Omilie a mitropolitului Augustin de Florina la Duminica a XXIV-a după Rusalii

10 Noiembrie, 2009 § Lasă un comentariu

CE ESTE CREDINŢA?

„Credinţa ta te-a mântuit…”

„Doar crede şi se va mântui”

(Luca 8, 48, 50)

Aţi auzit Evanghelia. Ne istoriseşte două minuni. Una, vindecarea femeii cu scurgere de sânge, mai mică; alta, învierea copilei moarte, este foarte mare. Acestea le zice Evanghelia. Şi vreau să luăm aminte la un lucru. Dacă femeia bolnavă s-a vindecat şi dacă fetiţa a înviat din morţi, aceste două minuni au avut loc pentru că la mijloc a fost credinţa. Femeii pe care a vindecat-o, Hristos i-a spus: „Credinţa ta te-a mântuit”. Şi tatălui fetiţei i-a spus: „Nu te teme; doar crede, şi se va mântui” (versetele 48 şi 50). Hristos pune credinţa ca pe o condiţie a minunilor. Aceasta ne arată cât de mare lucru este credinţa. Şi dacă deschideţi Evanghelia şi întreaga Sfântă Scriptură veţi vedea că este foarte des întâlnit cuvântul „credinţă”. Dar veţi întreba: ce este această credinţă? « Read the rest of this entry »

Anunțuri

Predică la bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr – Duminica a XXII-a după Rusalii

2 Noiembrie, 2009 § Lasă un comentariu

Ce este Iadul?


„ …. ca să nu vină şi ei în acest loc de chin” (Luca 16,28)

EXISTĂ O ALTĂ LUME? Iată, iubiţii mei, uriaşa întrebare pe care o pune astăzi Sfânta Evanghelie.

M-am dus odată într-un sat şi acolo m-au întrebat: Cine a venit din lumea cealaltă? Oare a înviat cineva, ca să ne spună ce se întâmplă dincolo?… Dar ce credeţi, cei care cer să vadă un mort înviind, şi dacă acesta va învia, îl vor crede? Mă îndoiesc. Nu neg faptul că nu este o mică dovadă învierea unui mort. Dar există alta şi mai puternică. Şi mii de morţi să învieze din mormânt, nu sunt dovezi care să-ţi închidă gura. Pentru că sunt oameni. Eu o singură dovadă o consider de necombătut. Pe cea amintită astăzi de Evanghelie şi mai presus de orice altă dovadă şi argument şi document. Şi aceasta este Sfânta Scriptură.

Sfânta Scriptură nu a spus niciodată vreo minciună; nu s-a găsit în paginile ei vreo greşeală. Cuprinde cuvintele lui Dumnezeu. A spus-o Hristos: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”(Matei 24,35). Eu aşadar, fraţii mei, nu aştept să învieze un mort din mormânt, nici să-mi întărească credinţa omul de ştiinţă X sau Y. Îmi este suficient şi binecuvintez pe Sfânta Treime pentru că ne-a dat această carte mică, Evanghelia, ca să o avem povăţuitoare în viaţa noastră, far în întunecimile sufletului. De aceea, este un nefericit acela care nu citeşte Evanghelia şi mai nefericit acela care o citeşte, dar nu încearcă să o împlinească. Aşadar, sfătuiesc şi rog: nici o casă fără Evanghelie! Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Unde este Evanghelia, diavolul nu se apropie!”. « Read the rest of this entry »

Duminica a 4-a dupa Rusalii – Vindecarea slugii sutaşului

5 Iulie, 2009 § Lasă un comentariu

Matei 8, 5-13

5. Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, 6. Şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. 7. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. 8. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. 9. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. 10. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. 11. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. 12. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. 13. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela. « Read the rest of this entry »

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură – Joi, săptămâna a 30-a după Rusalii

