferintele de pe cruce, celor rastigniti li se prefac in izvor de daruri neajunse pentru altii” (Arhim. Sofronie Saharov). Ei sunt noii martiri ai pamantului romanesc, infranti in duh cu marturisitorii din toate celelalte state foste comuniste.

Am socotit deci ca „o carte cu ranile si mormintele” prigoanei comuniste din tara ar putea aduce folos sufletesc si intarire in aceste timpuri de noi incercari. Albumul de fata pune alaturi imagini, franturi de intamplari si farame de cuvant care traseaza doar liniile mari ale martirologiei romanesti sub comunisti. Acum, cand e nevoie mai mult ca oricand de modele, cand comunitarismul preia din ce in ce mai mult pricipiile comunismului internationalist, marturisitorii romani din temnite pot constitui repere de demnitate crestina si nationala. „O cetate – scrie parintele Dimitrie Bejan – se mantuieste daca are cel putin zece drepti intre zidurile ei. Dar pentru un neam intreg, cati drepti ne trebuie? Cine poate sa socoteasca?”…

– Editorii –

Fragment din carte:

Reeducarea

„In septembrie 1951 am fost transportati de la inchisoarea Pitesti la inchisoarea Gherla. Cum am intrat in inchisoare, ceva neobisnuit si inexplicabil mi-a cuprins intreaga fiinta. Eram ca intr-un cleste puternic din care nu se mai putea scapa. Pentru prima data in viata am avut atunci senzatia mortii iminente.

Imensitatea acestei inchisori, privita prin plasele de sarma, precum si linistea perfecta care domnea in cladire iti dadeau senzatia ca aici nu zac oameni, ci stapaneste moartea.

Am fost identificati potrivit dosarelor care ne insoteau si repartizati la etajul trei, la ultima camera pe partea de nord. La un moment dat s-a deschis usa si a intrat Turcanu. Dupa ce s-a intretinut cu colaboratorii sai, ni s-a adresat noua:

Banditilor, demascarile nu au incetat o data cu Pitesti si cu plecarea voastra de acolo. Ele vor continua si la Gherla sau in alta parte, pana ce vom ucide in voi ultima farama de ligionarism si de credinta in Dumnezeu!

A doua sau a treia zi am fost luati cate cinci – sase si dusi in camerele mari de tortura de pe partea celulelor. Cei torturati erau intinsi pe dusumea. Pareau niste morti pusi unul langa altul, cu capetele umflate si fete vinete si desfigurate. Nu stiam insa ce putea fi pe trupurile lor, caci stateau nemiscati si inveliti.

Efectul acestei navete isi atinsese scopul, pentru ca, dupa cateva zile, retinuti in aceasta camera de teroare si purtati prin ea ca sa-i vedem pe cei intinsi pe dusumea ca morti, nu mai aveam nici o indoiala despre ce ne astepta.

Nu ar fi fost de o mie de ori mai buna moartea la Pitesti, in locul acestui infern?!… Ne blestemam slabiciunea ca nu am avut taria, credinta si curajul celor ce au fost ucisi ca martiri la Pitesti.”

(Dumitru Bordeianu, Marturisiri din mlastina disperarii)

AICI puteti comanda albumul!

Campania „Din temniţe spre Sinaxare”

25 Octombrie, 2008 § Lasă un comentariu

Afişul campaniei “Din temniţe spre Sinaxare”

Deviza campaniei: „Să ne cunoaştem trecutul!

„Acest secol a dat noian de sfinţi şi de martiri, numai că nu-i cunoaştem. Hristos este prezent în lumea de azi prin sfinţi, martiri, mărturisitori şi eroi. Dar lumea de azi nu e solidară cu sfinţii ei, căci nu le poate urma exemplul. Dacă sfinţii de acum ar fi fost la începuturile creştinismului, toată suflarea creştină ar fi trăit cu ei, prin ei, către ei. Noi nu suntem creştini şi de aceea nu ne cunoaştem sfinţii.”

Noul mucenic Valeriu Gafencu

varianta completă a programului campaniei –

Campania Din temniţe spre Sinaxare a fost iniţiată, cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, de un grup de intelectuali creştini. Ea îşi propune să prezinte vieţile şi învăţăturile sfinţilor închisorilor din timpul prigoanei comuniste. Campania se va desfăşura începând cu data de 1 decembrie 2008 până pe 24 decembrie 2009, dată reprezentativă pentru trecerea a douăzeci de ani de la căderea regimului comunist condus de dictatorul Nicolae Ceauşescu.

În zilele noastre, atitudinea creştinilor faţă de sfinţii închisorilor este foarte diferită, de la o indiferenţă totală până la cinstirea lor ca mărturisitori ai lui Hristos. Prea Sfinţitul Iustinian Chira mărturisea: „Am fost întrebat şi eu, de oameni care lucrează în presă: «Câţi dintre cei ce au făcut puşcărie merită să fie trecuţi în antologia aceasta a sfinţilor?». Ce credeţi că am răspuns? «Toţi.» Şi spun şi acum, în auzul universului şi al lui Dumnezeu. Toţi.”

