Viaţa Cuviosului Dimitrie cel Nou din Basarabov – 27 octombrie

“Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel dupre chip, că luând Crucea ai urmat lui Hristos şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să paorte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor; pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Dimitrie, duhul tău.“ (troparul Sfântului Dimitrie cel Nou, glasul al VIII-lea)

~+~

Dumnezeu nu pre cele tari, nu pre cele înţelepte, nu pre cele de bun neam ale lumii aceştiia, dupre Apostolul a zice, ci pre cele slabe, pre cele proaste au ales să-i slujească. Pentru că puterea Lui întru neputinţe se face desăvârşit. I[ată] cum şi întru acest Sfânt, pe a cărui viaţă voim, dupre puteare, să o istorisim, au prea prisosit Darul, cât iarăşi dupre aceluiaşi Apostol: „Unde a prea prisosit prostia şi nerăutatea, că deşi aşa să se zică, acolo şi lucrarea Darului lui Dumnezeu au prea prisosit.” Că aflând inima lui curată, sufletul lui fără prihană, mintea încăpătoare de duhovniceasca înţelepciune, s-au sălăşluit întru dânsul şi au lucrat acelea, [pre] carile înţelepciunea veacului acestuia nu poate să le lucreze, dupre cum istoria mergând înainte va arăta.

Cuviosul acesta Părinte Dimitrie, care se numeşte Nou, căci de curând s-a arătat, a înflorit pre vremea binecredincioşilor împăraţi Bulgari, întru un sat Bulgăresc mic şi ne-vestit mai nainte, iar acum, după răsărirea unei odrasle strălucite ca aceştiia, prea-vestit şi prea-vederos, care se numeşte Basarabov, ce iaste aşezat pe apa Lomului. Şi s-a născut din părinţi creştini cu credinţa, săraci cu starea, precum se vede; săraci însă de acel fealiu, pre carii îi fericeşte Domnul întru Sfintele Sale Evanghelii, zicând: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora iaste Împărăţia Ceriurilor”. Dintru nişte părinţi ca aceştia s-a născut un acest feliu de fiu, carele cu viaţa lui ce îmbunătăţită a proslăvit nu numai pre sineşi, ci şi pre părinţii lui, dupre cum zice Domnul: „Că din rod se cunoaşte pomul, şi pre neamul lui,” şi încă acum, mai pe urmă, şi pre neamul Rumânesc. Din copilărie s-a deprins nu la niscareva învăţături slobode, nici la niscareva meşteşuguri strălucite, nici la niscareva neguţătorii, carii cu meşteşugirea grăirii amăgesc şi înşală minţile cele proaste şi nefeliurite; nu la jucării copilăreşti, nu la cai şi la rafturi, la carii se îndeletnicesc tinerii cei iubitori de lume, şi de cele ale lumii; nu la alte lucruri lumeşti şi trecătoare, ci s-a dat pre sineşi la meşteşugul meşteşugarilor, la lucrarea faptei bune a lui Avraam, Isaac şi a lui Iacov, prin carea cu lesnire se învredniceşte omul a vorbi cu dumnezeu, şi prin carea degrab se împrieteneşte cu dânsul. Că din copilărie, dupre cum s-a zis, s-a dat la păşunatul dobitoacelor, şi precum Iacov [cele] ale lui Lavan, aşa [şi] el, ale satului Basarabovului le păştea cu osârdie şi cu luare-aminte. Că nu lăsa pre nici un dobitoc al cuiva din sat să nu îl aducă seara acasă. Şi de se întâmpla să afle vreun dobitoc rătăcit, el nu-l lăsa aşa pustiu, ca să-l strice hiarăle, ci, după Scriptură, îl scotea din rătăcire, şi la casa stăpânului său îl aducea. Şi atâta milostivire către toate făpturile lui Dumnezeu cele însufleţite, cât odată umblând el după vite şi păscându-le, i s-a întâmplat din neştiinţă şi nevedeare de a călcat cu un picior pre un cuib de pasere şi a omorât puişorii mici acum fiind, carele lucru văzându-l, atâta s-a căit şi s-a jelit, cât socotia că ucidere a făcut. Pentru aceia şi cu râvnă pornindu-se, a canonisit ca [un] alt Simeon Stâlpnicul piciorul acela, cu carele a călcat puii, şi l-a pedepsit ca să nu-l încalţe trei ani. Pentru aceia, trei ani a umblat cu dânsul desculţ, vara lovindu-l şi rănindu-l de pietri şi de spini, iar iarna, de ger şi de îngheţare degerându-l. apoi, după ce aşa bine şi cu acest fealiu de sârguinţă şi de nevoinţă vreme destulă s-a ostenit şi s-a trudit întru fapta bună a păstoriei şi printr-însa, ca Iacov acela, ca pre alte doao muieri, pre lucrare, zic, şi pre vedere şi-au câştigat, cu carile, ca pe nişte fii, pre faptele bune toate a născut, cele cuprinzătoare, zic, şi cele Idica.