4 Decembrie, 2008 § Lasă un comentariu

Iacov 19, 27

„19. Drept aceea, fraţii mei cei iu­biţi, să fie lot omul grabnic spre a auzi, şi zăbavnic spre a grâi, zăbavnic spre mânie; 20. Că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. 21. Pentru aceea lepădând toată spurcăciunea şi prisosinţa răutăţei, întru blândeţe primiţi cuvântul cel înlăuntru sădit, care poale să mân­tuiască sufletele voastre. 22. Şi făcători cuvântului, iar nu numai ascultători, amăgindu-vă înşivă pre voi. 23. Pentrucă de este cineva ascultător cuvântului, şi nu făcător, unul ca acesta asemenea este cu omul care îşi caută faţa sa trupea­scă în oglindă. 24. Pentrucă s’a căutat pre sine, şi s’a dus, şi îndată şi-a uitat în ce chip eră. 25. Iar cel ce priveşte în legea cea desăvârşit a slobozeniei, şi rămâne într’însa. acesta nu ascul­tător cu uitare fîcându se, ci făcă­tor lucrului, acesta fericit va fi în­tru fapta sa. 26. De se pare cuiva între voi că este binecredincios, şi nu îşi în­frânează limba sa, ci îşi înşală inima sa, acestuia în zadarnică este bunacredinţă. 27. Bunacredinţă cea curată şi nespurcată înaintea lui Dumnezeu şi Tatălui aceasta este: a cerceta pre cei sirimani şi pre văduve în­tru necazurile lor, şi a se păzi pre sine nespurcat de către lume.”

Marcu 10, 17-17

„17. Şi ieşind el în cale, a alergat oarecine, şi îngenunchind înaintea lui, îl întreba pre el zicând: Învăţătorule bune, ce voiu face ca să moştenesc vieaţa veşnică? 18. Iar lisus au zis lui: ce’mi zici bun? Nimeni nu este bun, fără nu­mai unul Dumnezeu. 19. Poruncile ştii? Să nu curveşti, să nu ucizi, să nu furi, să nu măr­turiseşti mărturie mincinoasă, să nu răpeşti, cinsteşte pre tatăl tău şi pre muma ta. 20. Iar el răspunzând a zis lui: Învăţătorule, toate acestea le-am pă­zit din tinereţele mele. 21. Iar lisus căutând spre el, l-au iubit pre dânsul, şi au zis lui: încă una îţi lipseşte: mergi, vinde’ţi câte ai şi le dă săracilor, şi vei avea co­moară în cer, şi luând crucea, vino, urmează mie. 22. Iar el întristându-se de cu­vântul acesta, s’a dus mâhnit, pentrucă avea avuţii multe. 23. Şi căutând lisus, au zis uce­nicilor săi: cât de anevoie vor intra întru împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! 24. Iar ucenicii se spăimântau de cuvintele lui. Dar lisus iarăş răspun­zând, Ie au zis lor: fiilor, cât dea-nevoie este să intre întru împărăţia lui Dumnezeu cei ce se nădăjduesc întru avuţii 25. Mai lesne este a trece cămila prin urechea acului, decât bogatul a intra întru împărăţia lui Dumnezeu. 26. Iar ei mai mult se îngroziau, zicând unul către altul: şi cine poate să se mântuiască? 27. Şi căutând lisus la dânşii, au zis: la oameni este cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu; că la Dum­nezeu toate sunt cu putinţă.”

