Tâlcuiri din Sfânta Scriptură – Miercuri, săptămâna a 30-a după Rusalii

Iacov 1, 1-8

„Iacov, sluga lui Dumnezeu şi a Domnului lisus Hristos, celor douăsprezece seminţii care sunt întru risipire, să se bucure. 2. Toată bucuriea să socotiţi, fra­ţii mei, când în multe feluri de ispite cădeţi; 3. Ştiind că lămurirea credinţei voastre lucrează răbdare. 4. Iar răbdarea lucru desăvârşit să aibă, ca să fiţi desăvârşit şi în­tregi, şi întru nimic lipsiţi. 5. Iar de este cineva dintru voi lipsit de înţelepciune, să ceară de la Dumnezeu, carele dă tuturor din destul, ş: nu înfruntează; şi i se va da lui. 6. Iar să ceară cu credinţă, ni­mic îndoindu-se. Pentrucă cel ce se îndoeşte, asemenea este cu valul mărei care de vânturi se aruncă şi se învălueşte. 7. Ca să nu gândească omul acela că va lua ceva dela Domnul. 8. Bărbatul îndoit la suflet, ne­statornic este întru toate căile sale.”

Marcu 10, 11-16

„Şi le-au zis lor: Oricine îşi va lăsa muierea sa şi va luă alta, preacurveşte cu dânsa; 12. Şi muierea de’şi va lăsa băr­batul şi se va mărita după altul, preacurveşte. 13. Şi aduceau la dânsul prunci, ca să se atingă de ei; iar ucenicii certau pre cei ce îi aduceau. 14. Iar văzând lisus, nu iau părut bine, şi au zis lor: lăsaţi pruncii să vină la mine, şi nu’i opriţi pre ei, că a unora ca acestora este îm­părăţia lui Dumnezeu. 15. Amin zic vouă: oricine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca pruncul, nu va intra întru ea. 16. Şi luându’i în braţe, şi-au pus mâinile preste ei şi i-au binecuvân­tat pre dânşii.”

Tâlcuire

„Ce iubitor e Domnul cu copiii! Dar cine nu-i iubeşte pe copii? cu cât trăieşte omul mai mult, cu atât ajunge să-şi îndrăgească mai tare pe copii. în ei vede o prospeţime a vieţii şi o curăţie a obiceiurilor pe care nu este cu putinţă să nu le iubeşti. Unora le trece prin cap, privindu-i pe copii, că păcatul strămoşesc nu există, că fiecare cade singur, atunci când creşte şi se întâlneşte cu imboldurile potrivnice firii, pe care, i se pare lui, nu are cum să le biruiască. Fiecare cade singur, însă păcatul strămoşesc oricum există. Apostolul Pavel vede în noi legea păcatului, care se împotriveşte legii minţii. Această lege, la fel ca o sămânţă, nu se vede la început, ci mai apoi se vădeşte şi trage la păcat. Astfel, cei născuţi din leproşi nu-şi vădesc boala până la o anumită vârstă, iar apoi aceasta se arată şi începe să-i roadă la fel ca pe părinţii lor. Dar unde a stat până atunci lepra? Înlăuntrul lor. Aşijderea şi păcatul strămoşesc: se ascunde până la o vreme, iar apoi iese la iveală şi săvârşeşte lucrarea sa. Mediul din jur are mare însemnătate şi înăbuşirea acestui păcat, şi pentru sporirea lui. De nu ar fi în jur elemente păcătoase, păcatul ascuns nu ar avea din ce să se hrănească şi poate că s-ar usca de la sine; necazul nostru este însă că în jur sunt totdeauna multe lucruri care ajută creşterea lui. Mult păcat este şi în societate; dat toate acestea nu ne fac neapărat păcătoşi. Păcatul este întotdeauna lucrarea libertăţii: luptă-te şi nu ai să cazi. Cade numai acela care nu vrea să se lupte. De ce nu vrem să ne luptăm? Aici nu este lege: vreau, pentru că vreau, şi nu vreau, pentru că nu vreau; totul se întemeiază pe libertate; dincolo de ea nu poţi trece.”

sursa: Biblia adică Dumnezeeasca Scriptură a Legii Vechi şi a celei Nouă, Ediţia Sfântului Sinod, Bucureşti, 1914 şi Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, Bucureşti, 1999, pp. 245-246