Atunci, cu picior grabnic treace râul patimilor celor trupeşti şi al celor sufleteşti, se suie la munţii Lomului, ca acela la [cei] ai Galaadului, cu destulă dobândă de fapte bune, dar îl ajunge Lavan cel gândit, ţiitoriul de lume, zic, [şi] îi impută că l-au răpit idolii patimilor; îi dă voie Cuviosul să caute între toate faptele bune ale sale, câte a agonisit întru păstoria sa; caută, iscodeşte şi nimic al său nu găseşte, căci cu totul, nu de unul sau de două sau de zece din lucrurile lumii şi de idolii lor s-a lepădat, ci de toate, cu totul. Atunci şi el, ca Iacov acela, dupre ce n-a găsit între agonisitele [pre] carile [le-]a agonisit lui în câtă vreme, cu dânsul, în lumea [a]ceastă deşartă a vieţuit, nimic dintre ale lui – atuncea, zic, a început a se judeca cu dânsul, şi a-l mustra, zicând: Acestea îmi sânt mie; câtă vreme am fost cu tine, oile tale şi caprele nu s-au sterpit, berbecii oilor tale – carile sânt cele opt coprinzătoare gânduri – nu i-am mâncat, răpit de hiară nu ţi-am adus ţie; şi eu îţi plăteam de la sinemi furtişagul din zioa, şi furtişagul de noaptea; fost-am ars de arşiţa zile şi îngheţat de înghieţul nopţii, şi somnul s-a depărtat de la ochii miei; şi acum mai cauţi ceva de ale tale întru agonisitele meale? Deci de aicea, dupre ce bine l-a mustrat pe Lavan acel gândit, şi dupre ce pre toate, ca pre nişte gunoaie le-a socotit şi le-a lepădat, s-a depărtat fugind, dupre Psalmistul, de rudenii şi de cunoscuţi şi de toţi priatenii, şi cu totul s-a dus din mai sus numitul sat, şi pre apa Lomului în sus mergând, unde era o peşteră, şi întru dânsa o Mănăstire. Acolo ş-a tuns perii capului şi s-a făcut monah; împreună cu perii a tuns şi pre toate shesurile lumii şi ale lucrurilor lumii, şi pre cele simţite şi pre cele gândite; şi pre sineşi, adecă, dupre Apostolul, s-a răstignit lumii, iar pre lume, luişi. Şi precum mortul se află nesimţitoriu către lume şi către toate cele ale lumii, aşa [şi] el către toate cele de aicea trecătoare.