Tâlcuire

„Un oarecare a venit la Domnul cu întrebarea: „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Ce l-a făcut să întrebe asta? Oare n-avea Scripturile? Oare nu citea în fiecare săptămână, pentru toţi, din Lege? Toate acestea erau, şi Scriptura, şi tâlcuitorii ei; însă în societate domnea deosebirea de păreri, care îi încurca pe oameni. Fariseii spuneau una, saducheii alta, esenienii aveau şi ei învăţătura lor; iar în Galileea se mai făceau auzite, pesemne, şi învăţăturile păgâneşti şi fiecare o ţinea pe a sa, cu multă încredinţare. Era firesc ca un om cu râvnă pentru mântuire să-şi pună întrebarea: „Ce să fac, cărei învăţături să-i urmez, pentru a nu-mi pierde sufletul?”. Situaţia noastră este foarte asemănătoare cu cea de atunci. Câte învăţături nu se strecoară la noi şi în şcoli, şi în societate, şi în literatură! Indiferentului nu-i pasă; dar cel căruia îi pasă, nu poate să nu-şi pună întrebarea: „Ce să fac?”. Aşadar, care este răspunsul la această întrebare? Acelaşi pe care l-a dat Mântuitorul: „Să crezi şi să trăieşti dup porunca lui Dumnezeu, iar la părerile omeneşti să nu iei seama; lasă-i să vorbească”. Şi părerile învăţătorilor noşti sunt la fel ca zvonurile şi moda: azi una, mâine alta; tu însă ia aminte doar la cuvântul lui Dumnezeu, care rămâne în veac. Ceea ce a poruncit Domnul nu poate schimba nici o filozofare omenească. Totul este de neînlăturat şi trebuie împlinit: căci vom fi judecaşi după cuvântul Domnului, nu după filozofările noastre.”

sursa: Biblia adică Dumnezeeasca Scriptură a Legii Vechi şi a celei Nouă, Ediţia Sfântului Sinod, Bucureşti, 1914 şi Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, Bucureşti, 1999, p. 246

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură – Miercuri, săptămâna a 30-a după Rusalii

4 Decembrie, 2008 § Lasă un comentariu

Iacov 1, 1-8

„Iacov, sluga lui Dumnezeu şi a Domnului lisus Hristos, celor douăsprezece seminţii care sunt întru risipire, să se bucure. 2. Toată bucuriea să socotiţi, fra­ţii mei, când în multe feluri de ispite cădeţi; 3. Ştiind că lămurirea credinţei voastre lucrează răbdare. 4. Iar răbdarea lucru desăvârşit să aibă, ca să fiţi desăvârşit şi în­tregi, şi întru nimic lipsiţi. 5. Iar de este cineva dintru voi lipsit de înţelepciune, să ceară de la Dumnezeu, carele dă tuturor din destul, ş: nu înfruntează; şi i se va da lui. 6. Iar să ceară cu credinţă, ni­mic îndoindu-se. Pentrucă cel ce se îndoeşte, asemenea este cu valul mărei care de vânturi se aruncă şi se învălueşte. 7. Ca să nu gândească omul acela că va lua ceva dela Domnul. 8. Bărbatul îndoit la suflet, ne­statornic este întru toate căile sale.”

Marcu 10, 11-16

„Şi le-au zis lor: Oricine îşi va lăsa muierea sa şi va luă alta, preacurveşte cu dânsa; 12. Şi muierea de’şi va lăsa băr­batul şi se va mărita după altul, preacurveşte. 13. Şi aduceau la dânsul prunci, ca să se atingă de ei; iar ucenicii certau pre cei ce îi aduceau. 14. Iar văzând lisus, nu iau părut bine, şi au zis lor: lăsaţi pruncii să vină la mine, şi nu’i opriţi pre ei, că a unora ca acestora este îm­părăţia lui Dumnezeu. 15. Amin zic vouă: oricine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca pruncul, nu va intra întru ea. 16. Şi luându’i în braţe, şi-au pus mâinile preste ei şi i-au binecuvân­tat pre dânşii.”