Învăţătura Bisericii Ortodoxe este că un mucenic este sfânt din clipa morţii. Singura condiţie pentru canonizare este ca acesta să fi mărturisit dreapta credinţă a Bisericii. Sinodul nu face altceva decât să constate că mucenicul a dat mărturia cea bună. Pentru canonizarea sfinţilor mucenici nu e nevoie de minuni – deşi s-au săvârşit deja unele minuni prin rugăciunile acestor mărturisitori.

Credem că Sfântul Sinod ar putea alege o zi de prăznuire a întregului sobor de noi mărturisitori, în care să fie cinstiţi şi cei despre ale căror pătimiri muceniceşti nu s-au păstrat mărturii scrise sau orale. Pătimirea lor o ştie doar Dumnezeu, Cel care i-a primit în Împărăţia Sa.

Campania îl are ca patron pe Noul Mucenic Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”. El, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor) vor fi propuşi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre canonizare. Iniţiativa canonizării Noului Mucenic Valeriu Gafencu (care s-a arătat plin de harisme dumnezeieşti încă din timpul vieţii) aparţine unui grup de foşti deţinuţi politici, mireni şi preoţi. Iniţiativa canonizării părintelui Ilarion, marele teolog şi mărturisitor mort în închisoarea de la Aiud, a avut-o un grup de credincioşi de la parohia Şega 1 din Arad, de la biserica ctitorită de părintele Ilarion. Iniţiativa canonizării Cuviosului ieroschimonah Daniil i-a aparţinut Mitropolitului Antonie Plămădeală, care a declarat următoarele: „Unii din oamenii aceştia s-au întors din închisori, Sandu Tudor nu s-a mai întors niciodată… A murit la Aiud. El poate fi canonizat! Eu aş face o propunere, un Sinod de canonizare, pentru că el a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credinţa lui”.

În paralel cu aceste trei propuneri de canonizare – pentru care se va face un Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se vor cerceta şi vieţile celorlalţi mucenici – preoţi, călugări sau mireni (cum sunt stareţul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, maica Mihaela Iordache, Costache Oprişan şi mulţi alţii). În acelaşi timp se vor cerceta şi vieţile celor care, ieşind din închisorile comuniste, au dus o viaţă de sfinţenie – cum sunt părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Benedict Ghiuş sau alţii (un amănunt din Vieţile Sfinţilor merită menţionat aici: Sfânta Mare Muceniţă Tecla a murit la bătrâneţe, la zeci de ani după ce fusese chinuită pentru credinţa în Hristos…)

Campania nu se ocupă de studierea vieţii tuturor ortodocşilor care au trecut prin închisorile comuniste, ci se ocupă doar de cercetarea vieţilor celor care au dat acolo mărturia jertfelnică a credinţei în Hristos şi în adevărul Bisericii Sale.

Campania va consta în organizarea de conferinţe, dezbateri, tipăriri de cărţi, broşuri şi pliante de popularizare, în proiecţii de filme documentare, în organizarea de întâlniri cu cei care au supravieţuit închisorilor comuniste dar şi de pelerinaje la locurile în care au fost îngropaţi sfinţii mărturisitori.

Prima acţiune este editarea volumului Din temniţe spre sinaxare, la Editura Areopag, şi sprijinirea editării numărului 3 din Revista Atitudini – cu materiale despre canonizarea sfinţilor închisorilor. Ultima acţiune va avea loc în postul Crăciunului anului 2009 – când se va organiza un pelerinaj la Aiud, la mormintele şi moaştele mărturisitorilor.

Pe site-ul oficial al campaniei, www.sfintii-inchisorilor.ro, se va face o bibliotecă digitală care va pune gratuit la dispoziţie cărţi esenţiale din literatura închisorilor. Blogg-er-ii şi web-master-ii pot susţine această campanie prin promovarea logo-ului campaniei.

Campania are un caracter apolitic.

Este foarte important ca această campanie să coaguleze cât mai bine persoanele, grupările şi asociaţiile care conştientizează nevoia recunoaşterii valorii jertfei noilor mărturisitori.

Pe data de 1 decembrie 2008 va fi făcută publică lista principalilor susţinători ai acestei campanii (asociaţii, personalităţi, publicaţii, edituri, clerici, mănăstiri, schituri).

Iniţiatori: Danion Vasile (Director Editura Areopag), Gigel Chiazna (Web-master sfintii-inchisorilor.ro), Laurenţiu Dumitru, Răzvan Codrescu (reprezentant Editura Christiana şi Revista Puncte cardinale), Romeo Petraşciuc (director Editura Agnos), Florin Bulică (Web-master ortodoxradio.ro ), Claudiu Târziu (Revista Rost), Răzvan Bucuroiu, Mircea Platon.

Aceasta este forma finală a campaniei. Poate fi preluată de alte site-uri. Lista de susţinători (personalităţi, site-uri, publicaţii, edituri) se va deschide luni, 27 octombrie 2008.

Mulţumiri tuturor celor care au contribuit la îmbunătăţirea programului campaniei.

sursa: http://www.danionvasile.ro/blog/

Where Am I?

You are currently browsing entries tagged with sfintii inchisorilor at Cidade de Deus.