Deci, slobod de toate dupre ce s-au făcut, dupre cum s-a zis mai sus, şi ca un viteaz luptaciu către luptele cele mai înalte şi mai desăvârşit s-a sprintenit, s-a apucat de nevoinţele cele mai duhovniceşti. S-a dat pre sineşi la post, la priveghiare şi la rugăciunile cele de toată noaptea, la culcările pre jos, la smerita cugetare, la frica lui Dumnezeu, la întreaga-înţelepciune şi la păzirea cu deadinsul a inimii, de unde se naşte curăţenia minţii, şi la toate faptele bune cele monahiceşti. Dar ce mă ispitesc eu să mai număr picăturile ploilor, şi cu mici măsuri pre noianul nevoinţelor lui să-l măsor? Cum voiu putea povesti umilinţa inimii, plânsul lui cel neîncetat, lăcrimile lui cele ce ca pâraiele se revărsau din ochii lui, întru carile s-a înecat faraon cel gândit cu toată oastea lui? Rugăciunea inimii cea curată, unirea minţii lui cu Dumnezeu, curăţia inimii cea desăvârşită, dragostea către Dumnezeu cea fierbinte şi dorul cel înfocat, din carile se naşte sfinţenia şi prin carile se vede Dumnezeu. Că fericiţi, zice, [sânt] cei curaţi cu inima, aceia vor vedea pre Dumnezeu. Omorârea cea din fiecare zi, topirea trupului, supunerea lui mai rău – celui mai bun, întinderea către cele înalte, suirea privirii către cele mai duhovniceşti, descoperirile tainelor celor negrăite şi Dumnezeieşti, cunoştiinţa de Dumnezeu cea dupre cât iaste cu încăperea firii omeneşti, strălucirea cea cu chip Dumnezeesc; şi, cu un cuvânt, toate celelalte fapte bune, carile aduc sfinţenie în suflet şi în trupul cel stricăcios, şi îl fac nestricăcios şi dupre moarte; că de la sfârşit putem a cunoaşte că a fost al tuturor acestora fierbinte lucrătoriu. Că de nu ar fi fost întru acest feliu, nu s-ar fi făcut şi dupre moarte nestricăcios, şi de n-ar fi fost agonisit prin lucrarea lor Darul Sfântului Duh, prin carele se păzeşte trupul lui până acum nestricăcios, nu ar fi suferit atâtea schimbări, atâtea întâmplări, atâtea strămutări, şi întru atâta curgere de vreme întreg şi nebiruit de nici una dintre acestea.

Deci, dupre ce s-a făcut desăvârşit întru toate faptele bune, şi acum a venit întru bărbat desăvârşit, la măsura vârstii lui Hristos, şi a mai fi în trup, lui îi era pagubă, iar a muri şi oglindele şi perdealele firii a se da în laturi şi cu faşa descoperită a vedea slava Domnului şi către dânsul a se duce, şi aproape înainte a sta, [lui îi era] dobânda. Şi că şi cu vârsta trupească încă gata era de-a se duce către Domnul – pe Carele l-au iubit, pe Carele l-au dorit şi dupre Dânsul, în sărit a alergat în viaţă, – bătrân acum fiind şi sfârşitul mai nainte cunoscându-şi, între două oarecare pietri, carile se aflau acolo aproape de peşteră, deasupra pre ţărmurile râului Lomului, acolo culcându-se ş-a dat sfântul şi strălucitul său suflet, în mâna lui Dumnezeu. Iar mult truditul lui trup a rămas multă vreme între acele două pietri, nestricat. Între