Tâlcuire

„Ce iubitor e Domnul cu copiii! Dar cine nu-i iubeşte pe copii? cu cât trăieşte omul mai mult, cu atât ajunge să-şi îndrăgească mai tare pe copii. în ei vede o prospeţime a vieţii şi o curăţie a obiceiurilor pe care nu este cu putinţă să nu le iubeşti. Unora le trece prin cap, privindu-i pe copii, că păcatul strămoşesc nu există, că fiecare cade singur, atunci când creşte şi se întâlneşte cu imboldurile potrivnice firii, pe care, i se pare lui, nu are cum să le biruiască. Fiecare cade singur, însă păcatul strămoşesc oricum există. Apostolul Pavel vede în noi legea păcatului, care se împotriveşte legii minţii. Această lege, la fel ca o sămânţă, nu se vede la început, ci mai apoi se vădeşte şi trage la păcat. Astfel, cei născuţi din leproşi nu-şi vădesc boala până la o anumită vârstă, iar apoi aceasta se arată şi începe să-i roadă la fel ca pe părinţii lor. Dar unde a stat până atunci lepra? Înlăuntrul lor. Aşijderea şi păcatul strămoşesc: se ascunde până la o vreme, iar apoi iese la iveală şi săvârşeşte lucrarea sa. Mediul din jur are mare însemnătate şi înăbuşirea acestui păcat, şi pentru sporirea lui. De nu ar fi în jur elemente păcătoase, păcatul ascuns nu ar avea din ce să se hrănească şi poate că s-ar usca de la sine; necazul nostru este însă că în jur sunt totdeauna multe lucruri care ajută creşterea lui. Mult păcat este şi în societate; dat toate acestea nu ne fac neapărat păcătoşi. Păcatul este întotdeauna lucrarea libertăţii: luptă-te şi nu ai să cazi. Cade numai acela care nu vrea să se lupte. De ce nu vrem să ne luptăm? Aici nu este lege: vreau, pentru că vreau, şi nu vreau, pentru că nu vreau; totul se întemeiază pe libertate; dincolo de ea nu poţi trece.”

sursa: Biblia adică Dumnezeeasca Scriptură a Legii Vechi şi a celei Nouă, Ediţia Sfântului Sinod, Bucureşti, 1914 şi Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, Bucureşti, 1999, pp. 245-246

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură – Marţi, săptămâna a 30-a după Rusalii

2 Decembrie, 2008 § Lasă un comentariu

Evrei 12, 25-25; 13, 22-25

„25. Vedeţi să nu vă lepădaţi de cel ce grăeşte. Că de n’au scăpat aceia lepădându-se de cel ce grăia pre pământ, cu mult mai vârtos noi întorcându-ne dela cel ce gră­eşte din cer. 26. Al cărui glas atunci a cutremurat pământul; iar acum a făgă­duit, zicând: încă odată eu voiu clă­di nu numai pământul, ci şi cerul. 22. Şi vă rog pre voi fraţilor, pri­miţi cuvântul mângâerei; că pre scurt am scris vouă, 23. Să ştiţi că fratele Timofei este slobod; cu care de va veni mai cu­rând, voiu vedea pre voi. 24. Spuneţi închinăciune tuturor mai marilor voştri şi tuturor sfin­ţilor. Închină-se vouă cei ce sunt din Italia. 25. Harul cu voi toţi, Amin.”

Marcu 10, 2-12

„2. Şi îndată s’au adunat mulţi, cât numai puteau încăpea nici pre lângă uşe, şi grăia lor cuvântul. 3. Şi au venit la el, aducând un slăbănog, care se purta de patru. 4. Şi neputând ei a se apropia de el, pentru norod, au descoperit casa unde era, şi spărgând, au pogorât patul în care zăcea slăbănogul. 5. Iar lisus văzând credinţa lor, au zis slăbănogului: fiule, iartă-ţi-se ţie păcatele tale. 6. Şi erau acolo unii din cărtu­rari şezând şi cugetând întru ini­mile lor. 7. Ce acesta aşa grăeşte hule? Cine poate ierta păcatele, fără numai unul Dumnezeu? 8. Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul său, că aşa cugetau aceia întru sine, le-au zis lor: ce cugetaţi acestea întru inimile voastre? 9. Ce este mai lesne: a zice slă­bănogului, iartă-ţi-se ţie păcatele, sau a zice: scoală şi’ţi ridică palul tău şi umblă? 10. Ci ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pre pământ a ierta pă­catele (au zis slăbănogului): 11. Ţie zic: scoală şi îţi ridică patul tău şi mergi la casa ta, 12. Şi s’a sculat îndată şi ridicându’şi patul, a ieşit înaintea tu­turor, cât se spăimântau toţi şi lă­udau pre Dumnezeu zicând, că nici odată n’am văzut aşa.”

