Sfântul Iacob, Episcopul Nisibiei – 13 ianuarie

Sihastru fiind, Iacob trăia într-un câmp deschis pe timpul arşiţei verii şi într-o peşteră în timpul iernii. Odată s-a dus în oraşul Nisibe să vadă cum propăşeşte acolo Credinţa Creştină, şi să vadă cum vieţuiesc creştinii. El acolo a fost înscăunat episcop. Acest Părinte Iacob a fost unul din Părinţii Primului Sinod Ecumenic (Niceea, 325) şi a luptat împotriva ereziei lui Arie. Odată s-a întâmplat ca oraşul Nisibe să fie atacat cu arme de păgâni persani. Sfântul Iacob, luând prapori şi Sfânta Cruce, porni în procesiune spre zidurile cetăţii. El a urcat pe ele şi s-a rugat lui Dumnezeu să păzească cetatea şi pe creştinii din ea astfel: „Să dea Dumnezeu să vină molimă de muşte şi ţânţari peste Persani, să se depărteze ei degrabă de zidurile oraşului Nisibe.” Căci Iacob nu a vrut să ceară moartea duşmanilor, nici să li se întâmple vreo nenorocire sau înfrângere catastrofală, ci doar mica supărare a înţepăturilor de ţânţari, ca astfel să lase în pace Nisibe. Dumnezeu a ascultat degrabă ruga alesului Său şi a trimis molimă de muşte şi ţânţari asupra persanilor care, nemaisuportând înţepăturile, au plecat. Aşa a scăpat atunci oraşul Nisibe. Sfântul Iacov a ajuns până la bătrâneţi adânci şi cinstite. El a adormit cu pace la anul 350 după Hristos.

sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I ianuarie-iunie, traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 57-58