aceste două pietri, dupre cum se zice, rămâin multă vreme sfântul trup nestricat, într-o vreme s-a întâmplat de a venit apa râului Lomului mare şi foarte s-a pohoişat, cât surpa copacii şi pietrile şi ţărmurile de primprejurul lui, atunci a surpat şi pre aceale două pietri, între carile erau zăcând Moaştele Sfântului. Şi au căzut împreună cu Moaştele în apă şi au fost multă vreme acolo în apă acea comoară de mult preţ. Iar Dumnezeu, vrând să proslăvească pre robul său pre pământ, precum l-au proslăvit în ceriu, întîiu au dăruit Sfintele Moaşte darul facerii de minuni, cum le dedease şi [cel] al nestricăciunii. Şi au descoperit aceasta prin Îngerul Său, carele s-a închipuit în chipul Sfântului Dimitrie unei copile a oarecărui om creştin şi pravoslavnic, în vis, carea se supăra de un duh necurat, zicându-i: „De mă vor scoate părinţii tăi din apă” – spuindu-i şi din ce loc – „eu te voi tămpdui pre tine”. Şi sculându-se dimineaţa, copila a spus părinţilor săi visul ce a văzut. Deci, adunându-se oameni mulţi şi preoţi, s-au adunat toţi împreună la locul ce arătat de copilă, unde de multe ori se arăta lumină, şi cei ce o vedeau socoteau că iaste comoară de bani. Şi căutând cu deadinsul au aflat Sfintele Moaşte ale Sfântului Dimitrie în apă, poate şi nomolite de prundişiu, dupre cum a zis Îngerul, şi le-au scos întregi, strălucind ca nişte aur din rude; pre carile luându-le, le-au dus în satul Basarabov. Şi străbătând vestea prin toate părţile cele de prinprejur, prentru aflarea Sfântului, a ajuns şi la urechile Domnului din Bucureşti, carele îndată au trimes preoţi şi boiari ca să aducă Sfintele Moaşte ale Sfântului în Valahia şi în bisearica sa cea domnească să le puie. Deci, mergând trimişii domneşti la satul Basarabov, au luat Sfintele Moaşte ale Sfântului şi au purces să le aducă în Valahia. Şi ajungând cu dânsele până aproape de un sat, ce se cheamă Ruşii, la o fântână au stătut Sfintele Moaşte şi n-au voit a merge mai nainte şi nedumerindu-se ce vor face, au făcut sfat să facă [a]ceia ce au făcut de altă semenţie scriului mărturiei Domnului: au înjugat doi junici tineri neînvăţaţi la carul cu moaştele Sfântului şi i-au lăsat să meargă încotro vor voi, şi aceasta va fi voia Sfântului. Deci junicii s-au întors îndată cu Moaştele Sfântului înapoi la Basarabov şi au stătut în mijlocul satului. Iar preoţii şi boiarii, întorcându-se fără nici o ispravă, au spus celui ce i-au trimis toate cele ce au văzut. Deci Domnul Valahiei au trimis boiari cu cheltuială şi au făcut o biserică în numele cuviosului Dimitrie, acolo în satul Basarabov, unde s-a aşăzat Sfântul. Şi multe minuni a făcut la cei ce cu credinţă au năzuit. Dintre carile vom însemna câteva, ce s-au vestit de oameni vrednici de credinţă,c arii le-au văzut cu ochii loc, spre încredinţarea şi adeverirea celorlalte multe, carile nu s-au scris pentru prostime.