Tâlcuire

„”Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu mai despartă”. Prin aceste cuvinte, Domnul a întărit căsătoria; singura pricină leguită de despărţire pe care o arată este adulterul. Dar ce să fac, dacă am neplăceri în căsătorie? Avem în toate împrejurările porunca: „Purtaţi-vă poverile unii alora”; cu atât mai mult ar trebui s-o împlinească nişte oameni atât de apropiaţi între ei, cum sunt soţul şi soţia. Nedorinţa de a suferi face ca neplăcerile să pară mai mari decât sunt de fapt, iar fleacurile se îngrămădesc până devin un zid despărţitor. Dar mintea pentru ce ne-a fost dată? Pentru a netezi cărarea vieţii. Înţelepciunea înlătură piedicile care apar în cale. Oamenii nu se despart din lipsa înţelepciunii lumeşti, ci mai mult din nedorinţa de a chibzui bine la starea de fapt a lucrurilor şi încă în mai mare măsură din lipsa unui alt ţel în viaţă în afară de desfătări. Încetează desfătările, oamenii nu mai sunt mulţumiţi unul de celălalt şi aşa mai departe, până la divorţ. Pe măsură ce ţelurile pe care le au oamenii în viaţă devin din ce în ce mai greşite, pe atât devin mai dese divorţurile, pe de altă parte, concubinajul vremelnic. Iar izvorul acestui rău trebuie căutat în concepţiile materialiste asupra lumii şi a vieţii.”

sursa: Biblia adică Dumnezeeasca Scriptură a Legii Vechi şi a celei Nouă, Ediţia Sfântului Sinod, Bucureşti, 1914 şi Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, Bucureşti, 1999, pp. 244-245

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură – Luni, săptămâna a 30-a după Rusalii

1 Decembrie, 2008 § 1 comentariu

Evrei 11, 17-23, 27-31

„17. Prin credinţă a adus Avraam pre lsaac când a fost ispitit şi pre cel unul născut îl aducea jertfă, cel ce luase făgăduinţele. 18. Către care s’au zis: că întru lsaac se va numi ţie sămânţă. 19. Socotind că şi din morţi a’l învia puternic este Dumnezeu, drept aceea pre acela şi întru pildă l-a luat. 20. Prin credinţă pentru cele vii­toare a binecuvântat lsaac pre lacov şi pre Isav. 21. Prin credinţă Iacov murind, pre fiecare din fiii lui losif a bine­cuvântat, şi s’a închinat pre vârful toiagului lui. 22. Prin credinţă losif, murind, a făcut pomenire pentru ieşirea fiilor iui lsrail, şi pentru oasele sale a poruncii.23. Prin credinţă Moisi când s’a născut, trei luni a fost ascuns de părinţii săi, căci l-au văzut prunc frumos şi nu s’au temut de porunca împăratului. 27. Prin credinţă a lăsat Eghipetul, netemându-se de urgia împăra­tului, că pre cel nevăzut ca şi cum l-ar fi văzut îl aşteptă. 28. Prin credinţă a făcut pastele, şi vărsarea sângelui, ca nu cel ce pierdea pre cei întâiu născuţi sase atingă de dânşii, 29. Prin credinţă au trecut marea Roşie ca pre uscat, a cărei ispitire luând Eghipfenii s’au înnecat. 30. Prin credinţă zidurile Ierihonului au căzut, cu încunjurarea în şapte zile. 31. Prin credinţă Raav curva n’a pierii împreună cu cei neascultători, primind iscoadele cu pace.”