Două oarecare fămei surori, anume Aspra şi Ecaterina, de la satul ce se numeşte Cernavodă, au făcut o biserică preafrumoasă, puindu-i hramul Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururi Fecioarei Maria, şi au gândit între sineşi [de] doară ar putea să ia vreo părticică din Moaştele Sfântului Dimitrie şi să o ducă în bisearica lor; că de a le lua cu totul, socoteau ele că nu va vrea Sfântul, precum a şi fost. Deci, venind prea cu smerenie şi cu evlavie, şi închinându-se Sfântului, prea taină au luat o mică părticică din moaştele lui, şi vrând să se ducă, şezând în căruţile sale, nicidecum n-au putut a se mişca caii din locul acela cu căruţile, măcar de-i şi bătea foarte viziteii. Iar ele cunoscând pricina şi din căruţe pogorându-se, cu lacrimi, au alergat şi au căzut la Sfântul; şi puind părticica la locul ei, s-au rugat să le iarte greşeala. Şi aşa, izbăvindu-se de nevăzuta oprire, s-au dus cu pace la satul lor.

Altădată au venit Preasfinţitul Mitropolitul Ternovului, anume Nichifor, cu Sinodia lui, ca să se închine Sfintelor Moaşte ale Sfântului Dimitrie. Şi închinându-se mai întâiu Mitropolitul şi sărutând Sfintele Moaşte şi, depărtându-se, a şezut pre un scaun, apoi pe rând mergând şi ceilalţi ai Sinodiei lui toţi, şi sărutând Sfintele Moaşte, oarecarele monah, anume Lavrentie, în vremea sărutării ispitindu-se să rupă cu gura o mică părticică din Sfintele Moaşte ale Sfântului, a rămas gura căscată şi toţi căutând la dânsul. Şi, văzându-l cu gura căscată, nu pricepeau ce a pătimit. Iar Mitropolitul i-a poruncit să se dea în laturi, ca să se închine şi ceilalţi. Iar el, mut şi fără glas fiind, de abia s-a depărtat puţin de la sicriul Sfântului. Iar dupre ce au ieşit toţi, a căzut cu lacrimi, rugându-se Sfântului şi cerându-şi iertăciune, şi aşa i s-a dezlegat limba şi a grăit mai nainte. Dupre aceia, a mers Mitropolitul la gazdă şi i-a spus toate cele ce au pătimit. Iar el a zis: „O, ticăloase! Cum n-ai socotit că de ar fi fost să se împarţă Moaştele la toţi câţi vin spre închinarea lor, până acum n-ar mai fi rămas nimic? Ci de acum pocăieşte-te, că ai greşit lui Dumnezeu şi Sfântului.” Un iubitoriu de Dumnezeu Episcop al Preslaviei, anume Ioannichie, întru o boală foarte grea căzând, încât de patru inşi se purta şi, neputând a se vindeca, l-au dus la biserica Sfântului Dimitrie şi cu aşternutul lui înşăuntru în biserică l-au pus. Şi, slujindu-se Sfânta Liturghie, dupre trei ceasuri s-a sculat sănătos şi umbla pre picioarele sale, lăudând pre Sfântul şi mulţemindu-i. acestea şi alte multe minuni a făcut Sfântul, carile nu s-au scris, dupre cum s-a zis, pentru neiscusinţa lăcuitorilor.

Iar între ani 1769 şi 1774, fiind războiu între Împărăţia Rossiei şi între Poarta Othomanicească, şi cuprinzând Moscalii amândouă ţările acestea, şi trecând Aişer Gheneral Petru Salticov Dunărea şi, dând războiu Ruşciucului, a călcat şi câteva sate de preste Dunăre, oraşul Cernavodă, şi altele, întru care a călcat şi satul Basarabov, unde se aflau Moaştele Sfântului, pre carile luându-le mai sus-numitul gheneral, vrea să le trimiţă în Rossia. Iar un creştin blagocestiv, anume Hagi Dimitrie, întâmplându-se într-acea vreme lângă gheneralul, a căzut la dânsul cu rugăminte ca să nu înstreineze Sfintele Moaşte, ci să de dăruiască Ţării [Rumâneşti], pentru prăzile şi jafurile carile a pătimit din pricina războiului, şi să o mângâie cu acest daru al Sfintelor Moaşte. Şi, plecându-se, gheneralul le-a dăruit ţării; pre carile, primindu-le cu mare cinste şi evlavie tot norodul, le-au aşăzat în biserica cea mare a Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, în zilele Preasfinţitului Mitropolit al ţării, chir Grigorie. Şi îndată au simţit tot norodul ocrotirea şi părtinirea Sfântului, că nu numai războiul dintre Moscali şi dintre Turci l-a înecat, ci şi boala ciumii cea înfricoşată o a contenit. Şi mult ajutoriu, şi mare folos câştigă toţi cei ce cu credinţă năzuiesc către Sfântul. Pentru ale cărui rugăciuni, Dumnezeule, miluiaşte-ne şi ne mântuiaşte pre noi, pre toţi, acum şi de-a pururi şi în veacii veacilor.

AMIN!

sursa: SLUJBA CUVIOSULUI DIMITRIE CELUI NOU Ale căruia Sfinte Moaşte întregi se află în Sfânta Mitropolie a Bucureştilor, carele se prăznuieşte în 27 zile ale lunii lui Octo[m]vrie; a treia oară dată în tipar, pre lângă carea s-a adaos Paraclisul şi Acathistul, cu un cuvânt şi nişte stihuri spre lauda Sfântului. În zilele Prea-Blagocestivului, singur Stăpânitoriului, MArelui Domn Împărat a toată Rossia NICOLAE PAVLOVICI, cu blagoslovenia Preasfinţitului Episcop [al] Râmnicului, CHIRIU CHIR NEOFIT, ocârmuitoriul Sfintei Mitropolii, prin osârdia şi cheltuiala Cuviosului Arhimandrit chir Vonifatie Dumoviciu, în Bucureşti, în tipografia lui I. Iliiad, la anul 1832, Iunie 16. – Viaţa, Acatistul, Paraclisul, Slujba Cuviosului Dimitrie cel nou de la Basarabov, Editura Predania, Bucureşti, 2005

Mulţumiri domnului Ion Gurgu, directorul editurii Predania pentru încuviinţarea reproducerii textului de faţă!