Marcu 9, 42 – 10, 1

„42. Şi ori cine va sminti pre u-nul dintr’aceşti mici, cari cred în­tru mine, mai bine ar ii lui des’ar lega o piatră de moară împrejurul grumazului lui şi să se arunce în mare 43. Şi de te sminteşte pre (ine mâna la, taie-o pre ea; că mai bine îţi este ţie ciung să intri în vieaţă, decât două mâini având, să intri în gheena, în focul nestins, 44. Unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge. 45. Şi de te sminteşte pre tine piciorul tău, taie’l pre el; că mai bine îţi este ţie să intri în vieaţă şchiop, decât două picioare având, să fii aruncai în gheena, în focul nestins, 46. Unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge. 47. Şi de te sminteşte pre tine o-chiul tău, scoate’l pre el; că mai bine îţi este fie cu un ochiu să in­tri întru împărăţia lui Dumnezeu, decât doi ochi având, să fii aruncat în focul gheenei, 48. Unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge. 49. Că fieştecine cu foc se va săra, şi toată jertfa cu sare se va sără. 50. Bună este sarea; iar deva fi sarea nesărată, cu ce o veţi îndulci pre aceasta? Aveţi întru voi sare, şi pace aveţi între voi! 50. Şi de acolo sculându-se, au venii în hotarele Iudeei, de ceea parte de Iordan; şi iarăş s’au adunat no­roadele la dânsul; şi precum îi era obiceiul, iarăş îi învăţa pre ei.”

Tâlcuire

sf-teofan-zavoratul„”Fiecare va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare.” Mai înainte de asta, Domnul a vorbit despre faptul că fiecare trebuie să fie gata la toate felurile de jertfe şi lepădare de sine, pentru a rămâne pe calea cea dreaptă. Chiar dacă ceea ce jertfim ne este scump ca lumina ochilor sau ca mâna dreaptă, jertfa trebuie adusă fără nici o şovăială; căci dacă îşi va părea rău că faci jertfă, şi ca urmare te vei abate de la calea dreaptă la cea nedreaptă, vei fi silit să pătimeşti veşnic în viaţa viitoare. Aşadar, fă jertfa care te întristează aici, ca să scapi de chinurile de dincolo. Fără a fi curăţit aici prin foc, este cu neputinţă a te mântui de focul veşnic. Oricine vrea să fie mântuit trebuie să fie sărat cu foc, să treacă prin curăţirea cu foc. Cu toţii suntem datori, prin legea zidirii noastre, să ne aducem jertfă lui Dumnezeu; dar fiecare din noi este necurat. Aşadar, trebuie să ne curăţim, pentru a face din noi înşine jertfe plăcute lui Dumnezeu. Dar când începi să te curăţeşti, să smulgi patimile din suflet, te doare ca şi cum ai fi ars cu foc. Această lucrare a curăţirii de sine lăuntrice seamănă cu lucrarea focului ce curăţă metalul. Metalul este nesimţitor. Dar ar fi să capete simţire, ar simţi şi curăţirea şi arderea în acelaşi timp; aşa se întâmplă şi cu omul care se curăţă pe sine. Trecând prin asta, se simte ca şi cum ar fi mistuit cu totul de flăcări. Focul curăţitor trece prin toate mădularele lui, aşa cum sarea pătrunde ceea ce se sărează; şi numai cel ce se supune acestei lucrări devine jertfă adevărată, bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea, oricine are neapărată nevoie să fie sărat cu foc, aşa cum în Vechiul Testament orice jertfă se săra mai înainte de a fi adusă ca ardere de tot.”

sursa: Biblia adică Dumnezeeasca Scriptură  a Legii Vechi şi a celei Nouă, Ediţia Sfântului Sinod, Bucureşti, 1914 şi Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, Bucureşti, 1999, pp. 243-244

Where Am I?

You are currently browsing entries tagged with Tâlcuiri din Sfânta Scriptură at Cidade de Deus.